Ce se va întâmpla cu cenuşa Cristinei Ţopescu. Andreea Berecleanu: «O să găsesc un loc așa cum și-l dorea»

andreea-berecleanu-cristina-topescu.jpg

Andreea Berelceanu şi Cristina Ţopescu erau prietene de peste 20 de ani
foto: Facebook

Cristina Ţopescu a fost incinerată pe 16 ianuarie, la Crematoriul Uman. Buna ei prietenă, Andreea Berecleanu, a povestit că a aflat prima oară despre dorinţa jurnalistei într-o călătorie în Spania, dar şi că o parte din ea va fi împrăştiată într-un loc cu cai, aşa cum visa Cristina.

Andreea Berecleanu şi Cristina Ţopescu au fost prietene din 1995 şi, aşa cum spune prezentatoarea Antena 1, au petrecut multe clipe frumoase împreună şi şi-au făcut destăinuiri intime. Andreea a acordat un interviu pentru elle.ro, unde a dezvăluit că ştia de peste zece ani despre dorinţa Cristinei de a fi incinerată, dar şi că o parte din cenuşă va ajunge într-un loc cu cai, o parte la mama jurnalistei şi o altă parte va rămâne în cavoul familiei de la Bellu.

„În 2009. Eram în Spania, la 10.000 de metri altitudine, în avion. Vorbeam despre viața de dincolo, despre religie. Atunci mi-a spus: «Ca să nu uit. Să știi, eu vreau să fiu incinerată». Apoi mi-a confirmat decizia, la înmormântarea tatălui ei. Nu voia să ajungă în pământ. Voia să se risipească de acolo de unde a venit, din univers. Mi-a și spus unde își dorește să împrăștii cenușa: în mare și într-un loc unde să fie cai. Și asta o să fac, o să găsesc un loc așa cum și-l dorea. O altă parte din cenușă o să rămână însă la mama ei și o alta în cavoul familiei Țopescu de la cimitirul Bellu', a spus Andreea Berecleanu. 

Andreea Berecleanu a sunat-o pe Cristina Ţopescu de Anul Nou

Andreea a recunoscut că a sunat-o pe Cristina de Anul Nou, dar că nu i-a răspuns şi a crezut că ceva se întâmplase cu unul dintre căţei. „Nu mi-a mai răspuns la telefon în preajma Anului Nou. Am crezut că s-a întâmplat ceva cu unul dintre căței. Fiindcă atunci când nu reușea să îi salveze sau pățeau ceva, nu putea să mai vorbească. Era singurul moment în care nu mai reușea să comunice cu mine".

Însă prietena Cristinei a ţinut să sublinieze că jurnalista nu era niciodată singură şi că a avut numeroşi prieteni. „Era o persoană foarte discretă, repera imediat oamenii fără simțul ridicolului, așa a fost mereu. Ar avea oroare de ce s-a scris zilele trecute. Și poate că așa ar trebui să ne-o amintim, ca pe o persoană cu norocul unei vieți remarcabile, pe care a onorat-o cu fiecare gest. Este, dincolo de dispariția ei, un om poveste, o lecție de viață, un etalon de eleganță, noblețe sufletească și frumusețe spirituală. Familia mea o va iubi mereu', a mai declarat Andreea Berecleanu. 

Cele două petreceau concedii împreună 

Andreea Berecleanu a povestit că prietenia lor a început în 1995, pe când ea avea doar 20 de ani. Cu multe în comun, cele două au ajuns să petreacă vacanţe împreună şi chiar să stea acasă la Andreea, unde avea propria cameră. 

„Venea cu noi în concedii. Avea camera ei la noi acasă. Ne vizita des. Era o mare bucurie să ne petrecem timpul împreună. Era cumva, pe lângă prietena noastră, al treilea copil. În preajma mea, se simțea alintată și protejată. Iar eu eram fericită de acest lucru", a povestit Andreea.

Cine a fost Cristina Țopescu

Cristina Țopescu s-a născut la Oradea, în 1960. A fost fiica lui Cristian Țopescu, celebrul comentator sportiv. Cristina a absolvit Facultatea de Limbi Străine din București și a intrat în lumea televiziunii în perioada 1970-1979, când a apărut în mai multe emisiuni pentru copii. A lucrat la Pro TV, Prima TV și Antena 3, de unde s-a retras în 2017, invocând probleme personale. În 2013, Cristina Țopescu a devenit membră PSD.

Jurnalista a fost găsită moartă în casa în care locuia, în Tunari, duminică, 12 ianuarie. Din primele informații oferite de anchetatori, se pare că Cristina Țopescu a murit în urmă cu mai bine de două săptămâni, în somn.

Dosarul morții Cristinei Țopescu este investigat de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov. O expertiză toxicologică este în curs de desfășurare, pentru că pe noptiera ei s-au găsit mai multe pastile.

Loading...
ClickPoftaBuna.ro 0 ClickPoftaBuna.ro 1
3
ClickPoftaBuna.ro : 1