Lotul național de canoe, din Italia direct la Snagov. Angajații bazei sportive, amenințați că vor fi concediați

Ultima actualizare:

    Sportivii s-au întors din ItaliaFoto: AFP
Sportivii s-au întors din ItaliaFoto: AFP

Delegaţia lotului naţional de canoe al României, fomată din şase sportivi şi şapte oficiali, a revenit, marţi seară (25 februarie), din Italia. Canoiştii şi antrenorii au fost nevoiți să se întoarcă cu patru săptămâni mai devreme, din țara unde efectuau un stagiu de pregătire.

Lotul național de canoe va sta la CNS Snagov, aşa cum se temeau angajaţii bazei, dar sportivii spun că nu au probleme, pentru că au fost departe de zonele afectate. Antrenorul lotului, Florin Popescu, afirmă că panica este mai mare în România decât în Italia, relatează news.ro. Se încalcă astfel regulile aplicate persoanelor care vin din Italia, care ar trebui să stea izolați la domiciliu. 

Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a afirmat că niciun sportiv român, dintre cei care s-au întors din Italia, nu este în situaţia de a fi plasat în carantină. 

„Probabil sunteţi informaţi greşit, noi venim dintr-o zonă unde nu e (n.r. - afectată). E Italia afectată, dar e în altă parte, e Lombardia. Noi am fost la vreo 7-800 de kilometri (n.r. - Sabaudia, regiunea Lazio) de zona afectată. În zona în care am fost noi, lumea se comporta normal. Şi pe aeroport la fel, nimeni nu era panicat. Purtăm mască pentru precauţie, nu e asta o problemă, că toată lumea poartă în avion şi în aeroport şi nu e prima oară când se întâmplă. Şi acum două luni purtam mască. Duminică dimineaţa (n.r. - am luat decizia să ne întoarcem în ţară). Am zis pentru protecţia noastră şi pentru sportivi, mai ales că avem Jocurile Olimpice în faţă, am decis să venim în ţară. Nu ne-am speriat de gripă în niciun caz, ne-a fost frică să nu se extindă şi să rămânem cumva izolaţi pe acolo. Dar ce pot să vă spun e că duminică în Sabaudia a fost şi carnaval, deci totul e în regulă. Eu cred că panica e mai mare aici. În Italia, la Roma, a fost chiar lejer, nimeni nu se agita, chiar nimeni nu purta mască. Nu e afectată pregătirea. Din informaţiile pe care le-am avut, şi în ţară este cald şi putem să facem pregătire normală. Chiar mâine dimineaţă (n.r. - miercuri), la ora nouă fără un sfert intrăm în antrenament", a declarat antrenorul lotului, Florin Popescu. 

Antrenorul lotului susține că sportivii nu vor sta în carantină

Florin Popescu nu părea să fie conștient că toți cei care se întorc din Italia ar trebui să stea izolați la domiciliu, când a auzit că angajații CNS Snagov nu vor să intre în contact cu membrii delegației de canoe: „Nu vor să mai vină să ne servească? Aia e părerea lor sau e decizia lor. Noi mergem în cantonament şi ne vedem de treabă, pentru că noi avem Olimpiadă. Carantină? Nu cred, chiar nu ni s-a spus, mergem în cantonament şi atât. Din câte am vorbit la telefon sunt camerele pregătite (n.r. - la Snagov), suntem aşteptaţi.” Angajaţii CSN Snagov susțin că au fost ameninţaţi cu concedierea de conducerea bazei sportive dacă vor lipsi de la muncă în perioada următoare, potrivit Digisport.ro.

Cu toate acestea, sportivul Constantin Dîba susține că aceștia vor sta în carantină la Snagov: „Nu are nimeni nimic, nu e aglomerat, nu e îmbulzeală, nu e absolut nimic. A fost ok, am fost în sud din fericire şi am putut să ne ferim cumva. Am plecat preventiv pentru simplu fapt că se anunţa că o să bage în carantină toată ţara (n.r. - Italia). Din câte am înţeles în seara asta s-a discutat dacă o să închidă sau nu ţara, să o pună în carantină şi ne-am luat măsuri de precauţie şi am plecat, bineînţeles. Tuturor le e frică, şi acum erau angajaţi pe pista de aterizare cu costume speciale (n.r. - la Otopeni). Tuturor le e frică, mai ales că s-a răspândit foarte mult. Mai ales de unde venim noi, din Italia. Din ce au spus ei, în decurs de o zi s-au triplat cazurile de infecţie şi bineînţeles că le e frică tuturor, în special angajaţilor. O să ne continuăm pregătirea, o să fie totul normal, doar că schimbăm baza, care este relativ aproape de cea veche (n.r. - la Snagov), nu e nicio problemă, nu se schimbă absolut nimic, totul  să fie ok. Până facem nişte analize, trebuie să luăm nişte măsuri de precauţie. Nu ştim pe ce perioadă, probabil 14 zile, cum s-a anunţat general, o să stăm bineînţeles, pentru că este an olimpic şi ar fi păcat să nu luăm nişte măsuri de precauţie, că nu ştii ce şi cum se poate întâmpla vreodată şi cam asta e. Eu sunt puţin supărat pentru că mi-a plăcut în Italia. În primă fază ne-am speriat, pentru că totul să întâmplat în decurs de vreo două seri. Adică vineri seara a început totul, duminică a fost o panică totală peste tot. Noi când am văzut cum stă treaba am spus că trebuie să ne întoarcem acasă. Nu e isterie în Italia, în aeroport e totul foarte calm. La noi e un dezastru total. E puţin zis agitaţie mai mare aici, e foarte mare. Acolo nu are nimeni nimic, cu toate că sunt şi chinezi, şi japonezi, asiatici în general. Toată lumea nu are nimic. O să stăm în România toată perioada (n.r. de pregătire) care urmează până la concurs. O să ne vedem de treabă, nu ne sperie acest lucru, suntem siguri că analizele o să iasă în regulă, o să fie negative, noi ne vedem de treabă mai departe”.

Citește și

Coronavirus România. Diferența dintre carantină și izolare la domiciliu pe înțelesul tuturor

Coronavirusul a creat isterie. Cozi uriaşe la Metro, cu români care îşi fac stocuri de provizii

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Tanc american M1 Abrams FOTO Getty Images
image
image
image
image
image
image
David Popovici jpg
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net