Iată cum şi-a petrecut artista ultima zi:
Marţi - Ora 22.00 Mădălina, împreună cu soţul ei, a participat la repetiţiile miniorchestrei artistei.
Ora 22.45 Mădălina şi Mircea Petru s-au urcat în maşină şi s-au oprit la Metro Băneasa, unde au făcut cumpărături, având în vedere că a doua zi urma ca artista să sărbătorească împlinirea a 43 de ani de viaţă.
Miercuri - Ora 0.30 Cei doi soţi au ajuns la vila din oraşul Otopeni, judeţul Ilfov. Surse judiciare au precizat că Mădălina şi Mircea ar fi ciocnit un pahar înainte de culcare, pentru a onora ziua de naştere a cântăreţei.
Ora 1.00 Vedeta s-a dus la culcare alături de soţul ei
Ora 2.00 Cântăreaţa a îngurgitat o cantitate cuprinsă între 100 şi 200 de grame de substanţă chimică dintr-un recipient din plastic, cu volumul de un litru, care avea ataşată o etichetă pe care scria “Pesticid”. Apoi a încercat să trimită un sms soţului, acest lucru nereuşindu-l din cauza rapidităţii cu care a "lucrat" substanţa chimică în organismul vedetei. Pe telefonul ei era scris, la mesaje spre trimitere, printre altele, că îi pare rău, dar "că nu se mai simte frumoasă". Vezi aici tot mesajul de adio
Ora 5.37 Soţul Mădălinei a anunţat Ambulanţa, iar cea mai apropiată salvare, cu o asistentă medicală, a ajuns la ora 6.01 şi a găsit-o în stop cardio-respiratior, fiindu-i făcută o manevră de resuscitare. Apoi a fost chemat medicul, care a ajuns în trei minute.
Ora 6.30 Serviciul unic de urgenţă a fost anunţat că o femeie de 43 de ani a fost găsită decedată la locuinţa sa din localitatea Otopeni, confirmând că este vorba de cântăreaţă.



* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.
Trimite Anuleaza