Dragă Marcel Pavel,
Eram student, mă aflam la Câmpulung Muşcel, alături de Răsvan Măgeanu, fiul lui Marcu, pălărierul de legendă; la “Piatra Craiului” afară, cânta un lăutar la o vioară cu o coardă; am aflat, ulterior, că era Taraş, bunicul tău.
Făcuse războiul protejat de dom' lt. Măgeanu, şi drept recunoştinţă, voia să-şi boteze un copil/nepot, Marcu. Aşa ai ajuns tu, Marcel.
E o legendă, n-o lua ca pe o calomnie, e o nostalgie. Pentru cum a cântat omul acela i-am dat - efectiv! - ultimul leu, de hârtie ; a doua zi am leşinat de foame.
Pe bune! Dar, nici acum nu regret o ofrandă meritată pentru un artist. Cum vezi, te ştiu din proto-istorie.
Te ştiu apoi din barul Inter, din "groapă", şi de la Odobeşti. Ai urcat greu, cu o voce extraordinară, cu talent nativ.
Ne-am revăzut, apoi, la Gheorghe Zamfir, la Găeşti. Bref, sunt unul dintre primii tăi "martori", că ai fost supertalent.
Abia aşteptam să explodezi, să ieşi din obscuritatea afumată a barului. M-am bucurat, văzându-te la Mamaia, la lumină.
Cum se-ntâmplă, primii susţinători se uită, sunt trepte tocite în devenirea "demiurgică" a unei vedete.
Nu se supără nimeni... Revăd lupta pentru supremaţie de acolo, cu comorniceanul song "Iubita mea", care de fapt te-a consacrat.
Eu eram preşedintele juriului de presă. Atunci ţi-am descoperit "îngerul păzitor"; cel care te-a scos apoi în lume şi căruia îi datorezi mult.
Recent, la 50 de ani ai tăi, te-am văzut într-un sprinten tango cu soţia, la tv. Tare! Ca student la Conservator ai numai note mari. Iar ca bursier îţi donezi banii studenţilor săraci. Eşti pe drumul cel bun, Marcel!
George Stanca
Mâine, despre Loredana Groza
Mai citeşte:
