Daniel Funeriu: «Japonia are cel mai dezvoltat sistem de meditaţii!» De ce sistemul românesc e toxic

Ultima actualizare:

    Daniel Funeriu susține că numai în România profesorii le dau meditații elevilor din clasele la care predaufoto: Inquam Photos
Daniel Funeriu susține că numai în România profesorii le dau meditații elevilor din clasele la care predaufoto: Inquam Photos

Daniel Funeriu, fost ministru al Educaţiei, afirmă că experienţa sa academică în ţări de pe mai multe continente i-a demonstrat că „nu e nimic rău” în ceea ce priveşte meditaţiile date de către profesori elevilor, însă arată că în România problema o reprezintă faptul că profesorii dau meditaţii unor elevi de la clasele la care predau.

Daniel Funeriu cataloghează fenomenul românesc al meditațiilor drept „o promiscuitate cu care trebuie să terminăm”. Fostul ministru al Educației avansează ideea unor „vouchere pentru meditaţii” pentru copiii din familii cu posibilităţi financiare reduse.

„Asta este o ipocrizie cu meditaţiile, vă spun. Mi-am început cariera universitară în Franţa. Am continuat conducând cercetări în Statele Unite, în Japonia, în Germania. În toate aceste ţări sistemele de meditaţii sunt foarte dezvoltate.

Meditaţia este atunci când profesorul livrează cunoaştere copilului. (...)  Şcoala sigur că poate să livreze un anumit număr de conţinuturi, alţi copii au nevoie de mai multe conţinuturi performanţă, alţii pentru remediale.

Deci, meditaţii se dau peste tot în această lume. Japonia are poate cel mai dezvoltat sistem de meditaţii. Nu e nimic rău cu meditaţiile.

Există  însă ceva toxic: meditaţii date copilului de la clasă. Asta este o toxicitate a meditaţiilor, să meditezi copilul de la clasă, eventual ca să-i dai o notă mai mare, să meditezi copilul de la clasă pentru că ai predat aşa, mai pe scurt ca să-ţi faci un fond de comerţ, ca să ai clientelă. Asta este o promiscuitate cu care trebuie să terminăm”, a afirmat Daniel Funeriu în emisiunea Insider Politic, la Prima Tv, citat de News.ro.

El susţine că „inamicul nu este profesorul care livrează cunoaştere copilului”, ci faptul că îşi meditează copilul de la clasă, atunci când acest lucru se întâmplă. 

Citește și:

Mioara Roman: “Am dat meditații pe ouă, brânză şi şuncă în loc de bani”

Daniel Funeriu: ”În România, problema este modul în care programa este livrată”

Fostul ministru se pronunţă pentru „scoaterea la lumină a meditaţiilor” şi legiferarea acestor situaţii. 

„Eu aş da vouchere pentru meditaţii, celor care au mai puţini bani le-aş da nişte vouchere care să poată fi folosite pentru a plăti nişte profesori care le livrează cunoaştere. (...) Dăm vouchere pentru tablă, maşini, chestii de-astea, dar nu dăm vouchere pentru cunoaştere”, afirmă fostul ministru.

„Programa României este bună, problema nu este programa, problema este modul în care programa e livrată. Programa este suficientă, livrarea ei se face în funcţie de calitatea profesorului: în unele locuri bine, în alte locuri mai puţin bine. Esenţa schimbărilor din educaţie în acest moment nu sunt legi, nu sunt construcţii”, consideră Funeriu.

Citește și:

Elevi umiliţi de o profesoară că nu fac meditaţii cu ea

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
percheziileadevarul png
image
image
image
image
image
image
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net