Imagini emoţionante cu Traian jr. din albumul secret al Elenei Băsescu

eba_traian.jpg

elena basescu traian jr
Elena Băsescu, alături de Traian jr. în urmă cu patru ani
Foto: arhivă personală

A fost petrecere mare în familia Elenei Băsescu. Mezina fostului şef de stat l-a aniversat pe Traian jr, care miercuri (30 ianuarie) a împlinit patru ani. Alături de micuţ s-au aflat ambii părinţi, chiar dacă ei nu mai formează un cuplu şi în acte. Elena Băsescu şi Bogdan Ionescu, alias Syda, au divorţat în 2016, dar au rămas în relaţii amiabile de dragul celor doi copii pe care îi au împreună.

Elena Băsescu şi Bogdan Ionescu se înţeleg mai bine divorţati decât în ultimii ani de căsnicie. Cei doi chiar au fost surprinşi râzând, după momentele de încuntare prin care au trecut cu puţin timp înainte să divorţeze. Miercuri (30 ianuarie) a fost din nou o zi în care cei doi foşti soţi au fost împreună şi au reuşit să discute ca doi adulţi.

bogdan-ionescu_traian-jr.jpg

bogdan ionescu traian jr
De la petrecerea lui Traian jr. nu a lipsit tatăl lui, Bogdan Ionescu
Foto: arhivă personală

Au stabilit detaliile aniversării lui Traian jr., aşa că nu au avut motive să se certe. Micuţul a împlinit 4 ani, prilej cu care mama lui a făcut publice mai multe imagini emoţionante din abumul ei secret de familie.

sofia-si-traian-jr.jpg

sofia anais traian jr tort aniversare 4 ani
Sofia Anais era dornică să se joace cu Traian jr, încă de pe vremea când el era doar un bebeluş
Foto: arhivă personală

Fotografii din primele zile de naştere, de la botez sau din casa în care a locuit cu fostul ei soţ au făcut deliciul fanilor. 

bogdan-ionescu_traian-jr.jpg

botez traian jr elena basescu
Traian jr. a fost creştinat de Ioana Băsescu şi soţul ei, Radu Pricop
Foto: arhivă personală

Elena Băsescu are trei copii    

După divorţ, Elena Băsescu şi-a refăcut viaţa amoroasă cu Cătălin Gheorghe, cu care o are pe micuţa Anastasia. Fetiţa este al treilea copil al brunetei, după care Elena este topită. Dar miercuri, totul a fost despre Traian jr. Baloane, jucărării, glasuri de copii fericiţi şi un tort cu personaje din desene animate au fost ingredientele petrecerii pe care Elena şi Bogdan au organizat-o pentru băieţelul lor.

bebe_traian.jpg

bebe traian jr.
Aşa arăta Traian jr. la scurt timp după ce Elena l-a adus acasă de la maternitate
Foto: arhivă personală

“Relația pe care am cu Elena e extraordinară. Amândoi avem aceleași priorități și anume copiii pe care îi avem împreună: Sofia Anais (5 ani şi 5 luni) și Traian Jr. Ne înțelegem de minune și la program, pe lângă miercurile și cele două weekenduri pe lună, pe care le stau cu copiii, se mai adaugă și vacanțele și mini-vacanțele acestora, perioade pe care le stabilesc tot cu Elena, în funcție de activitățile celor mici, cum ar fi înot, ski, balet”, a spus Bogdan Ionescu pentru Click!.  

 

Citeşte şi:

 

Fetiţa Elenei Băsescu, sărbătorită separat de părinţi! Sofia Anais a împlinit 5 ani

Ce drăgălaşi sunt copiii Elenei Băsescu! Toţi trei fac reclamă la noua afacere cu haine a mamei lor  

Loading...

Citește și

  • Dacă ar putea fi comparată cu un personaj, Elena Băsescu ar putea fi ”Wonder Women”(n.r. - Femeia Fantastică). Singurul ei moment de relaxare este sala de sport, de unde îşi ia energia pentru a avea grijă de trei copii, de iubitul ei, dar şi de afacerile familiei. Fotoreporterii Click! au surprins-o la pizzeria lui Cătălin ”Tomată”.

  • bogdan ionescu syda copii traian jr.

    Este a doua vară de la divorţ, când copiii Elenei Băsescu îşi consolidează relaţia cu iubita tatălui lor în vacanţă, la mare. Sofia Anais şi Traian jr. se află pe litoralul românesc, acolo unde Bogdan Ionescu a luat-o cu el şi pe Maria Grigoriu, femeia cu care se iubeşte de un an şi de care este nedespărţit.