O suceveancă și-a găsit câinele străpuns de o săgeată. Cum a fost salvat animalul

catel_ranit_cu_sageata.jpg

Câinele a fost găsit cu săgeata înfiptă în corp
Foto: ziaruldeiasi.ro
Citeste tot despre: 

Caz neobișnuit într-un sat din Suceava! O femeie din Buda și-a găsit cățelul în agonie, străpuns de o săgeată! Deși animalul era în stare gravă, aceasta a reușit, cu ajutorul Asociației „Casa lui Patrocle”, să-l salveze.

Incidentul a fost povestit pe Facebook: „Un telefon la capătul căruia era o fată care plângea, să venim să-i salvăm câinele străpuns de o săgeată. Am cerut o poză, căci eram în faţa unui caz fără precedent. Am avut de toate, împuşcaţi, spânzuraţi, bătuţi, schingiuiţi, însă niciodată un animal asupra căruia s-a tras cu arcul şi săgeata! Pe la ora 21.00 ajunsesem acolo. Întuneric şi trei femei care orbecăiau chinuindu-se să prindă un câine care urla de durere, care fugea de noi, care încerca să iasă din curte, care căuta găuri prin gard, iar de fiecare dată când se atingea de ceva iar urla căci se mişca şi săgeata din el. N-am putut să-l tranchilizăm cu medicamente pentru că n-a vrut să se atingă de mâncare. Medic să-l tranchilizeze cu arma, iar n-am avut.”.

Anul trecut, o pisică împușcată cu alice   

Au vrut să abandoneze cazul peste noapte, urmând să revină a doua zi, însă s-au gândit că animalul ar putea muri. Soluția salvatoare a venit de la Secţia de Poliţie din Adâncata: „Doi băieţi tineri au schimbat foaia şi strategia, au avut curaj să înghesuie câinele într-un colţ, să-i pună la gât o lesă şi să-l bage în cuşca de transport.”. Așa a putut ajunge la un cabinet veterinar, unde a fost operat și salvat. Proprietara a mai trecut printr-o astfel de situație anul trecut, cu o pisică împușcată cu alice. Deși atunci nu a vrut să depună plângere penală la poliție, de data aceasta a făcut-o, chiar dacă e conștientă că „se pune rău” cu vecinii.   

 

Citește și: 

 

Un monstru de om! Fura iepe și le omora în chinuri groaznice

 

Cruzime fără margini! Doi bărbaţi au chinuit un pui de râs până la moarte

Loading...
 
 

Citește și

  • Bestii printre noi! Un act barbar s-a petrecut în noaptea de 12 spre 13 decembrie, în oraşul Babadag din Tulcea. La adăpostul întunericului, o persoană necunoscută, înarmată cu o arbaletă şi cu săgeţi, s-a apucat să vâneze câinii de pe străzi, ucigând unul şi rănind grav altul. Click! vă spune sfâşietoarea poveste.

  • Cățel incendiat, salvat de polițiști

    Bestii cu chip de om! Trei adolescenți din Zărnești, județul Buzău, au făcut vitejia vieții lor, săptămâna trecută, când au turnat acetonă peste un biet cățel, apoi i-au dat foc. Ca să fie distracția completă, și-au filmat actul de „bravură” și au postat filmulețul pe o rețea de socializare. Polițiștii din cadrul IPJ Buzău s-au autosesizat, i-au identificat pe tinerii agresori și le-au făcut dosar penal. Cățelul a fost salvat.