Liviu Dragnea rămâne în pușcărie. Instanța i-a respins contestația la executarea pedepsei

liviu-dragnea-id129824_inquam_photos_george_calin.jpg

Liviu Dragnea a ajuns vineri dimineața la DNA
Foto: Arhivă/Inquam Photos

Fostul lider PSD Liviu Dragnea rămâne în închisoare! Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins luni (25 mai), ca nefondată, contestaţia împotriva sentinţei din data de 30 ianuarie 2020, împotriva condamnării de 3 ani şi 6 luni de închisoare, pe care a primit-o în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman. Dragnea trebuie să plătească și suma de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

La un an de la încarcerate sa, în urmă deciziei ICCJ de condamnare la 3 ani şi 6 luni în dosarul angajărilor fictive, Liviu Dragnea consideră în continuare că se află după gratii în mod nelegal. Nici astăzi norocul nu a fost de partea sa.

"393/1/2020 - Respinge, ca nefondată, contestaţia declarată de contestatorul condamnat Dragnea Nicolae Liviu împotriva sentinţei nr. 45 din data de 30 ianuarie 2020, pronunţată de Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 11/1/2020. În baza art. 275 alin. (2) din Codul de procedură penală, obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 275 alin. (6) din Codul de procedură penală, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 79 lei, rămâne în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 mai 2020", este decizia ICCJ.

Liviu Dragnea a fost audiat luni prin videoconferinţă de judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, însă avocaţii acestuia au reclamat faptul că, din cauza unor probleme tehnice, „nu prea s-a înţeles mare lucru” din ce a spus fostul preşedinte al PSD.

„Din păcate, ceea ce a spus domnul Liviu Dragnea s-a auzit foarte prost şi urmează să facă, probabil, o adresă către Înalta Curte pentru a remedia acest aspect. Din păcate, nu prea am înţeles mare lucru. În esenţă, asta a spus, că se află într-o detenţie nelegală”, a declarat avocata Flavia Teodosiu, potrivit adevarul.ro.

Liviu Dragnea a mai recurs la două căi de atac, tot fără succes

Fostul lider al PSD Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv în 27 mai 2019, de magistraţii ICCJ, la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman. În acest dosar, Dragnea a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în 15 iulie 2016, pentru instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual. Anterior, Dragnea a recurs la două căi extraordinare de atac - contestaţia în anulare şi recursul în casaţie. În 10 decembrie 2019, ICCJ i-a respins contestaţia în anulare, i-a acceptat recursul în casaţie, dar i-a respins cererea de suspendare a executării pedepsei. În 21 ianuarie, ICCJ a respins recursul în casaţie depus de fostul lider PSD. Recursul în casaţie urmărea să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Instanţa supremă a respins recursul în casaţie, menţinând hotărârea atacată, respectiv condamnarea lui Dragnea.

6_2-2col.jpg

Liviu Dragnea este încarcerat la Rahova

Liviu Dragnea îşi ispăşeşte pedeapsa la Penitenciarul Rahova

Liviu Dragnea este încarcerat la Penitenciarul Rahova din 27 mai 2019, după ce a fost condamnat definitiv la trei ani şi jumătate de închisoare în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Copilului Teleorman. A stat în perioada de carantină de 21 de zile și a fost dus în cea mai bună celulă, în care a mai ”locuit” și Adrian Năstase. Cum a aflat că la Rahova considerat penitenciar de tranzit s-a amenajat un pavilion pentru persoane private de libertate cu regim protejat, Dragnea a optat pentru a nu se muta. Deși celula are patru paturi, când a venit a stat singur, după care l-a avut coleg pe fostul șef al Fiscului, Sorin Blejnar.

Citește și:

Liviu Dragnea, vizitat de iubită în închisoare! Irina Tănase i-a adus un bagaj plin cu lucruri

Liviu Dragnea, gestul suprem de Dragobete. Iubita Irina Tănase a făcut publice fotografii romantice

Loading...

Citește și

  • De-a lungul timpului, Irina Tănase, iubita lui Liviu Dragnea, a fost ținta fotografilor, care au surprins privirile galeșe pe care tânăra i le arunca liderului PSD mai tot timpul, ca o declarație de iubire mascată. Totuși, în ziua în care Dragnea și-a pierdut libertatea, Irina parcă a fost de negăsit!

  • liviu dragnea alegeri europarlamentare

    Liviu Dragnea a trecut de pe scena politică într-o celulă a penitenciarului Rahova, unde a fost dus luni (27 mai) cu o maşină a poliţiei. Fostul preşedinte PSD a fost condamnat la 3 ani şi jumătate de închisoare şi a petrecut deja prima noapte în închisoare. Vor urma încă doi ani şi 4 luni, cel puţin. Acesta este termenul la care fostul lider PSD are putea cere eliberarea condiţionată.

ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1