Elena Băsescu revine în politică? Ce a declarat fiica cea mică a fostului președinte

Ultima actualizare:

    Elena Băsescu a fost europarlamentar în perioada 2009-2014foto: arhiva Click!
Elena Băsescu a fost europarlamentar în perioada 2009-2014foto: arhiva Click!

Elena Băsescu (39 de ani) pare să-și pregătească întoarcerea în politică. Fiica cea mică a fostului președinte al României, europarlamentar în perioada 2009-2015, autoarea unor gafe memorabile în Parlamentul European, a transmis câteva semnale ambigue pe rețelele sociale, iar fanii au rugat-o să tranșeze chestiunea.

Elena Băsescu s-a lăudat pe rețelele sociale că a participat la petrecerea de Crăciun a organizației Partidului Mișcarea Populară sector 1. Nimic ciudat aici, dacă ținem cont de faptul că tatăl ei, Traian Băsescu, este președintele de onoare al partidului, iar Elena a susținut public candidații formațiunii la alegerile din ultimii ani.

Mai mult, EBa participase și anul trecut la petrecerea de Crăciun a  aceleiași organizații. Și totuși, dacă anul trecut mezina fostului președinte și-a vizitat colegii de partid împreună cu copiii, de data aceasta, totul a avut un aer mai serios. Și discursul Elenei Băsescu a sunat mai degrabă ca o declarație de intenție, fostul europarlamentar anunțând că urmează să se implice activ în acțiunile partidului în anul electoral 2020.

”Petrecere de Crăciun la #PMPSector1

Am încheiat anul politic în cel mai frumos mod – alături de colegii din organizaţia Partidului Mişcarea Populară Sector 1. Se confirmă încă o dată că #PMP are nu doar un electorat consolidat, ci şi o bază de membri cum sigur nu există prin alte părţi.Cred că un #PMPde10 în anul electoral 2020 este o ţintă realistă. Mă voi implica activ în acţiunile colegilor de la Sectorul 1 în perspectiva anului viitor care vine cu două rânduri de alegeri: locale şi parlamentare.Felicitări încă o dată deputatului Sebastian Moise, noul preşedinte al PMP Bucureşti, pentru cel mai bun rezultat la alegerile prezidenţiale cu organizaţia Sectorului 1.Sărbători fericite tuturor!”

Imaginile și declarațiile Elenei i-au pus pe gânduri pe fanii vedetei, care se obișnuiseră s-o vadă, în ultimii ani, mai degrabă în postura de mamă, de iubită săritoare sau de mică afaceristă cu haine pentru copii. Aproape că uitaseră de cariera politică a Elenei Băsescu, încununată, totuși, cu un mandat de europarlamentar.

Prin urmare, Elena a primit, pe Facebook, solicitarea de a-și clarifica statutul. ”Vrem să candideze în cursa pentru locale Elena Băsescu la PMP”, ”Eu credeam că lucrezi la privat”, i-au scris prietenii virtuali. Atentă la comunicarea cu potențialii alegători, fiica fostului președinte a răspuns imediat, chiar dacă nu neapărat concludent: ”Nu lucrez la partid, este doar «hobby»”.

Unde lucrează de fapt Elena Băsescu

Elena Băsescu a devenit mamă pentru a treia oară la începutul lunii iunie 2018, așa că, cel mai probabil, ea se află încă în concediul pentru creșterea copilului. Ultima oară, fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu era angajată la Camera de Comerț. După ce a născut, EBa și-a ajutat fostul iubit să gestioneze afacerea cu pizza la bucată și a lansat o linie vestimentară pentru copii.

Prima slujbă a Elenei a fost de economist cu jumătate de normă la Luxten, apoi a intrat în politică, avansând rapid în carieră și obținând un mandat de europarlamentar, în perioada 2009-2014.

Din păcate, mezina lui Traian Băsescu a moștenit de la tatăl ei numai ambițiile politice, nu și talentul lui oratoric. Astfel, Elena s-a remarcat, în scurta ei carieră pe scena politică, mai degrabă prin discursurile ei pline de stângăcii decât prin inițiativele legislative.

Citește și:

EXCLUSIV Elena Băsescu și Cătălin Tomată au deja vieți separate. Cum i-am surprins după despărțire

Elena Băsescu, în haine de firmă, Ioana Băsescu, «modestă» şi nemachiată. Cum arată pe stradă

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
image
image
image
image
image
image
cub alex dobrescu png
image png
delia budeanu colaj arhiva jpg
WhatsApp Image 2024 04 23 at 17 33 01 jpeg
image png
cub cristina siscanu png
banner shelly png
banner vica blochina png
image
actualitate.net
image
actualitate.net