Judecătorii au decis: Sorina poate părăsi țara cu părinții adoptivi

7-actu-2-sotii-sacarin-2col.jpg

Ramona şi Gabriel Săcărin, părinţii româno-americani ai Sorinei

Sorina poate pleca în SUA, împreună cu părinții ei adoptivi, soții Săcărin. Magistraţii Judecătoriei Slatina au respins solicitarea procurorului general de emitere a unei ordonanţe preşedinţiale prin care să fie interzisă părăsirea teritoriului României de către fetiţa din judeţul Mehedinţi, transmite Agerpres.

Soluţia pronunţată de Judecătoria Slatina este executorie. Ea poate fi atacată cu apel în termen de cinci zile de la comunicare, acesta urmând a fi depus la Judecătoria Slatina.

Potrivit avocatei familiei Săcărin, Clara Istrate, la termenul de joi, magistraţii Judecătoria Slatina au unit excepţiile cu fondul cauzei.

Avocata a menţionat că în cererea reconvenţională se solicită plata unei sume de bani reprezentând cazare, diurnă, salarii pentru perioada în care soţii Săcărin sunt forţaţi să rămână în România şi nu lucrează în SUA.

"(Prin cererea reconvenţională n.r.) am cerut ca în cazul în care vom fi forţaţi să rămânem pe teritoriul României, timp de trei luni sau până se soluţionează acele dosare, să plătească cineva cazarea, diurna şi salariile celor doi soţi care vor fi forţaţi să rămână în ţară şi care nu vor putea avea venituri din salarii şi eventualul prejudiciu în cazul în care aceştia vor fi concediaţi pentru lipsă de la serviciu, deja ei stau de două luni în ţară. (...) Aşa că cererea noastră este în mod normal întemeiată", a spus Clara Istrate, înainte de pronunţarea deciziei.

Avocata a menţionat că, în situaţia în care solicitarea procurorului general va fi respinsă de instanţă, minora Sorina poate părăsi România şi a menţionat că fetiţa poate beneficia de consiliere psihologică în SUA, conform procedurilor post adopţie, fiind deja plătit un consilier în acest sens.

"Dacă va fi respinsă, evident că poate părăsi România, consilierea se acordă în America, este deja plătită anticipat, există şi acolo consilieri şi psihologi vorbitori de limbă română, noi am identificat vreo 15 în afară de cel care este deja plătit în procedura postadopţie", a spus clara Istrate.

Pașaportul Sorinei nu a fost emis

Avocata a adăugat că paşaportul minorei nu a venit încă şi a opinat că probabil s-a aşteptat decizia instanţei de la Slatina.

În ce priveşte starea fetiţei, atât avocata cât şi Ramona Săcărin au precizat că acesta este bine, este pregătită să plece în SUA. Clara Istrate a menţionat că a fost făcută şi evaluarea psihologică, este deja integrată în familia adoptivă şi a luat în greutate un kilogram.

La termenul de luni, 15 iulie, avocatul familiei Şărămăt a spus că soţii Săcărin solicită pretenţii în bani de câte 30.000 de dolari pe lună pentru perioada cât stau în România şi nu realizează venituri în SUA.

El a menţionat că va formula în dosar, în scris, o cerere de disjungere a solicitării privind pretenţiile în bani astfel încât dosarul privind solicitarea procurorului general să se judece cu celeritate.

Dosarul a ajuns la Judecătoria Slatina după ce competenţa soluţionării cauzei a fost declinată către această instanţă, pe 10 iulie, de magistraţii de la Tribunalul Olt, unde a fost strămutat prin decizie a Curţii de Apel Craiova.

Curtea de Apel Craiova hotărâse, pe 2 iulie, strămutarea de la Tribunalul Mehedinţi la Tribunalul Olt a dosarului în care procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie solicită ordonanţă preşedinţială privind interzicerea părăsirii teritoriului României de către minora Sorina.

Citește și:

Răspunsul categoric al tatălui adoptiv al fetiței din Mehedinți, după ce a fost acuzat de «prelevare de organe»

Soții Săcărin rămân părinții adoptivi ai Sorinei. Decizia Curții de Apel Craiova

Procurorul general al României a cerut ca Sorina să nu părăsească țara

Procurorul general interimar, Bogdan Licu, a contestat în instanţă decizia judecătorilor prin care fetiţa din Baia de Aramă a fost dată spre adopţie şi a solicitat interzicerea părăsirii teritoriului României de către minoră.

Licu a formulat o cerere de ordonanţă preşedinţială către Tribunalul Mehedinţi, prin care a solicitat interzicerea părăsirii ţării de către minoră. Tribunalul Mehedinţi a declinat competenţa către Judecătoria Drobeta Turnu Severin.

Curtea de Apel Craiova a respins, pe 5 iulie, cererea procurorului general prin care se solicita suspendarea adopţiei în cazul fetiţei din judeţul Mehedinţi.

Aceeaşi instanţă a decis, pe 11 iulie, să respingă cererea Procurorului General de revizuire a adopţiei Sorinei, aceasta urmând a rămâne în continuare la soţii Săcărin, cu dublă cetăţenie română şi americană, care au adoptat-o.

Sorina, luată cu mascații de la asistenta maternală

Sorina a fost luată, pe 21 iunie, de către procurorul de caz din locuinţa familiei asistentei maternale din Baia de Aramă, unde locuia de la vârsta de un an şi două luni. Procurorul, însoţit şi de un psiholog şi un asistent social de la DGASPC Dolj, a descins cu mascaţii la familia respectivă pentru a efectua o percheziţie domiciliară, pe motiv că fetiţa era adoptată de familia din Craiova care are şi cetăţenie americană, printr-o decizie definitivă a Curţii de Apel Craiova, iar asistentul maternal nu mai avea dreptul să o deţină pe Sorina.

Loading...

Citește și

  • sorina fetita mehedinti alaturi de mama adoptivă

    În luna aprilie a acestui an, soții Ramona și Gabriel Săcărin au obținut dreptul de a o adopta pe Sorina, fetița din județul Mehedinți care a trecut printr-o experiență traumatizantă pentru un copil de doar opt ani: a fost luată cu forța, printre strigăte și vorbe grele, din familia de asistenți maternali în care locuia de câțiva ani. Soții Săcărin au primit o decizie judecătorească definitivă cu privire la adopție și au decis să o pună în aplicare. Au apelat la ajutorul unui procuror și așa au reușit să o aducă pe Sorina în familia lor în care mai există doi copii.

  • sorina fetita din mehedinti tarata de procuror alaturi de mama adoptiva

    Clipe grele pentru o fetiță de doar opt ani din județul Mehedinți, care a fost scoasă cu forța din casa asistenților maternali la care locuia de ani buni. Sorina, copila pentru care s-au luptat două familii, a ajuns la Ramona Săcărin, femeia care a primit decizie definitvă de adopție.