Vaccin antigripal 2019. Când se face, cât costă și unde îl găsim

Ultima actualizare:

    Vaccinarea este cea mai eficientă metodă de prevenție a gripei
Vaccinarea este cea mai eficientă metodă de prevenție a gripei

Campania de imunizare antigripală începe după 15 octombrie, însă vaccinurile se găsesc deja în farmacii, iar cei care doresc să se asigure că vor trece mai ușor peste epidemia de gripă pot deja să își cumpere dozele. Medicii spun că este important ca vaccinarea să se facă din vreme deoarece se estimează că virusul din acest an va fi mult mai agresiv ca cei din anii trecuți.

Ministerul Sănătății a achiziționat, anul acesta 1,5 milioane de doze de vaccin destinate imunizării gratuite a persoanelor din categoriile de risc. Deja a început imunizarea personalului medical. 50.000 de doze de vaccin au fost trimise în teriotoriu. Alte 450.000 de doze de vaccin antigripal din cele 1,5 milioane achiziţionate de Ministerul Sănătăţii vor ajunge în România începând din 10 octombrie, iar 500.000 urmează să fie distribuite în noiembrie. Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă ca pentru sezonul gripal 2019-2020 să se folosească un  vaccin tetravalent care să conțină 4 tulpini:

• un virus de tip A / Brisbane / 02/2018 (H1N1)

• un virus de tip A / South Australia / 34/2019 (H3N2);

• un virus de tip B / Washington / 02/2019 (linie B / Victoria); și

• un virus B / Phuket / 3073/2013 asemănător (linia B / Yamagata).

 Când se face vaccinul antigripal

Având în vedere preconizările specialiștilor referitoare la agresivitatea virusurilor gripale din acest an, este bine ca imunizarea să se facă în presezon. Mai ales că imunitatea nu apare imediat după administrarea vaccinului.

”Există un interval de timp de aproximativ două săptămâni de la administrarea vaccinului până la apariția anticorpilor. Din acest motiv este bine ca vaccinarea să se facă în presezon”, a spune Dr. Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie.

Medicul Rafila mai precizează că vaccinarea în plin sezon gripal nu mai este așa eficientă având în vedere timpul în care apare imunizarea propriu-zisă. În plus, este posibil ca cei care vor să se imunizeze în luna februarie, de exemplu, este posibil să nu mai găsească vaccinuri pe stoc. Pentru că producția de vaccinuri antigripale se termină undeva în luna septembrie, iar termenul de valabilitate al acestora este de câteva luni.

Cine trebuie să se vaccineze antigripal

Potrivit  recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), toate categoriile de vârstă și toate grupele sociale pot fi afectate, însă există grupe și categorii  mai expuse riscului decât altele.

”De la cel mai mic până la cel mai în vârstă. Ne protejăm pe noi și pe cei din jur.  Dar și adulții cu diverse afecțiuni. Cei cu boli pulmonare, diabeticii, pacienții cu ciroză hepatică sunt printre cei care fac parte din grupurile de risc”, a explicat Prof Univ. Dr. Adrian Strinu-Cercel, managerul Institutului de Boli Infecțioase ”Matei Balș”, în cadrul unei conferințe de presă.

Drept urmare, OMS recomandă vaccinarea anuală prioritară a următoarelor categorii:

1. femeile însărcinate în orice etapă a sarcinii

2. copii cu vârsta între 6 luni și 5 ani

3. persoanele cu vârsta de peste 65 de ani

4. persoanele care suferă afecțiuni medicale cronice și afecțiuni imunosuspensive.

5. personalul medical.

Conform rapoartelor din sănătate, vaccinarea antigripală poate oferi protecție pentru 70-90%din populația sănătoasă și poate atenua gravitatea manifestării și complicațiile asociate gripei pentru 60-80% din populația vârstnică.

Ce preț are vaccinul antigripal

În farmaciile din România sunt deja disponibile vaccinurile antigripale. Este vorba despre două tipuri de produse: vaccinul cu virus viu inactivat inactivat în formă tetravalentă. În această categorie sunt disponibile două vaccinuri: Influvac Tetra (54,41 lei) care se distribuie și în programul național și Vaxigrip Tetra (58,69 lei).

” În afară de acestea, pentru prima oară în România este adus anul acesta vaccinul cu virus viu atenuat care are administrare intranazală. Este vaccinul fără înțepătură. Se numește Fluenz Tetra și se administrează doar copiilor între doi ani și 18 ani. Acest tip de vaccin costă aproximativ 110-120 de lei”, spune Gindrovel Dumitra, doctor în științe medicale, coordonator al Grupului de Vaccinologie .

Momentan, cei care vor să se vaccineze și nu fac parte din categoria de risc, vor plăti prețul întreg al vaccinului. Însă este posibil ca în curând, imunizarea să fie decontată de Casa de Asigurări de Sănătate. Specialiștii lucrează la un proiect în acest sens.

Vaccinul antigripal la copii

Cea mai uzuală formă de vaccin antigripal disponibil la noi în ţară este cel injectabil. Însă, deşi copiii mici de la 6 luni la 5 ani fac parte din categoria vulnerabilă, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, vaccinarea acestora nu este gratuită. Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, vorbește despre un proiect-pilot de compensare a vaccinului antigripal pentru copiii din această categorie de vârstă.

Vaccinul anti gripal se poate administra de la vârsta de 6 luni
Vaccinul anti gripal se poate administra de la vârsta de 6 luni

”Ca urmare a unor studii pe care le-am făcut de-a lungul timpului, am observat că populaţia dintr-o categorie a cărei protecţie esre recomandată de OMS,adică cei cu vârsta cuprinsă între 6 luni şi 5 ani, nu beneficiază în acest moment de vaccinare. Ne-am gândit că ar fi o soluţie să propunem un proiect-pilot pentru introducerea unei compensări a vaccinurilor administrate acestei categorii de vârstă", a spus profesorul dr. Alexandru Rafila. 

Acest document a fost înaintat Ministerului Sănătăţii şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi propune ca prescripţia vaccinului să fie făcută pe un formular de reţetă compensată de către medicul de familie, de către medicul pediatru sau de către medicul de Boli Infecţioase, iar vaccinul achiziţionat în farmacie va fi administrat ulterior de cel care l-a prescris.

Potrivit unei informări a Ministerului Sănătății, ”vaccinul achiziționat anul acesta acoperă 4 tulpini gripale, având formula recomandată de OMS.

În cadrul Acordului Cadru pe care Ministerul Sănătății îl are încheiat cu cei 5 furnizori de vaccin gripal, Ministerul Sănătății asigură și 10 000 de doze de vaccin gripal pentru imunizarea copiilor între 6 luni și 3 ani, din categoriile cu risc de îmbolnăvire, cu afecțiuni medicale cronice pulmonare, cardiovasculare, hepatice, neurologice metabolice, renale,  diabet zaharat, obezitate,  sindrom imunodeficienta primară sau astm”.

Influvac Tetra poate fi administrat copiilor cu vârste începând de la 6 luni, iar cu Fluenz Tetra, vaccinul fără înțepătură, se pot imuniza copiii cu vârste începânde de la 2 ani. Ambele se găsesc, încă, în farmaciile din România. Stocurile se epuizează rapid pentru că, după epidemia de anul trecut, tot mai mulți români vor să își vaccineze copiii.  

Anul trecut, în cadrul campaniei gratuite a Ministerului Sănătății au fost vaccinați 2.377 de copii cu varsta cuprinsă între 6 luni și 3 ani.

Referitor la vaccinul distribuit prin programul național care nu se administrează copiilor sub trei ani  Dr. Gindrovel Dumitra, doctor în științe medicale, coordonator al Grupului de Vaccinologie, a explicat: ”Haideți să lămurim acest aspect. Nu se administrează copiilor cu vârsta sub trei ani. Vârsta minimă de administrare a vaccinului cumpărat prin programul național este vârsta de trei ani. Celălalt, Influvac Tetra, care este disponibil în farmacii, se poate administra de la 6 luni, fără discuție”.

Contraindicații vaccin antigripal

Vaccinurile existente pe piața din România, în acest moment sunt sigure pentru administrare, conform specialiștilor. Însă sunt și câteva avertizări de care este important să se țină seama.

Nu este recomandat pentru utilizare la copii cu vârsta sub 6 luni. Ca toate medicamentele, acest vaccin poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. Nu utilizaţi VaxigripTetra dacă sunteţi alergici la:

• substanţele active, sau

• orice componentă care poate fi prezentă în cantităţi foarte mici, cum sunt ouă (ovalbumină, proteine de pui), neomicină, formaldehidă sau octoxinol-9,

De asemenea, nu se poate face vaccinarea în cazul în care suferiți de o boală cu temperatură mare sau moderată sau o boală acută, vaccinarea trebuie amânată până când dumneavoastră sau copilul

dumneavoastră vă veți fi vindecat.

Se administrează și copiilor începând cu vârsta de 6 luni, însă nu trebuie să vă vaccinați dacă sunteți alergic la substanţele active sau ouă (ovalbumina sau proteine de pui de găină), formaldehidă, bromură de cetiltrimetilamoniu, polisorbat 80 sau gentamicină (un antibiotic folosit pentru tratamentul infecţiilor bacteriene). De asemena, nu trebuie să va vaccinați dacă aveți febră.

Se administrează copiilor cu vârste cuprinse între 2 și 18 ani. La fel ca și în cazul celorlalte două vaccinuri, este contraindicat în cazul în care există hipersensibilitate la substanţele active, la gelatină, la gentamicină, la ouă sau la proteinele din ou (de

exemplu, ovalbumină).

Vaccin antigruipal cu administrare nazală
Vaccin antigruipal cu administrare nazală

Vaccinarea reduce riscul îmbolnăvirii

Se estimează că 50 de milioane de oameni se îmbolnăvesc anual de gripă în Uniunea Europeană, iar între 15.000-70.000 mor din cauza complicaţiilor virusului gripal.

Vaccinarea reduce riscul îmbolnăvirii cu 60%. „Când ne vaccinăm, corpul este protejat iar virusul gripal este blocat de către anticorpi. Există şi situaţii când virusurile gripale suferă mutaţii şi devin mai puternice”, a mai spus Gheablău. De aceea, şi specialiştii de la Centrul European pentru Prevenţia şi Controlul Bolilor (ECDC) recomandă să ne vaccinăm în fiecare an. O dată administrat vaccinul, durează între 10 şi 14 zile până când se produce răspunsul sistemului imunitar şi se dezvoltă protecţia faţă de virusul gripal. Protecţia oferită de către vaccin durează pe toată perioada sezonului de gripă. În consecinţă, majoritatea ţărilor încep campania de imunizare la început de toamnă. În plus, contrar miturilor, vaccinul gripal nu poate provoca gripa, el fiind sigur, spun cercetătorii europeni Anul trecut, în România s-au înregistrat aproximativ 2.300 de cazuri de gripă şi 199 de decese.

Citește și: 

Care sunt simptomele gripei. Cum poate fi prevenită îmbolnăvirea

image
image
image
image
image
image
Alimente de bază. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
africa in2 jpg
cutremur noua papua guinee jpg
Creta FOTO Shutterstock
mihaela bilic instagram jpg
litoral 1 mai jpeg
cafeneaua veche bucuresti jpg
batalie oarba mures jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net