Zece lucruri pe care nu le ştiai despre Mădălina Manole!

Ultima actualizare:

    Artista a fost găsită moartă chiar de ziua sa
Artista a fost găsită moartă chiar de ziua sa

Mădălina Manole s-a născut la 14 iulie 1967 în Vălenii de Munte. Artista şi-a făcut debutul muzical la vârsta de 15 ani, iar în anul 1991 a obţinut discul de aur pentru albumul "Fată dragă".

Vezi şi:

Ce a făcut Mădălina Manole în ultimele ore ale vieţii

Ultimul interviu al Mădălinei Manole, cu câteva ore înainte să se sinucidă: «Sunt fericită!»

Imagini de la nunta Mădălinei şi botezul lui Petru, din arhiva personală - VIDEO

Mădălina Manole a mai încercat să se sinucidă în urmă cu 3 săptămâni

Mădălina Manole voia să mai facă un copil, anunţa în martie - VIDEO

În această dimineaţă, Mădălina Manole a fost găsită decedată în holul casei sale. Lângă trupul neînsufleţit a fost găsită o sticlă de insecticid, astfel că prima ipoteză este sinuciderea.

Fata cu părul de foc a fost idolul fetiţelor din anii '90 şi un real model pentru celelalte tinere. Toată lumea o cunoaşte datorită hit-ului care a consacrat-o "Fată dragă", dar iată care sunt lucrurile pe care nu toată lumea le ştia despre Mădălina Manole.

1. A fost prima prima vedetă autohtonă aleasă de concernul "Procter and Gamble" în vederea lansării pe piaţa românesca a unui produs cosmetic internaţional.

2. A fost angajată la Aeroportul Otopeni pe post de controlor trafic aerian-auxiliar.

3. A debutat în muzică în anul 1982 când a devenit membra cenaclului "Serbările Scânteii Tineretului"

4. A interpretat coloana sonoră a filmului "Nelu", peliculă în care a şi jucat.

5. În anul 1988, Mădălina Manole a participat la Festivalul Mamaia cu piesa "Un om sentimental" compusă de Şerban Georgescu, acesta fiind începutul unei colaborări de succes între cei doi.

6. Declara despre Şerban: "erau momente din zi în care îl adoram şi alte momente în care l-aş fi împuşcat" şi a fost absentă din motive necunoscute la îmormântarea lui din 2007.

7. Mădălina Manole devine primul nume al muzicii pop româneşti care intră în catalogul unui mare producător muzical internaţional - Polygram Group (prin Zone Records România în anul 1997.

8. În 1997, a fost înfiinţată Asociaţia Culturală Mădălina Manole cu caracter cultural şi umanitar.

9. A devenit mămică, pe 9 iunie 2009. Vedeta în vârstă de 42 de ani a adus pe lume un băieţel de 2.600 kg şi 56 de cm, cu două săptămâni mai devreme decât trebuia.

10. La începutul lunii octombrie 2009, "Fata cu părul de foc" s-a căsătorit cu iubitul ei - Mircea Petru - şi l-a botezat pe fiul ei - Petru Jr. A refuzat însă să poarte rochie de mireasă.

Mădălina Manole s-a sinucis! A lăsat un mesaj de adio!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Persoană care trimite mesaje pe Whatsapp Foto Pixabay
image
image
image
image
image
image
autospeciala politie jpg
shutterstock 23084461 barbat calculator computer laptop plata plati online internet comanda comenzi jpeg
hacker freepik jpg
Stockholm și eleganța Nordului jpeg
parc 4 jpeg
panselute capitala jpeg
ion iliescu inquam photos jpg
umbrela ploi jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net