Ultima Oră!

Foștii soți își pot păstra numele după divorț fără acordul celuilalt! Legea a trecut de Parlament
O schimbare importantă în legislația privind divorțul a fost adoptată de Parlament, oferind foștilor soți mai multă libertate în privința numelui pe care îl vor purta după separare. Noul proiect elimină necesitatea acordului celuilalt partener și simplifică procedurile, punând accent pe dreptul indi
Național
Catrinel Sandu lucrează de Paște în America, dar nu uită tradițiile: „Am primit o invitație specială”
Catrinel Sandu (48 de ani) muncește pe rupte în America, unde are propria ei companie de dansuri și lucrează ca profă de coregrafie la o școală bună din Florida, acolo unde învață și cele două fete ale ei.
Vedete românești
Explozie puternică într-un bloc din centrul Capitalei! Imobilul, evacuat de urgență. Nicolae Văcăroiu și Thomas Moldovan, printre locatari
Un bloc de locuințe de pe strada Dionisie Lupu, din centrul Bucureștiului, a fost zguduit de o explozie puternică urmată de un incendiu, produsă în jurul orei 4.30 dimineața. Incidentul, provocat de o scurgere de gaze, a generat panică în rândul locatarilor și a impus intervenția rapidă a pompierilo
Național
O delicatesă faimoasă din New York își are originea în România. Un jurnalist a descoperit-o în Piața Obor
Este o metodă de conservare a cărnii care a făcut faimos un sandviș din Statele Unite. Însă, această metodă își are originile chiar în România, unde este folosită pentru mai multe tipuri de carne și este foarte comună.
Național
Trucul ingenios care va ține șobolanii, vulpile și pisicile departe de curtea ta. Ce ingredient simplu trebuie folosit
Românii care stau la curte știu deja prea bine cât de important este să-și protejeze plantele în fața șobolanilor care își pot face apariția în grădină. Din fericire, există o metodă simplă recomandată de experți și care ar trebui să rezolve această problemă.
Fapt divers
Cine e medicul mort găsit în apartamentul cuprins de flăcări din Vitan! Incendiul care a ascuns o crimă
Un incendiu izbucnit ieri seară, într-un apartament din Sectorul 3 al Capitalei, a scos la iveală o crimă. Pompierii l-au găsit în casă pe proprietar, în viață, dar în stare gravă. Era înjunghiat de mai multe ori. Este vorba despre un medic anestezist în vârstă de 72 de ani, cu experienţă de peste
Național
Cât cheltuie românii pentru cadourile de Paște? Bugete de sute de lei și vânătoare de reduceri: „Important este să găsesc ceva potrivit, nu scump"
Pe lângă pregătirile tradiționale de Paște, românii își planifică tot mai atent bugetele pentru cadouri, sume care pot urca rapid la câteva sute de lei. În contextul presiunilor tot mai mari asupra veniturilor, cumpărătorii se orientează către promoții și oferte.
Național
Horoscop 2 aprilie. Cheltuieli neprevăzute pentru Săgetători, Capricornii ar putea face greșeli ce i-ar putea costa
Horoscop 2 aprilie. Descoperă ce te așteaptă în dragoste, sănătate și bani! Fiecare zodie primește sfaturi esențiale pentru a trece mai ușor peste provocări, a gestiona relațiile și a lua decizii financiare inteligente.
Horoscop
Aceasta e cea mai scumpă sticlă de vin vândută vreodată la licitație
O sticlă de vin din 1945 a fost vândută pentru un preț record de 812.500 de dolari, devenind astfel cea mai scumpă sticlă de vin adjudecată vreodată la licitație.
Fapt divers
Megan Thee Stallion, internată de urgență! I s-a făcut rău pe scenă: „Rugați-vă pentru ea!”
Megan Thee Stallion (31 de ani) a fost dusă de urgență la spital în timpul unei reprezentații a musicalului de pe Broadway „Moulin Rouge” în New York City, marți.
Vedete internaționale
Probleme înainte de Paște pentru Oana Lis: „Acesta a fost primul an când nu am putut”. Care e preparatul preferat de Sărbători: „Nu prea știu eu să gătesc”
Oana Lis a împlinit 47 de ani pe 19 martie și nu a mai petrecut ca în alți ani.
Vedete românești
Orașul din România care oferă bani pentru ședințe de psihoterapie. Ce sumă se oferă și cine poate beneficia
Locuitorii din Constanța pot primi 3.000 de lei pentru ședințe de psihoterapie, printr-un program dedicat persoanelor diagnosticate cu depresie.
Național
Valentina Pelinel a dat din casă! Care e secretul căsniciei cu Cristi Borcea? Cum a reușit să-l potolească pe milionar: „Asta rezolvă multe”
Valentina Pelinel, secrete din căsnicia cu Cristi Borcea.
Vedete românești
Șoc energetic în aprilie. AIE avertizează: „O perturbare majoră, fără precedent
Perturbările din Orientul Mijlociu, alimentate de atacuri și restricții în Strâmtoarea Ormuz, vor dubla pierderile de petrol în aprilie și vor afecta Europa. Lipsa kerosenului și a motorinei se va resimți rapid, în timp ce pierderile de gaze
Internațional
Problemele de sănătate continuă pentru Laurette. Vedeta urmează să treacă printr-o nouă intervenție chirurgicală, după ce a stat luni de zile imobilizată la pat
Momente dificile pentru Laurette Atindehou, care se pregătește să treacă din nou printr-o intervenție medicală. După luni întregi în care a fost nevoită să stea imobilizată la pat din cauza unor complicații apărute în urma unei proceduri estetice mai vechi, vedeta a aflat recent că medicii au decis
Vedete românești
Cât costă conacul din Franța care i-a aparținut lui Karl Lagerfeld. Prețul este surprinzător
Un conac istoric din Franța este scos la vânzare la un preț apropiat de cel al unui apartament din București.
Internațional
Ce pretenții are Amna de la viitorul partener?
Amba vrea să-și refacă viața după divorț. Ce calități ar trebui să întrunească noul partener de viață?
Video
De ce pasagerii seniori ar trebui separați în timpul zborurilor? Un studiu arată că ar putea fi vital
Siguranța pasagerilor rămâne cea mai importantă preocupare pentru companiile aeriene, mai ales în situații de urgență. Un studiu recent a demonstrat că separarea pasagerilor vârstnici în timpul zborurilor ar putea crește
Sănătate
Sociologul Alfred Bulai, trimis în judecată pentru agresiuni sexuale. Fostul profesor SNSPA va fi judecat sub control judiciar
Alfred Bulai, fost profesor în cadrul Școala Națională de Studii Politice și Administrative, a fost trimis în judecată într-un dosar în care este acuzat de agresiune sexuală și de folosirea abuzivă a funcției în scop sexual. Potrivit procurorilor, faptele pentru care este cercetat ar fi avut loc în
Național
Recomandarea terapeutului vedetelor, Carmen Barcan, pentru ultimele zile de post. Cum te ajută Hexagonul Nutriției și câte kilograme poți să slăbești în 7 zile
Terapeutul vedetelor, Carmen Barcan, recunoscută în rândul celor cu care lucrează și cu care a avut cele mai bune rezultate în materie de slăbit, remodelat, dietă și nutriție, vine în atenția cititorilor Click! cu Hexagonul Nutriției.
Sănătate
Criză de ouă înainte de Paște! Țara din Europa unde gripa aviară, a afectat producția
Germania se confruntă cu o criză de ouă înainte de Paștele catolic, pe fondul gripei aviare.
Internațional
VideoCum prepară Anna Lesko rulada de post cu ciuperci, legume și verdeață. Secretul vedetei pentru un preparat de excepție
Anna Lesko continuă să își surprindă fanii din mediul online nu doar prin muzică, ci și prin pasiunea pentru gătit. Artista este foarte activă pe canalul său de YouTube, unde publică frecvent rețete simple și gustoase, pe care urmăritorii le pot pregăti cu ușurință acasă.
Rețete
Atenționare pentru românii din Grecia sau aflați în tranzit. Autoritățile elene au emis alertă meteo majoră
Ministerul Afacerilor Externe avertizează cetățenii români aflați în Grecia sau în tranzit că autoritățile elene au emis cod roșu de vreme severă pentru zilele de miercuri și joi. Sunt prognozate precipitații abundente
Internațional
Descoperire majoră: metoda care ar putea opri bolile transmise de căpușe
Cercetătorii francezi au descoperit o metodă care ar putea face imposibilă transmiterea bolilor de către căpușe.
Fapt divers
Daniel Buzdugan a iesit la cules de leurdă din pădure: „Mirosul de usturoi mă amețește”. La ce e bună „apa vie” de mesteacăn sau „băutura zeilor”
La 51 de ani, Daniel Buzdugan culege leurdă din pădure și bea apă de izvor. La ce a bună însă „apa vie” de mesteacăn: „Te scapă de astenia de primăvară”
Vedete românești
Orașul unde aerul este aproape irespirabil. Cum a ajuns în topul celor mai poluate locuri din lume. „Este aici 24 de ore pe zi”
Un oraș cu o populație de aproximativ trei ori mai mică decât cea a Bucureștiului a ajuns să ocupe un loc extrem de nedorit la nivel global: cel mai poluat aer din lume.
Internațional
Moment istoric pentru omenire. În scrut timp, NASA trimite din nou astronauți spre Lună, după 54 de ani
NASA marchează un moment istoric prin lansarea misiunii Artemis 2, primul zbor cu echipaj uman spre Lună după 1972. Patru astronauți vor călători timp de 10 zile în jurul satelitului natural al Pământului.
Internațional
Anunțul lui Selly care a creat isterie pe internet: „Doar astăzi, de 1 aprilie, ați auzit bine. Nu e păcăleală”
Un anunț spectaculos a stârnit vâlvă pe rețelele sociale: Selly a transmis pe Instagram că biletele general access la Nibiru Festival costă, pentru o perioadă limitată, doar 1 leu. Oferta este valabilă doar astăzi, oferind fanilor șansa de a participa la unul dintre cele mai așteptate festivaluri d
Vedete românești
Gata cu risipa în bucătărie! Vei fi surprins de cât te costă această greșeală!
Mulți oameni risipesc bani în bucătărie fără să știe, iar o greșeală obișnuită în coacere este de vină. Iată despre ce este vorba!
Fapt divers
Ce mare și frumos este fiul lui Ianis Hagi la doar 7 luni. Micuțul Giorgios crește văzând cu ochii!
Chiar dacă din punct de vedere profesional nu trăiește cea mai bună perioadă, pentru că o ratare a calificării la Mondiale nu se digeră prea ușor, Ianis Hagi găsește de fiecare dată un motiv de bucurie atunci când ajunge acasă. Zâmbetul micuțului Giorgios îl face să uite de toate problemele.
Fotbal intern
Rațiu, dezamăgit de România: „Ne facem de râs mereu, e o ruşine”
Fotbalistul lui Rayo Vallecano a cedat, după ultimul eșec.
Fotbal internațional
Incendiu într-un bloc din Sectorul 3. Persoana care a fost găsită moartă este medic și ar prezenta multiple urme de înjunghiere. UPDATE
Un incendiu puternic izbucnit marți seară într-un apartament din Sectorul 3 al Capitalei s-a soldat cu moartea unei persoane și rănirea altor două
Național
VideoCu cine vrea să-și refacă viața Amna după divorț? „Îmi doresc o relație”. Ce pretenții are de la viitorul partener?
Amba vrea să-și refacă viața după divorț. Ce calități ar trebui să întrunească noul ei partener de viață?
Vedete românești
Trump amenință cu retragerea SUA din NATO: „Este dincolo de orice reconsiderare”
Donald Trump a declarat că ia serios în calcul retragerea Statelor Unite din NATO, după ce aliații au refuzat să sprijine operațiunea americană din Strâmtoarea Ormuz. Declarațiile vin pe fondul tensiunilor generate de războiul cu Iranul.
Internațional
Luna plină în Balanță aduce schimbări majore în relații: ce zodii vor fi afectate în aprilie 2026
Pe 1 aprilie 2026, luna plină în Balanță va aduce în prim-plan tot ce ține de relații: familie, prietenie, parteneriate de muncă și iubire. Astrologii spun că lunile pline marchează finalul unui ciclu de șase luni, un moment ideal pentru evaluarea legăturilor importante din viața noastră. Pentru pat
Horoscop
Italia ratează calificarea la Mondial a 3-a oară la rând: „Aș fi dat ani din viață”
Bosnia și Herțegovina merge la turneul final, după 12 ani.
Fotbal internațional
Poți primi zeci de mii de euro dacă te muți în aceste locuri. Ce țări din Europa oferă beneficii excelente pentru un trai mai bun
Mai multe țări din lume oferă bani celor care sunt dispuși să se mute în 2026, pentru a combate depopularea.
Fapt divers
Prețul roșiilor stârnește din nou reacții aprinse. Cât au ajuns să coste. „A fost prima dată în viața mea când am chemat pe cineva să-mi anuleze ce am scanat”
Creșterea accelerată a prețurilor la alimente continuă să fie un subiect sensibil pentru români, iar roșiile – unul dintre cele mai consumate produse – au provocat, în ultimele zile, o adevărată dezbatere.
Actualitate
Ce spune Doctor Cezar după eliminarea de la „Desafio: Aventura”? Cât a putut să slăbească în Thailanda? „Eu sunt adaptabil! Aș repeta oricând experiența”
Doctor Cezar a fost eliminat, marți seară, după 13 săptămâni petrecute la „Desafio: Aventura”.
PrimeTime
„Trenul vieții”, un proiect european, va circula cu 250 km/h de la Cluj la Viena. Ce traseu va urma
Cluj-Napoca intră oficial pe harta unuia dintre cele mai ambițioase proiecte europene de infrastructură: trenul de mare viteză care va lega portul Constanța de vestul continentului, trecând prin București, Brașov, Târgu Mureș, Cluj-Napoca și Oradea
Național
Scene incredibile într-un metrou din Kiev. Motivul pentru care o femeie a atacat o tânără cu spray cu piper
O tânără a fost atacată cu spray cu piper în metroul din Kiev după ce a refuzat să cedeze locul unei femei.
Internațional
Rata șomajului în România stagnează la 6%. Stabilitatea este doar aparentă, tinerii au parte de provocări reale
Rata șomajului din România s-a menținut la nivelul de 6% în luna februarie 2026, aceeași valoare înregistrată și în luna precedentă, ceea ce indică o aparentă stabilizare a pieței muncii.
Național
Am scăpat de Deborah, dar Ciclonul Erminio ajunge și în România. Informare emisă de ANM: Urmează vreme severă cu vijelii, ploi și ninsori
După episodul de vreme rece și instabilă adus de ciclonul Deborah, România se confruntă din nou cu fenomene meteo extreme
Național
Hobby-urile care te pot ajuta să îmbătrânești mai sănătos și să trăiești mai mult. Ce activități recomandă specialiștii
Activitățile pe care le practicăm în timpul liber nu sunt doar o modalitate de a scăpa de plictiseală. Specialiștii în longevitate spun că anumite hobby-uri pot avea un impact real asupra sănătății, reducând stresul, stimulând mintea și menținând legăturile sociale. În unele cazuri, ele pot contribu
Stil de viață
Caz șocant în SUA. O femeie a primit despăgubiri de peste 14 milioane de dolari după ce a ingerat cuie dintr-o înghețată
Un caz extrem de mediatizat din Statele Unite atrage atenția asupra siguranței alimentare și a responsabilității producătorilor, după ce o femeie din Florida a obținut în instanță despăgubiri de peste 14 milioane de dolari.
Internațional
Nou record de pe calea ferată în România. Pe ce tronson s-a atins viteza de 120 de km/h
Un tren din România a stabilit un nou record de viteză pe un tronson de cale ferată. A parcurs 169 de kilometri în 81 de minute, cu trei opriri. Reprezentanții Asociației Pro Infrastructură au anunțat
Fapt divers
Plăcintă sărată de post cu cartofi, inspirată din măicuțele de la Mănăstirea Dintr-un Lemn. Secretul pentru un preparat rumen și sățios
În perioada posturilor, multe gospodine caută preparate simple, sățioase și ușor de făcut. Una dintre rețetele care s-a păstrat în tradiția mănăstirilor este plăcinta cu cartofi, pregătită după obiceiul maicii Varvara de la Mănăstirea Dintr-un Lemn. Preparatul este modest în ingrediente, însă surpri
Rețete
Motivul bizar pentru care actrița Dakota Johnson a fost respinsă la casting. Ce gest a făcut: „Mi-au spus că sunt arogantă”
Dakota Johnson a dezvăluit că a fost respinsă la o audiție, fiind acuzată că este „arogantă”, deși nu acesta era adevărul.
Vedete internaționale
Genti Koule din Salonic. Fortăreața care ascunde secretele dureroase ale Greciei
În una dintre cele mai vizitate destinații din Grecia de turiștii români există o cetate care ascunde o istorie de suferință. Genti Koule, sau Eptapyrgio, a fost martoră la secole de tortură, boli
Fapt divers
Ce i s-a cerut unei angajate în timp ce se afla în vacanță. Povestea a stârnit un val de reacții în mediul online: „Nu este normal”
O femeie a stârnit revoltă online după ce a dezvăluit că șeful i-a cerut să trimită locația live în timpul concediului.
Internațional
Prețul benzinei și motorinei în România pe 1 aprilie 2026. Cât plătesc șoferii în București, Cluj, Timișoara, Iași și Constanța
Carburanții continuă să se scumpească în România, iar șoferii resimt din plin noile ajustări de preț. Miercuri, 1 aprilie 2026, prețurile la benzină și motorină au crescut din nou.
Național
Ce sumă ar fi câștigat Doctor Cezar după 13 săptămâni petrecute la „Desafio: Aventura”. Vedeta a părăsit competiția: „Am un sentiment de recunoștință pentru toată lumea”
Reality-show-ul Desafio: Aventura continuă să aducă momente intense pentru concurenți, iar eliminările din competiție schimbă constant dinamica echipelor. Într-una dintre edițiile recente, doi membri ai echipei Luptătorilor au ajuns în fața duelului decisiv: Dumbo și Doctor Cezar. În urma confruntăr
PrimeTime
Țările cu cea mai ieftina și mai scumpa benzina din lume
Prețurile carburanților la nivel global variază semnificativ între țări, fiind influențate de evoluțiile recente ale prețului petrolului, taxele aplicate și politicile de subvenționare. Datele GlobalPetrolPrices.com arată că unele state oferă combustibil
Internațional
Zeci de mii de joburi puse la bătaie de o țară din Europa. Salariile sunt uriașe, de până la 10.000 de euro pe lună. Ce condiții trebuie să îndeplinești ca să pui mâna pe un astfel de loc de muncă
Într-un context economic în care tot mai mulți europeni caută stabilitate financiară și venituri mai mari, Elveția rămâne una dintre cele mai atractive destinații pentru muncă, oferind în 2026 peste 30.000 de locuri de muncă disponibile.
Internațional
Haos în evidențele ANAF. Sute de mașini sechestrate sunt „dispărute” din depozitele instituției
Lansarea platformei digitale de licitații a ANAF, menită să aducă transparență și eficiență în valorificarea bunurilor confiscate, a scos la lumină o realitate incomodă, în care evidențele oficiale nu coincid cu situația din teren, iar unele bunuri nu mai pot fi găsite.
Național
Răsturnare în ancheta uciderii lui Charlie Kirk: glonțul fatal nu ar proveni din arma găsită lângă locul atacului
Ancheta privind uciderea activistului conservator american Charlie Kirk a cunoscut o întorsătură neașteptată, după ce informații din dosar sugerează că glonțul care l-a ucis ar putea să nu provină din arma găsită în apropierea locului crimei. Descoperirea ar putea complica serios cazul și ar putea f
Internațional
Cum a apărut „Ziua Păcălelilor”. Farsele de 1 aprilie care au păcălit milioane de oameni de-a lungul timpului
Ziua de 1 aprilie are o istorie neclară, dar a dat naștere unor farse celebre care au păcălit milioane de oameni în întreaga lume.
Fapt divers
Bucureștiul se pregătește pentru o vară a extremelor și amenajează zeci de adăposturi climatice
Schimbările climatice accelerează transformările meteo, iar verile devin tot mai greu de suportat în marile orașe. Temperaturile ridicate și episoadele de caniculă extremă sunt așteptate să se intensifice în sezoanele 2026–2027,
Național
Aproape 7.000 de oameni, în pericol de izolare. Drumul distrus de inundații în Vrancea amenință să cedeze complet
Un drum județean esențial din județul Vrancea se află în pragul colapsului, după ce ploile torențiale au provocat inundații și o alunecare de teren de proporții.
Național
Un avion militar An-26 s-a prăbușit în Crimeea. Zeci de persoane și-au pierdut viața în acest incident tragic
Un avion militar de transport de tip Antonov An-26 s-a prăbușit în regiunea Crimeea, incident soldat cu pierderea tuturor celor 29 de persoane aflate la bord.
Internațional
VideoGrecia surprinde dincolo de plaje. Imagini virale cu intersecția futuristă din Atena
Grecia continuă să impresioneze nu doar prin peisajele sale de coastă, ci și prin infrastructura urbană. În Atena, un nod rutier spectaculos atrage atenția publicului din întreaga lume.
Internațional
VideoAstăzi s-a născut Helmuth Duckadam. Cum a fost viața „eroului de la Sevilla”? De ce a fost nevoit să se retragă prematur din viața sportivă
La 1 aprilie 1959, în Semlac, județul Arad, se năștea Helmuth Duckadam, omul care avea să intre definitiv în istoria fotbalului românesc și mondial.
Fapt divers
Zodii care scapă de tot ghinionul, la finalul lunii aprilie. Urmează o perioadă plină de schimbări pozitive pentru acești nativi!
Finalul lunii aprilie vine cu o energie astrală intensă, care promite să schimbe radical cursul evenimentelor pentru anumite zodii.
Horoscop
Cum să cureți în profunzime podelele din lemn pentru a elimina murdăria acumulată. Trucurile simple care te scapă instant de problemă
Podelele din lemn adaugă căldură și eleganță oricărei locuințe, dar pentru a arăta impecabil pe termen lung este nevoie nu doar de curățare obișnuită, ci și de o curățare profundă periodică. Pe lângă măturat și aspirat regulat, această curățare mai detaliată elimină stratul de murdărie și depunerile
Fapt divers
Cât este de bine, de fapt, să mănânci ciorba cu pâine. Ce se întâmplă în organism când faci acest lucru
Pentru mulți români, o masă fără pâine pare incompletă, iar ciorba, unul dintre cele mai consumate preparate tradiționale, este adesea servită alături de o felie de pâine.
Fapt divers
Secrete naturale pentru o piele luminoasă în sezonul primăverii. Ritualuri simple inspirate din natură
Odată cu venirea primăverii, pielea are nevoie de o resetare după lunile reci, în care frigul, vântul și lipsa de lumină își lasă amprenta asupra tenului.
Trucuri de frumusețe
Șamponul și balsamul nu sunt suficiente. Acest pas de spălare este adevăratul secret al unui păr incredibil de gros și lung
În ultimii ani, rutina de îngrijire a pielii a devenit din ce în ce mai complexă și mai bine structurată, însă când vine vorba de îngrijirea părului, majoritatea oamenilor rămân ancorați în aceleași două etape clasice: șampon și balsam.
Trucuri de frumusețe
Urmează două săptămâni de succes pentru trei zodii. Acești nativi au parte de reușita vieții lor
Într-o perioadă în care mulți resimt presiunea incertitudinilor cotidiene, astrele vin cu vești excepționale pentru trei zodii care par să intre într-un adevărat vortex al succesului.
Horoscop
Obiceiul zilnic care ar putea reduce riscul de demență cu 35%
Consumul zilnic de cafea ar putea reduce riscul de demență cu până la 35%, potrivit unui studiu recent.
Sănătate
Rețeta unică de pască cu brânză sărată, ceapă verde și șuncă. Preparatul special care trebuie încercat de Paște
Cei mai mulți oameni se gândesc la pască ca la un preparat exclusiv dulce, servit ca desert. Însă, această rețetă unică de pască este una cu totul diferită, care conține șuncă și chiar și ceapă și usturoi.
Rețete
Reacțiile „tricolorilor”, care se întorc înfrânți de la Bratislava. Ce urmează
România n-a reușit „să se scuture” de ratarea calificării la Mondial.
Fotbal internațional
Horoscop aprilie 2026. Berbecii sunt în centrul atenției, Racii trag lozul câștigător, se deschid uși importante pentru Fecioare
Horoscop aprilie 2026. A doua lună de primăvară vine cu schimbări de ritm, momente de introspecție și oportunități de evoluție, atât pe plan personal, cât și profesional.
Horoscop
Învinsă pe toate fronturile. România pierde și ultimul meci al lui Lucescu
Țara noastră n-a avut o seară grozavă la Bratislava.
Fotbal internațional
Așa fierbi corect ouăle de Paște! Metoda ingenioasă care previne spargerea cojilor
O scurtă privire în calendar ne va arăta că deja ne apropiem cu pași tot mai repezi de Paște. Iar cu această ocazie, unele dintre cele mai emblematice preparate tradiționale pe care le vom pregăti sunt ouăle vopsite.
Fapt divers
VideoRamona Olaru și iubitul grec, în centrul atenției! Declarații despre nuntă: „Facem pe plajă”
Ramona Olaru și partenerul ei, Steve Ant, au ales să își asume public relația și au vorbit deschis despre viitor, inclusiv despre posibilitatea unei nunți. Prima lor apariție împreună în fața camerelor a adus nu doar declarații serioase, ci și momente relaxate și pline de umor, care au atras atenția
PrimeTime
Zborurile cu avionul se pot scumpi chiar și cu 100%. Ce țări vor resimți cel mai intens criza de kerosen
În contextul crizei de kerosen, oficialii europeni recomandă oamenilor să călătorească mai puțin. Cel puțin pe moment, Uniunea Europeană spune că ar trebui să economisim combustibil și să călătorim cât mai puțin cu mașina sau avionul.
Internațional
VideoÎnceput cu stângul pentru echipa Asia Express, la filmările noului sezon. Anunțul făcut de Irina Fodor: „Trebuia să o bifăm și pe asta”
Un moment neprevăzut a marcat începutul aventurii pentru echipele din noul sezon Asia Express. Chiar în timpul deplasărilor, participanții s-au confruntat cu dificultăți, iar imaginile surprinse au fost făcute publice de Irina Fodor.
PrimeTime
VideoO influenceriță din Marea Britanie, surprinsă de ce a găsit la Salina Turda: „Apa aia sigur are vampiri în ea”
Este una dintre cele mai populare atracții turistice din țara noastră, iar o tânără influenceriță a postat un videoclip devenit viral pe TikTok în care vorbește despre acest loc. Ea a spus că acest loc vizitat de atât de multă lume este „înfricoșător” și „plin de vampiri”.
Fapt divers
VideoRiscurile nebănuite la care se expun cei care merg la baie cu telefonul. Avertismentul unui cercetător de la Harvard
Obiceiul de a sta pe telefon în baie pare inofensiv pentru mulți oameni, însă specialiștii atrag atenția că acesta poate avea efecte negative asupra sănătății. Un medic de la Harvard susține că timpul petrecut pe toaletă, prelungit de folosirea smartphone-ului, poate crește semnificativ riscul apari
Sănătate
Cine a fost primul om care a vizitat patru continente? S-a întâmplat în urmă cu 500 de ani
În ziua de astăzi, este mai ușor ca niciodată să călătorim în jurul lumii. Dacă avem dorința și bugetul necesar, într-o singură vară putem vizita toate continentele de pe glob, cu excepția Antarcticii.
Fapt divers
Deserturi de post care nu îngrașă! Soluții sănătoase, ieftine și rapide pentru perioada Postului Paștelui
Postul Paștelui rămâne pentru mulți o provocare, mai ales când vine vorba de ceva dulce. Fără lactate sau ouă, tentația de a renunța sau de a apela la variante nesănătoase crește. Totuși, există soluții simple, gustoase și accesibile pentru cei care vor să respecte postul.
Rețete
Ți-ai făcut casă fără autorizație? Riști amenzi uriașe și chiar demolarea. Ce trebuie să știi
Tot mai mulți români aleg să construiască fără autorizație, însă legislația s-a înăsprit semnificativ începând cu 2026. Pe lângă impozite majorate și amenzi consistente, în anumite situații se poate ajunge chiar la demolarea construcției.
Fapt divers
Cât de sănătoase sunt ciupercile la conservă. Cât de mult diferă față de cele proaspete
Atunci când vine vorba despre alimente sănătoase, deja știm cu toții că ciupercile sunt o alegere perfectă pentru orice fel de dietă.
Fapt divers
Câți bani plătești, în 2026, ca să dormi și să dai la pește în complexul lui Dan Bittman de la Holograf? La ce a scăzut prețurile. Părerea turiștilor: „Te simți ca acasă”
Câți bani plătești, în 2026, ca să dormi și să dai la pește în complexul lui Dan Bittman de la Holograf? A scăzut unele prețuri. Părerea turiștilor: „Te simți ca acasă”
Vedete românești
VideoApariție neașteptată în România! Animal dispărut de 200 de ani, filmat din nou pe câmp
Un animal considerat dispărut din România de aproape 200 de ani a fost surprins recent într-o zonă din județul Alba. Apariția neașteptată a stârnit uimire și numeroase întrebări, mai ales că specialiștii nu pot explica, deocamdată, cum a ajuns elanul pe teritoriul țării noastre.
Național
„Căutați prin buzunare”. Un bilet la loto expiră în două zile și nici urmă de norocosul câștigător
Cu toții visăm la marele premiu de la Loto, iar pentru unii oameni, acest vis se transformă în realitate. Însă, pentru o persoană din Marea Britanie, acest vis riscă să se transforme într-un coșmar, dacă nu revendică cât mai rapid banii.
Internațional
Practica „neortodoxă” întâlnită în unele restaurante din țară. Ce a observat un român: „Au început să te fure pe față”
Un utilizator de Reddit a stârnit o dezbatere intensă online după ce a comparat bonuri din România și din Statele Unite, susținând că sistemul de bacșiș din restaurantele românești ar fi, în unele cazuri, în defavoarea clientului. Potrivit acestuia, bacșișul este deja inclus automat pe bon, iar ulte
Fapt divers
Top alimente sănătoase pentru un ten frumos și strălucitor
În comerț există nenumărate suplimente și creme care ne promit un ten sclipitor, însă nu trebuie să ignorăm faptul că și dieta poate avea un rol foarte important pentru ten și anumite alimente pot fi mult mai utile decât am crede.
Fapt divers
VideoCine a fost, de fapt, Gheorghe Magheru, cel care a dat numele unuia dintre cele mai faimoase bulevarde din Capitală
Generalul Gheorghe Magheru a fost unul dintre cele mai interesante personaje din istoria românilor. Provenit dintr-o familie de preot, el a avut o viață ieșită din comun: haiduc, pandur, vânător de recompense și, mai târziu, unul dintre oamenii care au contribuit la formarea României moderne. Practi
Fapt divers
Ce este săpunul de inox. Obiectul neobișnuit care are un rol foarte important
Atunci când vine vorba despre săpun, cei mai mulți dintre noi ne vom gândi la diverse arome plăcute. Nu foarte multă lume își va imagina un săpun din inox. Însă, indiferent de cât de neobișnuit poate părea acest obiect, el nu numai că există, dar este și foarte folositor.
Fapt divers
Andreea Mantea vopsește ouăle de Paște și în vin roșu. Riști să rămâi însă fără permisul auto, după ce le consumi? Avertismentul lui Titi Aur: „Doar dacă...”
Andreea Mantea vopsește ouăle de Paște și în vin roșu. Riști să rămâi însă fără permisul auto, după ce le consumi? Titi Aur: „Doar dacă...”
Vedete românești
FotoAlina Eremia, apariție care i-a speriat pe fani. S-a afișat cu fața umflată! Ce a pățit artista: „Aveți grijă de voi!”
Alina Eremia și-a îngrijorat fanii după ce a apărut recent în mediul online cu fața vizibil umflată. Imaginea a ridicat semne de întrebare, iar artista a explicat că se confruntă cu o reacție alergică severă, care i-a afectat starea de sănătate și i-a dat peste cap programul din această perioadă.
Vedete românești
O româncă, păgubită după ce a crezut că va lucra pentru un presupus prinț din Dubai. A pierdut 12.000 de euro. Unde au ajuns banii?
Tehnologia modernă ne face viața mai ușoară ca oricând, dar acest confort vine la pachet și cu anumite riscuri la care trebuie să fim atenți. Iar o româncă din București a rămas fără 12.000 de euro după ce a devenit victima unei fraude online.
Național
VideoSoțul Laurei Cosoi s-a dat de gol! Cosmin Curticăpean a dezvăluit, fără să vrea, sexul celui de-al cincilea copil
Laura Cosoi și soțul ei, Cosmin Curticăpean, se pregătesc pentru un nou capitol important din viața lor de familie. Cei doi urmează să devină părinți pentru a cincea oară, iar vestea a stârnit interes în rândul fanilor. Informația despre sexul bebelușului a ieșit la iveală într-un mod neașteptat, ch
PrimeTime
Megan Fox nu mai vrea să audă de fostul iubit! Gestul care spune totul
Megan Fox (39 de ani) și fostul ei logodnic, Machine Gun Kelly (35 de ani), par să fi ajuns într-un punct tensionat al despărțirii după ce ea l-ar fi blocat pe rețelele sociale.
Vedete internaționale
Ce se întâmplă cu mariajul dintre Lena și Gabi Enache în anul divorțurilor mondene?! Cât de gelos e fostul fotbalist al lui Gigi Becali?
Gabi Enache îi face crize de gelozie nevestei, focoasa Lena?
Video
Ce se întâmplă în organism dacă mănânci portocale în fiecare zi. Aceste fructe sunt recomandate în orice fel de dietă
Atunci când încercăm să adoptăm o dietă mai sănătoasă, unul dintre cele mai comune sfaturi pe care le vom primi este să consumăm mai multe citrice, mai ales portocale. Însă, poate că ne-am întrebat de-a lungul timpului ce se întâmplă dacă vom consuma portocale în fiecare zi.
Fapt divers
Cum au scăpat doi soți de rate și și-au luat o casă în Italia cu bani cât pentru o mașină: „Ne place foarte mult”
Doi soți care abia își cumpăraseră o locuință în Australia au realizat că nu mai pot face față ratelor și cheltuielilor tot mai mari, inclusiv costurilor pentru alimente și utilități. După ce au analizat situația în care se aflau, au ajuns la concluzia că o mutare în Italia ar fi o variantă mai potr
Fapt divers
„Regatul de Gheață”, noua atracție de 2 miliarde € de la Disneyland Paris!
Disneyland Paris a marcat un moment important prin transformarea Walt Disney Studios Park în Disney Adventure World și deschiderea zonei tematice „Regatul de Gheață” („World of Frozen”).
Internațional
Cum s-a schimbat industria makeup-ului: de la produse standard la branduri incluzive și inovatoare
Industria de beauty a trecut printr-o transformare profundă în ultimul deceniu, devenind un spațiu în care tehnologia, diversitatea și autenticitatea au ajuns să conteze mai mult decât trendurile trecătoare.
Advertoriale
Pleacă Mihai Morar de la Radio Zu? Vrea să-și facă propriul radio: „O să încercăm”
Mihai Morar este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați oameni de radio din România, iar acest lucru se reflectă și în audiențele matinalului de la Radio ZU, pe care îl realizează alături de Daniel Buzdugan și Emma Ștefan. De-a lungul anilor, acesta a avut o carieră solidă în radio, a activat și
Vedete românești
De ce nu ține Anca Serea post? Soția lui Adrian Sînă s-a mai rotunjit! „Am pus câteva kilograme” De ce nu este adepta operațiilor estetice?
Anca Serea nu ține nici o zi din Postul Paștelui. Cum reușește să se mențină în formă, la aproape 50 de ani?
Vedete românești
Rețetă Gulab Jamun. Secretul gogoșilor indiene însiropate care te cuceresc de la prima mușcătură
Este o rețetă indiană specială și, din fericire, foarte ușor de pregătit. Cunoscută drept „gulab jamun”, este vorba despre gogoși însiropate, care vor avea un gust și o textură de-a dreptul delicioasă.
Rețete
Această casă are doar 63 cm lățime! A devenit o atracție turistică
În casa asta nu ai voie să te îngrași! Districtul Aucallama, din nordul Peru, găzduiește cea mai îngustă locuință complet funcțională din lume, având o lățime de doar 63 de centimetri.
Fapt divers
O comună din România, luată cu asalt. Familii întregi vin de la sute de kilometri și vor să se mute aici
Tot mai multe familii din diferite colțuri ale țării aleg să își schimbe radical stilul de viață și să se mute în zone rurale mai liniștite, dar ușor accesibile. În județul Alba, comuna Ponor a devenit un exemplu clar al acestui fenomen, după ce investițiile în infrastructură au început să atragă un
Fapt divers
Horoscop 1 aprilie. Situație neprevăzută pentru Lei, oportunități pentru Scorpioni
Horoscop 1 aprilie. Ziua aduce energie mixtă, cu accent pe gestionarea emoțiilor, prudență în decizii și atenție la sănătate. Relațiile pot trece prin momente tensionate, iar zona financiară cere adaptare și realism.
Horoscop
Înlocuitorul lui Lucescu la națională: „Viața și fotbalul nu se opresc”
Țara noastră înfruntă Slovacia, în deplasare, la Bratislava.
Fotbal internațional
Reduceri de 30% la dulciurile Favorina: o ofertă de neratat la Lidl
Reduceri de 30% la dulciurile Favorina: o ofertă de neratat la Lidl.
Advertoriale
1 Aprilie, Artemis II: oamenii se întorc pe Lună după 54 de ani într-o misiune cu șase premiere istorice
După mai bine de 50 de ani, oamenii revin pe Lună prin misiunea Artemis II, care promite să scrie istorie. Patru astronauți vor traversa 384.400 km, testând sistemele capsulei Orion și pregătind viitoarele baze selenare.
Internațional
Cum au ajuns doi pensionari să nu mai plătească factura la curent. Soluția care le-a redus costurile la zero
Creșterea prețurilor la energie îi determină pe tot mai mulți oameni să caute soluții alternative pentru a-și reduce cheltuielile. Este și cazul unui cuplu de pensionari din sudul regiunii Devon, din Marea Britanie, care susține că a reușit să elimine complet costurile cu electricitatea după ce a fă
Internațional
România joacă cu Slovacia „orfană” de selecționer. Stanciu: „Un șoc”
Selecționata este încă marcată de ratarea calificării la Mondial.
Fotbal internațional
Cât costă o oră de muncă în România, potrivit datelor oficiale. De câte ori este mai mică suma decât în Danemarca
România și Bulgaria au înregistrat cele mai mici costuri cu forța de muncă din Uniunea Europeană, potrivit datelor oficiale.
Național
FotoImagini rare cu mama Loredanei Groza. Artista se relaxează în Maldive alături de cele mai importante femei din viața ei
Loredana Groza petrece o vacanță exotică în Maldive, iar artista a ales să împărtășească cu fanii momente speciale din această escapadă. De data aceasta, vedeta nu a publicat doar imagini spectaculoase din paradisul tropical, ci și fotografii emoționante alături de familia sa.
Vedete românești
Scenariu alarmant: fără SUA, o rachetă balistică lansată de Iran ar fi observată abia deasupra României
Fără implicarea SUA, un atac iranian cu rachete balistice asupra Europei ar putea trece nedetectat până în România. Sistemele europene de apărare antirachetă nu sunt independente și nu dispun de rețele de sateliți pentru identificarea lansărilor.
Internațional
Lena și Gabi Enache, neînțelegeri în căsnicie? „E anul divorțurilor, să nu vă mirați dacă…” Ce scene de gelozie îi face ex-fotbalistul de la FCSB soției sale?
Lena și Gabi Enache, neînțelegeri în căsnicie? „E anul divorțurilor, să nu va mai mirați dacă…” Ce scene de gelozie îi face ex-fotbalistul de la FCSB soției sale?
Vedete românești
Octavia Geamănu își susține fiul de 9 ani la concursurile naționale și internaționale de pian. Cum va petrece Paștele fosta prezentatoare TV
Octavia Geamănu (41 de ani) își petrece majoritatea timpului împreună cu fiul ei de 9 ani, Andrei.
Vedete românești
La ce gest a recurs Cristina Spătar: „Am luat și pastile”. A ajuns piele și os din cauza problemelor în căsnicie. Regina R&B nu mai merge cu Maybach-ul oferit de soț
Cristina Spătar a ajuns să fie mai slabă ca în tinerețe. Câte kilograme are acum Regina R&B? Ce se întâmplă însă în căsnicia ei cu Vincențiu Mocanu, căci solista a renunțat deocamdată să mai circule cu mașina soțului?!
Vedete românești
Președintele care a fost numit „cel mai sărac conducător”. Își dona 90% din salariu și conducea o mașină ieftină
Puțini lideri politici din lume au atras atenția nu prin lux sau putere, ci prin modestie. Este cazul lui José Mujica, fost președinte al Uruguay, care a condus țara între 2010 și 2015 și a devenit cunoscut la nivel global pentru stilul său de viață neobișnuit de simplu.
Fapt divers
Gabriela Cristea și Tavi Clonda, escapadă romantică înainte de Paște: „Ne ducem să vedem și noi slujba de la Vatican”
Înainte de Paștele Ortodox și de lansarea oficială a podcastului pe care îl pregătește intens și care îi poartă numele, Gabriela Cristea și soțul ei, artistul Tavi Clonda se pregătesc să plece săptămâna aceasta în Italia.
Vedete românești
Care sunt cele mai bune plante pentru baie. Ce specii rezistă cel mai bine la umiditate și la lumină variabilă
Baia este adesea percepută ca o încăpere pur utilitară, însă poate deveni, cu ajutorul plantelor potrivite, un spațiu cu adevărat plăcut, care inspiră calm și prospețime.
Fapt divers
VideoElena Cârstea, confesiuni fără filtru la podcastul lui Horia Brenciu: „Dacă tot e să dau colțul, îl dau în termenii mei”
Invitată în podcastul realizat de Horia Brenciu, Elena Cârstea a oferit unul dintre cele mai sincere și tulburătoare interviuri din ultima perioadă.
PrimeTime
Reacția dură a Savetei Bogdan, după divorțul Codruței Filip de Valentin Sanfira: „El a făcut-o vedetă, ar trebui să îi fie recunoscătoare!” Sfat de aur: „Nu vă mai grăbiți la însurătoare!”
Reacția dură a Savetei Bogdan, după divorțul lui Valentin Sanfira de Codruța Filip: „Ea ar trebui să-i fie recunoscătoare că a făcut-o vedetă!” Sfat de aur: „Nu vă mai grăbiți la însurătoare!”
Vedete românești
Sfaturi simple pentru o săptămână mai bună. Ce trebuie să mânănci și câte minute de somn trebuie să adaugi în viața ta
De la kimchi la „postage stamp vacuuming”, iată 9 sfaturi de sănătate care te pot ajuta să ai o săptămână mai bună, potrivit experților.
Sănătate
Transport public cu un leu pe zi într-un oraș din România. Primarul vrea să scoată șoferii din trafic
Un primar din România propune reducerea tarifelor la transportul cu tramvaie şi autobuze până la 1 leu pe zi cu TVA inclus, iar abonamentele lunare să coste sub 30 de lei. Scopul este ca transportul public local modernizat să devină o alternativă la maşina personală
Național
Cadoul pe care Jorge a decis încă de anul trecut să i-l facă fiului lui de ziua acestuia: „Am păstrat tradiția. Nu mai cumpăr…”
Jorge (43 de ani) este un bun afacerist și asta vrea să îi inspire și fiului său, David, care tocmai ce a împlinit 9 ani zilele trecute.
Vedete românești
VideoRețeta de primăvară care se prepară rapid și este o adevărată explozie de gust și culori. Conține un ingredient surprinzător și nu are deloc calorii
Primăvara ne inspiră să alegem preparate ușoare, sănătoase și pline de culoare, care aduc prospețime și energie meselor în familie sau întâlnirilor cu prietenii. O alegere ideală pentru sezonul cald este această salată de primăvară cu sfeclă, ridichi și castraveți, o explozie de culori vii și arome
Rețete
Cum a putut fi ascultată întreaga viață privată a unei familii din Ungaria: „Este ca un reality‑show transmis live fără voia celor implicați”
Viața unei familii din Ungaria a fost transmisă live săptămâni întregi fără știrea lor, din cauza unui dispozitiv pentru bebeluși configurat greșit.
Internațional
Nutriționist: „Dacă uleiul de măsline te face să tușești, este un semn foarte bun”
Spania ascunde în „aurul său lichid” un secret surprinzător: un simplu tușit după câteva picături de ulei de măsline poate fi un semn al sănătății. Nu este doar gustul care încântă papilele, ci și un compus ascuns care luptă cu inflamația
Sănătate
„Bărbații sunt mitocani”. Motivul din cauza căruia Elena Cârstea s-a enervat teribil și a făcut această declarație
Prezența cântăreței Elenei Cârstea în podcastul realizat de Horia Brenciu a oferit publicului o incursiune sinceră și lipsită de menajamente în episoade definitorii ale vieții și carierei sale.
Vedete românești
Mirabela Grădinaru a dezvăluit care este cea mai mare teamă legată de copiii săi. „Ca mamă, vă spun cu sinceritate...”
La Palatul Cotroceni, Mirabela Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan, a vorbit deschis despre cea mai mare temere a sa ca mamă și anume ca propriii copii să se simtă singuri sau triști și să caute alinare într-o adicție.
Național
Vanessa Hudgens, dezvăluire neașteptată după naștere. Cu ce probleme se confruntă actrița: „„A început…”
Vanessa Hudgens a vorbit deschis despre căderea părului după naștere, la patru luni după ce a devenit mamă pentru a doua oară.
Vedete internaționale
Descoperire surprinzătoare: acest aliment ar putea ajuta corpul să scape de microplastice. Cercetătorii sunt uimiți
O echipă de cercetători a descoperit că o bacterie prezentă într-un aliment fermentat foarte popular ar putea ajuta organismul să elimine microplasticele. Este vorba despre kimchi, un preparat tradițional coreean din legume fermentate.
Sănătate
Cum s-a produs accidentul devastator în care au murit 5 persoane: „Dacă pierdem controlul mașinii...”
Doi tați și fiii lor adolescenți au murit într-un accident rutier grav în Cluj. Unul dintre băieți urma să devină major în curând.
Național
Satul inedit unde poți primi o casă gratis. Care este singură cerință a proprietarilor: „Nu avem alte condiții”
O familie oferă gratuit o casă cu grădină într-un sat din Serbia cu doar 206 locuitori.
Internațional
Trei zodii chinezești vor avea parte de noroc și oportunități în luna aprilie 2026. Scapă de probleme, iar destinul le pregătește surprize neașteptate
Trei semne din zodiacul chinezesc vor avea parte de mai mult noroc și oportunități în luna aprilie 2026. În următoarele 30 de zile, lucrurile par să meargă mai ușor pentru ele, iar unele situații se pot rezolva mai rapid decât de obicei.
Horoscop
Ora secretă la care trebuie să te culci ca să nu te trezești obosit! Secretul care îți schimbă complet diminețile
Tot mai mulți oameni se plâng că se trezesc obosiți, chiar și după o noapte aparent suficientă de somn. Explicația nu ține doar de durata odihnei, ci mai ales de ciclurile de somn, care influențează direct felul în care ne simțim dimineața.
Fapt divers
Trenul Prietenia va atinge 140 km/h pe teritoriul României, după cum a anunțat oficial Uniunea Europeană
Trenul Prietenia va circula cu până la 140 km/h, după cum a confirmat oficial Uniunea Europeană. Modernizarea tronsonului feroviar și electrificarea acestuia vor transforma complet călătoria între București, Chișinău și Ungheni,
Internațional
Motivul pentru care nu este bine să mai mănânci carnea de pui cu tot cu pieliță. Ce spune un medic renumit
Tot mai mulți oameni caută soluții rapide pentru detoxifierea ficatului sau pentru menținerea sănătății, iar specialiștii atrag atenția că prevenția nu începe din farmacii, ci din alegerile zilnice legate de alimentație și stil de viață.
Sănătate
Sorin Grindeanu, convocat de Nicușor Dan la Cotroceni. Bolojan: Nu mai am energii personale pentru atacurile PSD
Sorin Grindeanu a fost convocat miercuri la Palatul Cotroceni de președintele Nicușor Dan, în plin scandal în Coaliție,
Național
Orașul supranumit „Veneția Orientului”. Fascinează prin canalele istorice și podurile arcuite
La vest de Shanghai se află Suzhou, un oraș spectaculos traversat de o rețea densă de canale, lacuri și căi navigabile, motiv pentru care a primit de mult timp supranumele de „Veneția Orientului”. Deși are o populație urbană de peste opt milioane de locuitori, centrul orașului păstrează o atmosferă
Fapt divers
Ce spune Nicușor Dan despre măsurile Guvernului cu privire la prețul carburanților: „Nu vreau eu să dau speranțe”
Creșterea prețurilor la carburanți rămâne una dintre principalele preocupări ale românilor și autorităților, iar discuțiile din ultimele zile la nivel guvernamental încearcă să găsească soluții rapide pentru temperarea scumpirilor.
Național
Mircea Lucescu va fi operat astăzi. Cu ce probleme de sănătate se confruntă antrenorul
Selecționerul Mircea Lucescu trece printr-un moment delicat al vieții sale, după ce problemele de sănătate apărute recent l-au adus pe patul de spital și au impus o intervenție chirurgicală programată pentru ziua de marți.
Actualitate
FotoCeline Dion revine pe scenă. Anunțul spectaculos a fost proiectat pe Turnul Eiffel
Cântăreața canadiană Céline Dion a anunțat că va reveni pe scenă în această toamnă cu o serie de concerte programate la Paris, după o pauză îndelungată provocată de pandemie și de problemele de sănătate. Artista nu a mai susținut spectacole live din 2020, când a fost nevoită să își întrerupă turneul
Vedete internaționale
Vara 2026, sub forța unui inevitabil Super El Niño cu schimbări majore de vreme inclusiv în România
Vara anului 2026 se anunță una atipică, sub influența unui fenomen climatic major, un Super El Niño, despre care specialiștii spun că este inevitabil. După ani dominați de La Niña, Pacificul intră într-o fază de încălzire rapidă
Internațional
Mai multe persoane divorțate au povestit care a fost cearta care le-a pus capăt căsniciei: „A fost momentul în care totul s-a rupt”
Există divorțuri care nu se întâmplă peste noapte, ci se construiesc lent, în timp, din tensiuni nerezolvate, conversații amânate și compromisuri care, treptat, devin imposibile.
Fapt divers
FotoCharlize Theron, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cum arată vedeta la 50 de ani
Charlize Theron a fost surprinsă în Hawaii, unde și-a etalat silueta în costum de baie, petrecând timp alături de fiicele sale.
Vedete internaționale
Românii fac dezvăluiri despre primul salariu obținut în Spania. Câți bani câștigau când s-au angajat prima dată: „Suma părea considerabilă...”
Românii au dezvăluit ce salarii aveau în Spania, în construcții, agricultură și îngrijire. Diferențele față de România erau uriașe.
Internațional
Cel mai rar indicator rutier din Europa: doar 13 există și aproape nimeni nu îi cunoaște semnificația
Un indicator rutier aproape necunoscut, instalat pe o autostradă din Germania, ridică semne de întrebare chiar și pentru șoferii experimentați. Deși pare un semn oficial, nu impune nicio regulă de circulație și nu apare în codul rutier.
Internațional
Decizie fără precedent în SUA: semnătura lui Donald Trump ar putea apărea pe bancnotele americane
Administrația condusă de Donald Trump pregătește o schimbare care ar putea intra în istoria Statelor Unite. Potrivit unor informații apărute în presă, semnătura actualului președinte ar urma să fie tipărită pe bancnotele americane, o măsură care provoacă deja numeroase dezbateri în spațiul public.
Internațional
VideoSpectaculoasa insulă „Fluture” a Greciei, desemnată destinația nr. 1 în lume în 2026 de The Guardian
Grecia rămâne una dintre cele mai căutate destinații turistice din lume, explorată intens pentru peisajele sale spectaculoase și patrimoniul cultural unic. Cu toate acestea, dincolo de insulele celebre
Internațional
„Doamna Maria Brâncoveanu”, laleaua cu nume românesc care a cucerit Olanda
Laleaua „Doamna Maria Brâncoveanu”, prima varietate olandeză cu nume românesc, poate fi admirată la Keukenhof până pe 10 mai 2026.
Fapt divers
Video„Zob te făcea idiotul dacă mai stăteai 5 secunde acolo”. Momentul năucitor în care un BMW “patinează” din cauza ploii și lovește mai multe mașini
Un bărbat aflat în căutarea unui loc de parcare pe bulevardul Theodor Pallady a devenit, fără să își propună, martor direct la un incident rutier care avea să atragă rapid atenția în mediul online.
Național
Autostradă nouă în Grecia, în Peloponez. Ce destinații de top va lega și când va fi finalizată
Românii care aleg an de an Grecia pentru vacanțe primesc o veste importantă. O nouă autostradă se întinde în Peloponez, urmând să lege unele dintre cele mai căutate destinații. Timpul petrecut în trafic
Internațional
VideoAstăzi s-a născut Nichita Stănescu. Care au fost ultimele cuvinte ale marelui poet
În fiecare an, pe 31 martie, cultura română își întoarce privirea către una dintre cele mai puternice și tulburătoare conștiințe poetice ale secolului XX: Nichita Stănescu.
Fapt divers
Patru zodii vor triumfa, începând cu data de 13 aprilie. Acești nativi vor avea noroc în dragoste, carieră și pe plan financiar
În contextul unor alinieri astrale rare și favorabile, începând cu data de 13 aprilie, patru zodii vor intra într-o perioadă de ascensiune accelerată, caracterizată prin oportunități neașteptate, claritate emoțională și stabilitate financiară.
Horoscop
Kylie Jenner se bronzează în vacanță! Ce bine arată în costum de baie
Kylie Jenner (28 de ani) a publicat în weekend pe rețelele sociale noi fotografii în bikini, din timpul unui sejur tropical. Bruneta, care se laudă cu o avere de 700 de milioane de dolari, a purtat un sutien negru triunghiular și slip tanga asortat, pozând pe o plajă izolată.
Vedete internaționale
390 de oameni au intrat în topul miliardarilor în ultimul an! Beyoncé și Federer se numără printre ei
Ei o duc din ce în ce mai bine! În ultimul an, 390 de persoane au intrat pentru prima dată în clubul miliardarilor, arată clasamentul Forbes, ceea ce înseamnă că, în medie, aproape un nou miliardar a fost inclus în fiecare zi.
Vedete internaționale
Motanii aventurieri schiază și se plimbă cu barca! Louie și Todd merg peste tot alături de stăpânul lor
Influencerul de origine canadiană Lazar Joksimovic (28 de ani) călătorește în întreaga lume împreună cu cei doi motani ai săi, Louie și Todd, pe care i-a adoptat în 2023.
Fapt divers
Laptele praf, aliment de post sau nu? Cum se fabrică, de fapt
În ziua de astăzi, Postul Paștelui este mai ușor de ținut ca niciodată. Există o mulțime de înlocuitori de post pentru carne, brânzeturi și chiar și lactate, așa că ne este ușor să pregătim variante de post ale rețetelor pe care le savurăm în mod obișnuit.
Fapt divers
Ce meserii sunt considerate cele mai dificile și prost plătite: „Nu știu dacă s-a pensionat cineva dintr-un astfel de job”
În contextul în care alegerea unei meserii este tot mai influențată de nivelul de stres, programul de lucru și perspectivele financiare, o discuție online despre „cele mai proaste locuri de muncă” a adunat numeroase opinii și experiențe personale. Comentariile utilizatorilor reflectă nemulțumiri, da
Fapt divers
Câți bani sunt „suficienți” pentru a trăi. Discuția care a împărțit internetul: „Am avut luni constante cu zece mii de euro, dar tot nu mi se pare destul”
Într-o discuție aprinsă din mediul online despre bani, întrebarea „câți bani sunt suficienți?” a stârnit reacții variate și perspective diferite asupra relației oamenilor cu veniturile lor. Pornind de la experiențe personale și praguri financiare diferite, utilizatorii au încercat să definească idee
Fapt divers
3 zodii vor fi binecuvântate la Luna Plină din 1 aprilie. A doua lună de primăvară le aduce prosperitate și noroc
Primăvara este anotimpul renașterii și al energiei pozitive, iar Luna Plină din 1 aprilie promite să aducă un val de binecuvântări pentru anumite zodii.
Horoscop
Ce flori și legume se plantează în aprilie. Alte lucrări în grădină
Românii care stau la curte devin tot mai ocupați pe măsură ce înaintăm în sezonul cald, iar luna aprilie este una importantă, pe care nu au cum să o ignore. În perioada următoare, cei care își doresc o curte superbă sau o recoltă bogată trebuie să aibă grijă la ce vor planta.
Fapt divers
Băutura care îți afectează cel mai mult ficatul. Nu e sucul cu mult zahăr și nici berea
Deja nu mai este un secret pentru nimeni faptul că unele băuturi sunt foarte periculoase pentru ficat. Însă, nu foarte mulți oameni știu precis care băuturi pot cauza cele mai multe daune. Din păcate, cei care consumă regulat astfel de băuturi se pot trezi cu probleme grave de sănătate, în timp.
Fapt divers
Un antreprenor clujean explică de ce a renunțat la firma sa: „Până într-o zi, când un senior semizeu a venit în birou”
Un antreprenor IT din Cluj povestește cum presiunea constantă a angajaților și schimbările din industrie l-au determinat să își vândă compania, iar astăzi vede inteligența artificială ca pe un factor care a schimbat complet regulile jocului.
Fapt divers
Tartă cu urzici. Rețeta delicioasă de post pe care trebuie să o încerci
Tarta cu urzici este o rețetă perfectă pentru zilele de post, iar partea cea mai bună este faptul că nu are nevoie de ingrediente prea complicate. În plus, această tartă ar trebui să fie gata în cam două ore.
Rețete
Familie „perfectă” pe internet, coșmar acasă! Copiii din Constanța și-au reclamat propriii părinți
Un caz șocant zguduie Constanța, unde doi frați, de 12 și 16 ani, au cerut ajutor chiar împotriva celor care ar fi trebuit să îi protejeze. Deși în fața lumii păreau o familie fără probleme, realitatea din spatele ușilor închise era complet diferită.
Național
Scene revoltătoare în Dâmbovița! O fată de 13 ani, bătută în plină stradă de doi bărbați, unul dintre ei, tatăl unui copil cu care a avut un conflict
Un incident grav petrecut în județul Dâmbovița a atras atenția autorităților și a stârnit reacții puternice în rândul oamenilor. O copilă de doar 13 ani a fost agresată în plină stradă, iar intervenția rapidă a trecătorilor a fost esențială pentru a opri violențele și a alerta poliția.
Un caz grav a
Național
Ce se poate cumpăra pe site-ul de licitații al Fiscului. De la Ferrari de lux până la vile și spații comerciale
Chiar în cursul zilei de luni, pe data de 30 martie, Agenția Națională de Administrare Fiscală a lansat platforma eLicitatiiANAF. Acest sistem digital permite participarea online la licitații organizate de stat.
Național
Daniela Gyorfi nu ține post, dar păstrează tradițiile. Unde petrece Paștele anul acesta și obiceiul pe care îl păstrează din copilărie: „Mama abia aștepta”
Daniela Gyorfi (57 de ani) se pregătește deja pentru sărbătorile pascale.
Vedete românești
FotoNicu Alifantis, mesaj care a emoționat internetul! Ce le-a transmis artistul fanilor: „Bucuriile vieții ni-s puține și scurte”
Nicu Alifantis a atras atenția urmăritorilor săi printr-un mesaj profund, publicat pe rețelele de socializare, în care vorbește despre importanța de a aprecia lucrurile simple și de a găsi bucurie în fiecare zi. Artistul, cunoscut pentru sensibilitatea sa și pentru modul sincer în care își exprimă g
Vedete românești
Copil de 11 ani, la volan pe drumurile din Dâmbovița! La semnalul poliției, s-a conformat și a oprit
Un incident neobișnuit a avut loc în județul Dâmbovița, unde un copil de doar 11 ani a fost surprins conducând un autoturism pe drumurile publice. Situația a fost descoperită în timpul unui control de rutină al polițiștilor
Național
5 alimente care te vor ajuta să scapi de kilogramele în plus după Paște
Paștele deja se apropie cu pași repezi, iar cu această ocazie de sărbătoare, cei mai mulți oameni se vor bucura de preparatele tradiționale servite cu această ocazie. Însă, după sărbători, nu este nevoie să apelăm la diete extreme pentru a scădea de kilogramele în plus.
Fapt divers
Ce vrea să facă văduva lui Florian Pittiș, la 19 ani de la decesul artistului: „Chiar se gândește.” Drama femeii, ambii soți au avut morți fulgerătoare
Cum arată văduva lui Florian Pittiș: „El zicea că eram darul lui de la Dumnezeu.” Drama femeii, ambii soți au avut morți fulgerătoare
Vedete românești
Câte ouă trebuie folosite la 500g de făină când faci cozonac. Bucătăresele adevărate respectă mereu această regulă
O scurtă privire în calendar ne va arăta că deja începem să ne apropiem cu pași repezi de Paște. Iar de la masa de sărbători nu poate să lipsească cozonacul, poate cel mai popular desert tradițional în această perioadă a anului.
Rețete
FotoExperiența amară a unui turist român în Istanbul: „Dragă Turcia, m-ai dezamăgit”
Un turist român care a vizitat Istanbulul a relatat experiența sa într-o postare online, în care a descris atât aspectele care l-au nemulțumit, cât și situațiile întâmpinate pe parcursul vacanței, susținând că aceasta nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor sale.
Fapt divers
Descoperirea făcută de un cuplu în noua lor casă. Proprietatea fusese construită în 1880: „Când am început renovarea, am găsit ceva ce nu credeam că vom vedea”
Doi soți din Statele Unite au decis să cumpere o casă abandonată din New York, pe care au și început să o renoveze. Însă, în timpul lucrărilor, cei doi au mutat o oglindă spartă și au descoperit un detaliu cu totul neașteptat, care i-a luat prin surprindere.
Internațional
Ce înălțime trebuie să aibă patul pentru un somn cu adevărat odihnitor? Sfatul oferit de specialiștii în domeniu
Deja știm cu toții cât de important este somnul pentru starea noastră generală de sănătate. Iar pentru a adormi cât mai ușor, experții ne oferă nenumărate sfaturi, de la băuturi și alimente care ne vor fi de ajutor și până la diverse trucuri privind mișcările ochilor.
Fapt divers
Chinezii trăiesc alături de cei decedați în apartamente! Practica tot mai răspândită în marile orașe
În China, tot mai multe familii aleg să păstreze rudele decedate în locuințe cumpărate sau închiriate special pentru acest scop, pe fondul costurilor ridicate ale înmormântărilor și al lipsei locurilor în cimitire. Fenomenul, deși controversat, ia amploare în marile orașe și atrage atenția autorităț
Internațional
A câștigat o sumă uriașă la Loto folosind numerele lăsate într-un caiet de tatăl său care a murit. Bărbatul nu mai cumpărase bilete de ani de zile
Un caiet lăsat moștenire de tatăl unui bărbat din Marea Britanie a ajuns să îi schimbe complet viața. James Hayes a decedat tocmai în 2010, însă numerele pe care le-a lăsat scrise în caietul său l-au ajutat pe fiul său, Sean, să câștige o sumă uriașă la Loto.
Internațional
De la ce vârstă ar trebui să iei colagen. Secretul unui ten superb, lipsit de imperfecțiuni, indiferent de vârstă
Deja nu mai este un secret pentru nimeni faptul că suplimentele și cremele cu colagen sunt foarte importante pentru ten. Însă, mulți oameni se întreabă când este cel mai bine să înceapă să folosească astfel de produse. Din fericire, experții oferă răspunsuri precise.
Fapt divers
VideoDe la ce pornesc certurile? Adelina Pestrițu, dezvăluiri după 9 ani de relație cu Virgil Șteblea: „Gura păcătosului adevăr grăiește”
Adelina Pestrițu și Virgil Șteblea au împlinit 9 ani de relație, iar vedeta a marcat momentul printr-un mesaj sincer și amuzant, în care a vorbit despre micile neînțelegeri din cuplu și despre felul în care acestea apar în viața de zi cu zi.
Vedete românești
Cum să vopsești ouăle, fără pic de chimicale? Elena Merișoreanu: „Coji de ceapă.” Mirela Vaida: „Sfeclă roșie.” Sfatul nutriționiștilor: „Urzicile și spanacul colorează în verde”
Cum să vopsești ouăle, fără pic de chimicale? Elena Merișoreanu: „Coji de ceapă.” Mirela Vaida: „Sfeclă roșie.” Sfatul nutriționiștilor: „Urzicile și spanacul colorează în verde”
Vedete românești
Plan controversat la Moscova! Mașinile furate din UE, înmatriculate legal în Rusia
Un proiect legislativ aflat în dezbatere în Rusia a stârnit controverse la nivel european, după ce ar putea permite înmatricularea unor vehicule provenite din Uniunea Europeană și declarate furate. Inițiativa ridică semne de întrebare în rândul autorităților și experților, care avertizează asupra po
Internațional
Emoții uriașe la Asia Express 2026! Mona Segall, confesiune înainte de noul sezon: „Sunt un pic nesigură pe mine”
Filmările pentru un nou sezon Asia Express sunt pe cale să înceapă, iar concurenții au pornit deja spre destinațiile în care va avea loc competiția. Alături de cele nouă echipe se află și producătoarea Mona Segall, care îi însoțește în această nouă aventură, promițând un sezon plin de experiențe ine
PrimeTime
Semnal de alarmă de la oncologi! O greșeală frecventă când folosești air fryerul poate crește riscul de cancer
Alegerile alimentare pe care le facem nu ne influențează doar greutatea, ci și modul în care organismul nostru funcționează. Iar medicii oncologi spun că nu doar preparatele pe care le consumăm contează, ci și modul în care acestea sunt pregătite.
Fapt divers
VideoElena Cârstea, dezvăluiri emoționante despre adopție! De ce nu a vrut copii biologici: „I-am luat gata făcuți”
Viața Elenei Cârstea a fost marcată de alegeri curajoase și decizii care au stârnit, de-a lungul timpului, numeroase reacții. Stabilită de ani buni în Statele Unite, artista continuă să își spună povestea cu sinceritate, vorbind deschis despre adopție, maternitate și motivele care au stat la baza de
PrimeTime
Un ciclon nou lovește România. Ploi, vânt și ninsori la munte. Prognoza meteo pentru perioada Floriilor și a Paștelui
Specialiștii de la ANM au emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, în intervalul cuprins între 30 martie și 12 aprilie. În perioada următoare, românii trebuie să se aștepte la vreme schimbătoare și ploi.
Național
Horoscop 31 martie. Racii ar trebui să economisească, noi începuturi pentru Lei, Vărsătorii trăiesc o dezamăgire
Horoscop 31 martie. Ziua aduce contraste și lecții importante pentru toate zodiile: de la nevoia de claritate în relații și prudență în plan financiar, până la echilibru interior și gestionarea energiei personale.
Horoscop
Produsele de îngrijire pe care dermatologii spun să le eviți
Doi dermatologi dezvăluie ce produse de skincare nu sunt necesare și pot fi eliminate din rutină fără probleme.
Trucuri de frumusețe
Bunicul Leonard Doroftei se pregătește să se sărbătorească odată cu nepotul: „Dăm petrecere mare”
Leonard Doroftei a venit singur să-și ridice premiul la Leaders &Influencers Awards.
Video
Scandal fără precedent la Ierusalim: Patriarhul, interzis în Biserica Sfântului Mormânt după sute de ani!
Pentru prima dată în ultimele secole, patriarhul latin al Ierusalimului a fost oprit de autoritățile israeliene să intre în Biserica Sfântului Mormânt, chiar înainte de celebrarea Duminicii Floriilor, un episod care a generat reacții puternice la nivel internațional.
Internațional
Mellina e încântată maxim. Și-a luat motor de 5.000 de euro
Artista Mellina (38 de ani) traversează încă un motiv de bucurie.
Vedete românești
Ce frumoasă e fiica lui Gabi Tamaș! Cei doi apar alături de Dan Alexa la „Chefi la cuțite”
Gabriel Tamaș gătește alături de fiica lui și de Dan Alexa, la „Chefi la cuțite”.
PrimeTime
Crește suma primită pentru ajutorul de înmormântare. Care sunt condițiile
Începând cu 30 martie 2026, românii care suportă cheltuielile de înmormântare pot primi un ajutor financiar mai mare din partea statului. Majorarea vine în contextul creșterii costurilor și este reglementată printr-o nouă lege.
Național
Marius Șumudică, ajuns de urgență la spital. A stat până la 4 dimineața
Tehnicianul și-a încheiat, recent, al patrulea mandat la saudiți.
Fotbal internațional
FotoFuego a publicat prima imagine cu tatăl său. Mesajul emoționant transmis de artist
Fuego a publicat prima imagine cu tatăl său și a transmis un mesaj emoționant despre părintele său, care s-a stins din viață în 2010.
Vedete românești
VideoSoția lui Leonard Doroftei a suferit o operație la umăr. Ce a pățit Monica? Moșu’ vine, mai nou, singur la evenimente! „Mă cam strânge costumul…”
Leonard Doroftei a venit singur să-și ridice premiul la Leaders &Influencers Awards. Ce s-a întâmplat cu soția, Monica?
Vedete românești
Câți bani au ajuns să cheltuiască românii pe mâncare. „Mi se pare enorm”
Românii au dezvăluit cât cheltuie pe mâncare într-o discuție online. Sumele diferă enorm, în funcție de stilul de viață.
Național
Spălatul vaselor cu bureții de bucătărie ar putea avea un efect neașteptat. Avertismentul oamenilor de știință
Bureții de bucătărie folosiți, zilnic, în gospodării pot elibera particule fine de plastic în timpul utilizării, însă cercetătorii arată că adevărata presiune asupra mediului vine din consumul de apă asociat activităților de curățenie.
Fapt divers
Top 4 copaci care nu au ce căuta în grădina ta! Îți pot aduce multe probleme
Top 4 copaci invazivi care nu au ce căuta în grădina ta! Îți pot aduce multe probleme
Fapt divers
Femeia care a schimbat Bucureștiul: cine a fost Virginia Andreescu Haret
Virginia Andreescu Haret, prima femeie arhitect din România, a marcat arhitectura interbelică prin numeroase clădiri și proiecte importante.
Fapt divers
Faci împrumut la bănci ca să petreci Paștele în hotelurile vedetelor. Ce oferte au Monica Anghel, Hagi și Halep? Unde e cel mai ieftin: „Să nu pierd clienții!”
Câți bani costă ca să petreci Paștele în hotelurile vedetelor. Ce oferte au Monica Anghel și Halep? Unde e cel mai ieftin: „N-am scumpit deloc!”
Vedete românești
Cum se simte actorul Constantin Zamfirescu după operația la inimă. Are nevoie disperată de un tub de oxigen: „Plămânul drept a fost golit de aer, acum reînvăț să respir”
Acum aproape două săptămâni, actorul Constantin Zamfirescu (60 de ani) din “Trăsniți în NATO” a fost operat cu succes pe cord deschis.
Vedete românești
Video„Nu m-am gândit vreodată că poate să aducă atâta bucurie în casă”. Andra, moment înduioșător despre cât de simplă poate fi fericirea
Andra, moment înduioșător despre cât de simplă poate fi fericirea
Vedete românești
Sorana Cîrstea trăiește din plin ultimul său an în tenis. Românca, în Top30 WTA
Jucătoarea este, astfel, cel mai bine clasată din țara noastră.
Alte sporturi
În ce show TV și-ar mai dori Florin Prunea să participe: „Oriunde mă potrivesc, mai ales la… ” Încep înscrierile pentru un nou sezon „Desafio: Aventura”
Ce alt show tv îi face cu ochiul lui Florin Prunea după participarea la “Desafio: Aventura?”
PrimeTime
Accident cumplit în Cluj: cinci persoane au murit după impactul cu două TIR-uri
Cinci persoane au murit într-un accident grav pe DN1F, la Sânpaul. Mașina în care se aflau a fost lovită de două TIR-uri, după ce șoferul ar fi pierdut controlul.
Național
Paște cu risc: cozonacii de pe internet îți pot pune sănătatea în pericol! Sfaturile celor de la ANSVSA
În goana după preparate tradiționale „ca la mama acasă”, tot mai mulți români aleg să cumpere cozonaci de pe rețelele sociale. Specialiștii trag, însă un semnal de alarmă: aceste produse, aparent apetisante, pot veni la pachet cu riscuri serioase pentru sănătate.
Național
Greșeli costisitoare pe care să le eviți la pompă! Soluții pentru criza prețului la carburanți
Greșeli costisitoare pe care să le eviți la pompă!
Fapt divers
Cum a trăit Lucescu clipele cumplite de leșin: „Am simțit că nu mai pot respira”
Selecționerul României a avut momente dificile, în acest weekend.
Fotbal intern
Marina Almășan, din nou la tribunal! De data aceasta se judecă cu firma fiicei lui Georgică Cornu pentru… acoperiș. „O nouă mizerie!” Și-a luat și iubitul cu ea în America
Marina Almășan a avut din nou termen la tribunal, de data aceasta în procesul intentat de firma fiicei afaceristului Georgică Cornu pentru recuperarea banilor pe acoperiș.
Vedete românești
Cum este experiența digitală dintr-un casino modern
Cum este experiența digitală dintr-un casino modern.
Advertoriale
Afacerea cu care a dat lovitura un tânăr de 16 ani, după ce a refuzat o ofertă de 300 de mii de dolari
Rudrojas Kunvar, în vârstă de 16 ani, a creat Evion, un instrument AI pentru fermieri. A refuzat 300.000 $ pentru a abandona liceul și continuă să-și dezvolte proiectul.
Fapt divers
Tren PESA vandalizat înainte de a fi pus în circulație! De ce întârzie lansarea noilor garnituri
Tren PESA vandalizat înainte de a fi pus în circulație! De ce nu sunt puse încă în funcțiune
Național
Noua perlă a litoralului românesc. Locul superb în care s-au făcut investiții de peste 12 milioane de euro
Jurilovca devine stațiune cu investiții majore în unități de cazare și infrastructură, iar Gura Portiței rămâne un loc turistic unic, accesibil doar cu barca.
Național
Previziuni numerologice pentru luna aprilie! Numerolog Cristian Terran: „Planurile fie prind contur, fie se prăbușesc dacă nu au fost construite pe baze solide”
Previziuni numerologice pentru luna aprilie!
Horoscop
Gestul controversat făcut de Cheloo înainte de plecarea la Asia Express. Cum a fost surprins în aeroport
Concurenții noului sezon Asia Express au plecat, iar Cheloo a atras atenția cu un gest nonconformist chiar în aeroport.
PrimeTime
Regiunea vizitată des de români unde prețul la motorină a atins un nou record. Cât a ajuns să coste litrul în Toscana
Motorina a atins un preț record în Italia, ajungând la 2,763 euro/litru într-o benzinărie din Toscana.
Internațional
FotoMihai Gâdea, în lacrimi: „Îmi este foarte greu să anunț că mama mea a plecat dintre noi.” Ce imagine emoționantă a publicat prezentatorul TV
Mihai Gâdea a anunțat moartea mamei sale, printr-un mesaj emoționant publicat pe rețelele sociale.
Național
„Le-am îmbrăcat și am sunat la poliție” Declarațiile pădurarului care le-a găsit pe cele două micuțe dispărute
Două fetițe de 4 și 5 ani au dispărut din Târnăveni, iar sute de oameni le caută fără succes.
Național
Mircea Lucescu își ia adio de la Națională! Mesajul lui „Il Luce”: „Gata, s-a terminat!”
Mircea Lucescu a ajuns la spital cu probleme cardiace și a anunțat că nu mai este selecționerul României.
Fotbal intern
Zodiile răsfățate de astre în aprilie 2026. E cea mai bună lună din tot anul, vor înflori, iar reușitele vor fi la tot pasul
Aprilie 2026 se anunță a fi o lună excepțională pentru două zodii: Gemeni și Săgetător. Pentru acești nativi, astrele se aliniază într-un mod favorabil, oferindu-le oportunități rare și reușite care vor face ca luna să fie memorabilă. Energia cosmică le va susține toate inițiativele, iar succesul va
Horoscop
FotoAstăzi s-a născut Vincent van Gogh. Povestea nefericită a marelui pictor. De ce și-a tăiat o parte din ureche și ce a făcut cu ea. Cum a murit la doar 37 de ani
Astăzi, 30 martie, este ziua de naștere a lui Vincent van Gogh, unul dintre cei mai influenți pictori din istoria artei, un artist a cărui operă a schimbat profund modul în care privim culoarea, emoția și expresia vizuală.
Fapt divers
Leguma pe care o poți cultiva în ghivece, chiar dacă nu ai o grădină
Când nu ai suficient spațiu în grădină, sau dacă locuiești la bloc, dar îți dorești să cultivi legume, ghivecele sunt obiectele ideale pentru a face asta.
Fapt divers
El face flotări în două degete! A doborât pentru a treia oară recordul
Pakistanezul Muhammad Arshad, atlet certificat, a doborât pentru a treia oară recordul pentru cele mai multe flotări făcute doar cu degetele mari și cu un picior ridicat într-un minut, înregistrând 66 de repetări, potrivit Cărții Recordurilor Guinness.
Internațional
FotoMadonna surprinde din nou. A apărut în ipostază de mireasă îndrăzneață, în lenjerie intimă
Madonna (67 de ani) a revenit la era „Like a Virgin” într-o nouă campanie publicitară pentru celebra casă de modă Dolce & Gabbana, purtând lenjerie intimă destinată mireselor.
Internațional
Prințul Philip a trăit cu cancer pancreatic timp de aproape opt ani înainte de a muri. Ce a făcut în ultimele ore din viață
Noi informații apărute într-o biografie dedicată Prințul Philip arată că acesta a trăit cu cancer pancreatic timp de aproape opt ani înainte de moarte, deși diagnosticul nu a fost făcut public în timpul vieții.
Internațional
Cum pregătește Jamie Oliver chifle dulci aromate. Rețeta care a devenit virală
Faimosul bucătar Jamie Oliver propune o variantă reinterpretată a celebrilor „hot cross buns”, perfectă pentru masa de Paște. Rețeta de „Hot Cross Scones” a câștigat popularitate datorită modului simplu de preparare și a gustului bogat, fiind o alternativă la chiflele dulci tradiționale de Paște.
Rețete
Nuntă de vis pentru Dorian Popa și Andreea! Rochie de mireasă cusută manual peste 1000 de ore, fine dining și surprize pentru invitați: „Suntem în pline pregătiri”
Dorian Popa (37 de ani) pregătește de zor petrecerea de nuntă pe care o va face în curând alături de aleasa inimii lui, Andreea.
Vedete românești
Lucrurile mici la care au renunțat românii pentru a economisi bani: „Nu mă refer la schimbări mari”
Economisirea nu începe întotdeauna cu decizii radicale sau venituri mai mari, ci cu schimbări mici, repetate zilnic, care în timp ajung să conteze.
Fapt divers
Lovitură pentru măcelari înainte de Paște: mielul rămâne pe tarabă. „Să nu ai tu client acum, la vremea asta!” Ce variantă recomandă experții
Cu o săptămână înaintea Paştelui Catolic şi cu două rămase până la cel ortodox, carnea de miel a invadat măcelăriile.
Național
Foto9 lucruri din baia ta care îți pot face rău dacă nu sunt schimbate la timp
Baia trebuie să fie unul dintre cele mai curate și mai igienizate spații din casa ta, așa că anumite lucruri trebuie aruncate sau înlocuite cu altele noi. Iată care sunt acestea:
Fapt divers
4 zodii intră într-o perioadă de transformări uriașe. Totul se schimbă după 26 aprilie când Uranus iese din Gemeni
Pe 26 aprilie se produce un moment astral important: Uranus părăsește semnul Gemenilor și deschide un nou ciclu de transformări profunde. Această schimbare de energie nu trece neobservată, mai ales pentru patru zodii care vor simți din plin impactul: Gemeni, Fecioară, Săgetător și Pești. Pentru aceș
Horoscop
FotoCum își alină Valentin Sanfira dorul de Codruța Filip. Ipostaza în care a apărut artistul
În timp ce apropiații își fac griji pentru starea Codruței Filip, Valentin Sanfira încearcă să își ocupe timpul pentru a face mai ușor față acestei perioade. Recent, cântărețul de muzică populară s-a afișat într-o nouă ipostază.
Vedete românești
China ridică un pod feroviar de 1.800 km prin deșertul Gobi. Este un record al ingineriei moderne
China construiește un pod feroviar impresionant de 1.800 de kilometri, care traversează deșertul Gobi, una dintre cele mai dure regiuni de pe planetă.
Internațional
Desertul de post ideal pentru zilele de sărbătoare. Copiii tăi îl vor termina instant
În perioadele de post, găsirea unui desert care să fie atât gustos, cât și potrivit pentru întreaga familie poate părea o provocare.
Rețete
FotoPovestea „fetiței-miracol”: s-a născut după ce mama ei a murit în urma unei căderi de la 27 de metri
Cazul micuței Posie a emoționat profund opinia publică și a devenit rapid unul dintre acele rare exemple în care medicina, rezistența umană și sprijinul familial se împletesc într-un mod aproape imposibil de anticipat.
Internațional
Secretul unei inimi sănătoase. Lucrurile simple din alimentație care fac diferența
Bolile de inimă sunt principala cauză de deces în Statele Unite, însă, în același timp, sunt printre cele mai prevenibile afecțiuni atunci când alimentația este corectă.
Sănătate
FotoCele 9 echipe au plecat în Asia Express. Azi și-au luat rămas bun de la familie și apropiați și au plecat în aventura vieții lor. Scene emoționante pe Aeroportul Otopeni
Asia Express și-a deschis porțile pentru cele 9 echipe dornice să își testeze limitele pe „Drumul Mătăsii”. Matinali și însoțiți de multe emoții, cei 18 concurenți s-au întâlnit în aeroport, pregătiți să petreacă două luni departe de viața monotonă.
PrimeTime
Peste 12 tone de ciocolată, furate în Italia. Autoritățile spun că hoții „au luat sloganul prea în serios” Cum s-a petrecut totul?
Un transport de peste 12 tone de batoane de ciocolată a fost furat în Italia, într-un caz care a atras atenția atât prin valoarea încărcăturii, cât și prin natura produselor.
Internațional
VideoOana Rotariu, victimă a incendiului de la Colectiv, apariție la Chefi la cuțite: „A însemnat mai mult decât o simplă experiență”
Ediția din 25 martie 2026 a emisiunii Chefi la cuțite a fost una aparte, datorită participării Oanei Maria Rotariu, una dintre supraviețuitoarele tragediei incendiului din Clubul Colectiv, din 2015. Apariția ei, demnă de admirat, a spus o adevărată poveste despre viață și supraviețuire.
PrimeTime
Horoscop 30 martie. Taurii au de luat decizii importante, Leii au parte de oferte tentante, recompense pentru Balanțe
Horoscop 30 martie. Ziua aduce un mix intens de emoții, decizii și provocări pentru toate zodiile.
Horoscop
FotoApariție surpriză! Cine le-a întâmpinat pe aeroport pe Mirela Vaida și Oana Tomoiagă înainte de Asia Express: „Ne purtați noroc”
Surpriză de proporții pentru Mirela Vaida și Oana Tomoioagă, vedetele care formează una dintre echipele Asia Express, sezonul 9, difuzat de Antena 1. În timp ce telespectatorii așteaptă cu sufletul la gură difuzarea noului sezon, în care vor putea urmări parcursul concurenților pe „Drumul Mătăsii”,
Vedete românești
Un oraș din România, printre cele mai sigure din lume. Cum a ajuns în topul global: „Un loc vibrant, ușor de gestionat”
Cluj-Napoca apare în clasamentul celor mai sigure orașe din lume realizat de platforma Numbeo, într-o listă dominată în mod tradițional de orașe din Europa de Nord și de Vest.
Fapt divers
Cât va costa casa din Italia a Gabrielei Cristea după ce va fi reconstruită și renovată: „Va fi ca un hotel de 5 stele”. Conacul va avea șapte camere și un living imens
Gabriela Cristea (51 de ani) este pe cai mari. Fosta prezentatoare TV tocmai ce s-a întors din Italia, acolo unde a fost în vizită la noua casă a ei și a familiei sale.
Interviurile Click!
Loredana Chivu, pe punctul de a nu mai pleca la Asia Express. Ce i s-a întâmplat în aeroport
Loredana Chivu a trecut prin momente tensionate, fiind la un pas de a pierde zborul din cauza unei probleme legate de bagaje. Iată cum s-au desfășurat lucrurile.
Vedete românești
Monica Pop, pro sau contra eutanasiei? Ce spune despre cazul Noeliei: „Sunt pacient oncologic, am trecut prin multe și grele”
Monica Pop transmite un mesaj ferm împotriva ideii de legalizare a eutanasiei în România. Medicul oftalmolog reacționează după ce a aflat despre cazul Noeliei Castillo Ramos, tânăra de 25 de ani din Barcelona care a murit prin eutanasiere joi, 26 martie.
Actualitate
Cum va arăta tunelul Meseș de pe Autostrada Transilvania. Cel mai lung tunel rutier din România va lega două orașe importante
Autostrada Transilvania (A3), care va lega Cluj-Napoca de Oradea, rămâne unul dintre cele mai întârziate proiecte de infrastructură din România, iar finalizarea completă este estimată abia după 2030.
Fapt divers
Foto„Și locatarii au aceeași situație” Problema neașteptată cu care se confruntă un român mutat într-un bloc nou
Un proprietar de locuință a descris o situație care devine tot mai des întâlnită în cazul blocurilor noi: apariția unor crăpături serioase în pereți, la câțiva ani după finalizarea construcției.
Fapt divers
FotoRoxana Nemeș și-a recăpătat silueta după ce a născut gemeni. Cum a slăbit 23 de kilograme: „Această dietă mă ajută”
După sarcina gemelară, Roxana Nemeș a reușit să revină la silueta inițială. Vedeta mărturisește că a reușit să slăbească 23 de kilograme într-o perioadă de timp relativ scurtă și le-a povestit fanilor de pe Instagram cum a reușit să arate, din nou, într-o formă de zile mari.
Vedete românești
Informații noi despre Lucescu. Ce se întâmplă, după ce a ajuns iar la spital
Selecționerul a leșinat în timp ce vorbea cu jucătorii săi.
Fotbal intern
Ce salariu are un bucătar român pe un vas: „Scopul e să strâng bani pentru un apartament”
Tot mai mulți români caută soluții rapide pentru a strânge bani de locuință, iar munca pe mare rămâne una dintre variantele care promit câștiguri peste medie. O discuție recentă de pe Reddit scoate la iveală realitatea din spatele acestor joburi, dincolo de cifrele care, la prima vedere, par atracti
Fapt divers
Naționala României, victorie în Kosovo. Ce urmează pentru selecționata U21
Țara noastră va disputa, marți, următorul meci.
Fotbal internațional
Cum și-a cunoscut Dan Capatos soția. Monica se pregătea pentru nunta cu alt bărbat: „Ceva rău pentru familia respectivă”
Dan Capatos trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de soția sa, Monica. Cei doi sunt căsătoriți de 27 de ani și formează unul dintre cele mai longevive cupluri din showbi-ul românesc. Relația lor este discretă, ferită de ochii publicului, însă rareori prezentatorul TV alege să împărtășească
Vedete românești
România face legea în Liga Campionilor. Bistrița și CSM, în sferturi
Țara noastră are două echipe în sferturi.
Alte sporturi
Caz rar în sistemul public. Șefa TVR spune că are salariul prea mare și explică de ce nu îl poate reduce
Un caz neobișnuit a atras atenția în spațiul public: un șef de instituție de stat care susține că este plătit prea mult. Este vorba despre Adriana Săftoiu, care a explicat public mecanismul prin care venitul său a ajuns la un nivel peste cel stabilit inițial prin lege.
Național
Interzicerea telefoanelor în școli. Experimentul din Olanda care schimbă educația în Europa: „Elevii sunt mai prezenți, mai conectați”
În urmă cu doi ani, Olanda a decis să implementeze o măsură care, la momentul respectiv, a stârnit dezbateri intense: eliminarea telefoanelor mobile, tabletelor și ceasurilor inteligente din școli.
Fapt divers
Mircea Lucescu a leșinat la antrenament! A fost luat cu salvarea și e în spital
Momente teribile pentru națională în această dimineață. Selecționerului Mircea Lucescu i s-a făcut rău la ultimul antrenament susținut înaintea plecării spre Slovacia. A leșinat, dar a fost resuscitat rapid. Acum se află la spital.
Fotbal intern
Apropiații Codruței Filip rup tăcerea. Ce se întâmplă cu artista după despărțirea de Valentin Sanfira: „Trece prin momente dificile”
Ies la iveală noi informații despre starea Codruței Filip, la doar câteva zile după ce a anunțat divorțul de Valentin Sanfira. Apropiații tinerei cântărețe sunt îngrijorați și susțin că aceasta traversează momente dificile.
Vedete românești
Cum se înțelege Răducu Mazăre cu tatăl său: „Avem o relație..” . Problemele cu care se confruntă și planurile pentru următorii doi ani
La 32 de ani, fiul celebrului Radu Mazăre, Răducu Mazăre, este foarte determinat și știe ce vrea.
Interviurile Click!
Alternativa la miel pentru masa de Paște: costă la fel, dar este mai ușor de digerat
Carnea de miel, simbol al mesei de Paște, devine tot mai puțin accesibilă pentru o parte dintre români.
Fapt divers
Cristina Șișcanu dezvăluie cel mai mare regret al vieții sale: „Mi se pare deja prea târziu”
Cristina Șișcanu a făcut dezvăluiri emoționante despre cel mai mare regret al său. Deși are tot ce și-ar putea dori – succes pe plan profesional și o familie împlinită – jurnalista mărturisește că există un lucru care încă o apasă. Iată ce a povestit în cel mai recent interviu oferit presei.
Vedete românești
Un programator s-a enervat și a refăcut site-ul ANAF în două ore. Ce a vrut să demonstreze
Un programator român s-a săturat de problemele de pe site-ul ANAF și a decis să nu rămână doar la nivel de nemulțumire. În loc să se plângă, a vrut să vadă concret cât de complicat este, de fapt, să faci lucrurile mai simple.
Fapt divers
Câți bani trebuie să scoți din buzunar dacă vrei să-ți cânte la nuntă Valentin Sanfira. Tarifele în funcție de program
Valentin Sanfira traversează momente dificile în urma separării de Codruța Filip, veste pe care chiar ea a anunțat-o. Însă cu toate acestea, cântărețul se ocupă de cariera sa muzicală, deseori postând pe rețelele de socializare imagini care au legătură cu evenimentele viitoare. De când numele său se
Vedete românești
Ce băutură consumă Iulia Vântur în fiecare dimineață, pe stomacul gol. Așa are grijă de siluetă
Iulia Vântur, una dintre cele mai apreciate prezențe feminine din showbiz-ul românesc, impresionează în continuare prin forma sa fizică de invidiat. La 45 de ani, vedeta stabilită în India a dezvăluit unul dintre secretele care o ajută să se mențină în formă.
Vedete
FotoDescoperire surprinzătoare. Niște români din Cluj susțin că au găsit „Sfântul Graal” în Pakistan: „S-a aprins ceva, o lampă”
O simplă imagine văzută la televizor le-a schimbat planurile și i-a trimis la mii de kilometri distanță, într-unul dintre cele mai izolate locuri de pe glob.
Fapt divers
Negresă, moale și pufoasă de casă, rețeta care a cucerit gospodinele. Se pregătește simplu și rapid
Chiar dacă românii au de unde alege atunci când vine vorba despre prăjituri, având la dispoziție o gamă largă de deserturi, cele clasice rămân preferatele multora. Printre prăjiturile copilăriei se numără și tradiționala negresă, pregătită de mamele noastre în copilărie.
Rețete
Update: LOTO 6/49, 29 martie 2026: numerele câștigătoare vor fi anunțate azi. Report de peste 2 milioane de euro
Duminică, 29 martie 2026, au avut loc noi extrageri pentru jocurile Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. La tragerile de joi, 26 martie, Loteria Română a acordat 36.713 câștiguri, a căror valoare totală a depășit 2,64 milioane de lei.
Național
Cele mai căutate facultăți din București în 2026: 8 candidați pe un singur loc încă din preadmitere
Majoritatea elevilor români care se pregătesc să susțină examenul de Bacalaureat știu deja ce vor să facă mai departe. Mii de candidați au susținut deja preadmiterea la Universitatea Politehnică din București, iar la unele facultăți concurența a ajuns la opt candidați pe un loc.
Actualitate
„Nimeni nu îl va putea înlocui pe OMUL Mugurel”. Ce spune Tino Furtună despre componența actuală a trupei Holograf
După dispariția lui Mugurel Vrabete, pe 12 martie, unul dintre cei mai apreciați basiști ai muzicii românești, trupa Holograf traversează o perioadă sensibilă, dar rămâne unită și determinată să continue.
Vedete românești
Zodii care vor simți că l-au prins pe Dumnezeu de un picior în aprilie 2026. Viața le aduce tot ce își doresc și la care nici nu sperau
Luna aprilie 2026 vine cu o energie aparte, încărcată de oportunități, schimbări neașteptate și momente de cotitură pentru multe semne zodiacale. Contextul astral favorizează curajul, inițiativa și deschiderea către nou, iar pentru câteva zodii, lucrurile se aliniază într-un mod aproape miraculos. E
Horoscop
VideoAstăzi Dan Bitman împlinește 64 de ani. Lucruri pe care foarte puțini le știu despre artist. A pozat nud
Astăzi, 29 martie, Dan Bittman, împlinește 63 de ani. Și-a dedicat viața muzicii, cântă și în prezent alături de Holograf, formația care i-a adus consacrarea și care i-a definit parcursul artistic.
Vedete românești
Îndulcitorul natural numărul 1 pe care trebuie să-l folosiți pentru a evita creșterile bruște ale glicemiei
Un îndulcitor natural te poate ajuta să ții sub control nivelul glicemiei. Specialiștii susțin că există un tip de sirop care este permis, cu moderație, în alimentație.
Sănătate
Lucrul surprinzător pe care ar trebui să-l faci întotdeauna înainte de a tăia un avocado, potrivit unui expert
De-a lungul timpului, avocado a câștigat o mare popularitate în rândul bucătăriilor din întreaga lume.
Sănătate
Coșmaruri înainte de alarmă! De ce te trezești obosit când ai ceva important de făcut a doua zi
Te culci liniștit, adormi fără probleme, dar spre dimineață începe „filmul de groază”: vise stresante, agitație, treziri dese.
Fapt divers
Ce conținea sandvișul pe care Julia Roberts îl mânca în copilărie: „Cel mai bun”
Julia Roberts a încântat și surprins publicul după ce a dezvăluit care era sandvișul ei preferat, într-o apariție recentă la emisiunea Late Night with Stephen Colbert. Actrița de talie internațională a povestit ce conținea preparatul din copilărie.
Vedete internaționale
VideoGustarea dulce fără zahăr care a cucerit internetul! Are puține calorii și e plină de proteine. Se păstrează foarte bine la frigider
Una dintre cele mai mari provocări cărora trebuie să le ții piept atunci când ești la dietă, sau pur și simplu vrei să elimini zahărul din alimentație, sunt poftele de dulce. Din fericire, există din ce în ce mai multe variante de gustări dulci proteice care îți vin în ajutor.
Rețete
Atenție, pietoni! Mesajul polițiștilor după acțiunile din Capitală: „Viața nu e o joacă”. Detalii despre modificările legislative
Atenție, pietoni! Mesajul polițiștilor după acțiunile din Capitală
Național
VideoGabriela Cristea și-a anunțat revenirea: „Hai cu mine într-o nouă călătorie”. În ce proiect va fi implicată și unde va putea fi urmărită?
Gabriela Cristea, revenire explozivă! Își face podcast
Vedete românești
Schimbări spectaculoase după Luna Plină în Balanță din 2 aprilie! 3 zodii trag lozul câștigător, atrag bani, sănătate și surprize neașteptate
Luna Plină în Balanță din 2 aprilie vine cu o energie puternică de echilibrare, clarificare și reset emoțional. Este momentul în care multe relații, decizii și situații ajung la un punct culminant, iar Universul împinge lucrurile spre direcția corectă. Pentru trei zodii, acest fenomen astrologic mar
Horoscop
Unde au ajuns, după 10 ani, agresorii din liceu? Răspunsurile surprinzătoare date de români: „Acum e preot într-un sat uitat de lume"
O simplă întrebare pusă online a dus la o avalanșă de povești despre ce s-a ales de foștii colegi de liceu, mai ales de cei care făceau bullying.
Fapt divers
Criminalii, pedepse mai aspre? Avocatul vedetelor, Andrei Moise, propune schimbări legislative: „Înăsprirea sancțiunilor nu este suficientă”
Cum ar putea pedeapsa criminalilor să fie mărită?
Interviurile Click!
FotoCodruța Filip, prima apariție după despărțirea de Valentin Sanfira. Alături de cine s-a afișat?
Codruța Filip a postat noi imagini în care apare în compania unei vedete din showbiz-ul românesc, la câteva zile după anunțarea divorțului de Valentin Sanfira. Artista a apărut cu zâmbetul pe buze, transmițând o energie pozitivă.
Vedete românești
Cel mai periculos oraș din lume. Locul unde oamenii trăiesc doar 35 de ani. De ce aleg să ignore pericolul
În sud-estul statului Peru, aproape de granița cu Bolivia, se află orașul La Rinconada, considerat cea mai înaltă așezare umană permanentă din lume.
Internațional
Ion Țiriac desființează noul stadion Dinamo. Magnatul, nemilos: „Cea mai mare prostie”
Ion Țiriac și-a exprimat nemulțumirea față de noul stadion Dinamo, în valoare de 172 de milioane de euro. În cadrul conferinței oficiale a turneului ATP 250 de la București, competiție dotată cu premii totale de 612.620 de euro, afaceristul a susținut că noua arenă a „câinilor” este o „prostie”.
Fotbal intern
Noi detalii din ancheta de la vârful DSU. Medici plătiți ani la rând fără să muncească
Este anchetă la vârful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), după ce procurorii militari au suspiciuni că mai mulţi medici de top din Bucureşti şi din ţară ar fi fost plătiţi timp de cinci ani fără să se prezinte efectiv la serviciu.
Național
MAI câștigă lupta cu Primăria! Tentativa de a accesa ilegal date pentru amenzi s-a terminat în instanță
Tentativa instituției locale de a forța accesul la datele MAI pentru amenzi la parcări ilegale
Național
VideoMihaela Rădulescu a revenit în mediul online. Ce mesaj a transmis vedeta după pierderea mamei și a partenerului: „O zi istorică”
Mihaela Rădulescu a revenit în mediul online, după o perioadă în care s-a retras. Ultima sa apariție a fost la finalul lunii februarie, iar de atunci fanii nu au mai văzut-o. Evenimentele recente din viața sa – moartea iubitului și a mamei sale – au marcat-o profund.
Vedete românești
VideoAm întrebat 5 bucătari celebri ce fac ca să nu arunce mâncarea. Cum poți transforma resturile în alte preparate
În vremurile acestea, destul de sumbre, când toate produsele se scumpesc de la o zi la alta, întrebarea e cum să facem economie? Și, în special, la mâncare, pentru că alimentele sunt în topul scumpirilor în ultimele luni.
Vedete românești
FotoMâncarea care combate tristețea. Mihaela Bilic recomandă: „Ne face să ne simțim mai bine. Este cel mai eficient remediu ”
Te-ai întrebat vreodată ce se află în spatele stării de bine după ce mănânci? Ei bine, cunoscutul medic nutriționist Mihaela Bilic explică ce se întâmplă în organism și care este legătura dintre mâncare și starea de spirit.
Sănătate
Factura la gaze l-a lăsat fără cuvinte pe Florin Prunea: „Mi-a stricat ziua! Mă doare ficatul!” Unde locuiește
Fostul internațional român Florin Prunea (57 de ani) s-a declarat șocat de costurile tot mai ridicate ale utilităților, după ce a primit ultima factură la gaze, care i-a provocat o reacție pe cât de sinceră, pe atât de surprinzătoare.
Fotbal intern
Profesor de matematică, absolvent la 55 de ani, acuzat că folosește ChatGPT la clasă. Inspectoratul a intervenit
Un scandal de proporții a izbucnit la o școală din județul Tulcea, după ce un profesor de matematică a fost acuzat de părinți că folosește chatboți cu Inteligență Artificială pentru a rezolva, în timpul orelor, testele și exercițiile date elevilor.
Național
Horoscop 29 martie. Balanțele clarifică o situație, oportunități neașteptate pentru Săgetători
Horoscop 29 martie. Ziua de duminică vine cu o energie subtilă, dar profundă, care îi îndeamnă pe nativi să-și reevalueze prioritățile.
Horoscop
Au plătit 6,5 milioane de euro pentru o casă luxoasă, dar după o lună au părăsit-o: „Nu am fi cumpărat niciodată”
Ceea ce trebuia să fie casa visurilor lor s-a transformat într-o mare dezamăgire. După ce au plătit 6.500.000 de euro pe o locuință de lux într-unul dintre cele mai scumpe cartiere din Londra, cuplul care s-a mutat acolo a avut parte de un adevărat șoc.
Internațional
VideoCine este iubitul Ramonei Olaru. Primele imagini cu grecul care i-a furat inima vedetei de la Neatza
Ramona Olaru este una dintre cele mai urmărite prezențe feminine de la TV, iar stilul ei direct de a spune lucrurilor pe nume i-a adus de-a lungul timpului atât admiratori fideli, cât și critici.
Vedete românești
Andreea Popescu, mesaj tranșant la câteva zile de la divorțul de Rareș Cojoc: „Dacă îți hrănești mintea cu gunoi”
Andreea Popescu își reconstruiește viața după divorțul de Rareș Cojoc, tatăl copiilor săi. De câteva zile și-a reluat serios activitatea în mediul online și a început să împărtășească noi detalii din viața sa. Vedeta a publicat un videoclip în care a vorbit despre lucruri pe care abia acum a reușit
Vedete românești
Cât mai ține vremea rea. România lovită în weekend de ploi în toată țara și ninsori serioase la munte. Prognoză specială pentru București
Vremea s-a schimbat brusc în toată România, cu doar câteva zile înainte de a doua lună a primăverii. Ploile au pus stăpânire pe majoritatea regiunilor, în timp ce la munte iarna pare să fi revenit în forță.
Național
Când ai nevoie de autorizație pentru bucătăria de vară. Amenzi de până la 100.000 lei
Mulți proprietari de la țară consideră bucătăria de vară o construcție veche, informală, pe care o pot modifica fără prea multe reguli. În realitate, legislația din România tratează aceste intervenții la fel ca pe orice altă construcție.
Fapt divers
La 51 de ani, Ileana Badiu a suferit o operație complicată. Ce interdicții are de la medic: „Trebuie să mă readaptez să vorbesc, să respir!”
Ileana Badiu a suferit o operație complicată la plămâni. Ce interdicții are de la medic: „Trebuie să mă readaptez să vorbesc, să respir!”
Vedete românești






