Zeci de porci crescuți în Bucureşti. Instanța a decis evacuarea animalelor

porci.png

porci crescatorie
Zeci de porci sunt crfescuți într-o casă din sectorul 2
FOTO: arhivă Adevarul

Câteva familii din sectorul 2 al Capitalei și-au dat în judecată un vecin care creștea porci în curtea locuinței din cauza mirosului insuportabil și a zgomotului făcut de animale. Procesul a fost deschis în februarie 2019, iar zilele trecute instanța a decis ca bucureșteanul crescător de porci să și-i ducă în altă parte.

Bucureștenii au cerut ca vecinul lor să fie obligat „să demoleze construcţiile-coteţ ridicate pentru creştrerea porcinelor”. Oamenii au arătat că atât ei, cât şi vecinul lor care creşte porci locuiesc „într-un cartier de case cu încărcătură istorică”, aproape de centrul Bucureştiului. În urmă cu mulţi ani, acolo a fost amenajată o crescătorie de animale: porci, găini şi câini comunitari. Anul trecut, în februarie, când a fosty deschisă acțiunea în instanță, în locația respectivă creșteau zeci de porci, scrie adevarul.ro.

„Mirosul şi zgomotul produse de aceste animale sunt greu de suportat şi de descris, iar în timpul verii duhoarea emanată de porci devine insuportabilă. De asemenea, adăpostul porcinelor a fost ridicat pe limita de proprietate a imobilului vecin. Deşi, atât reclamanţii, cât şi alţi vecini au încercat să rezolve situaţia atât amiabil, cât şi prin intermediul diverselor sesizări adresate autorităţilor, pârâtul refuză să colaboreze, refuză să demoleze coteţele, refuză să transporte animalele în altă parte şi, de cele mai multe ori, devine recalcitrant când cineva încearcă să îl abordeze”, s-au plâns vecinii care au deschis procesul.

Oamenii nu îți pot aerisi camerele

Oamenii au mai reclamat că porcii crescuţi de vecinul lor le afectează în mod direct traiul zilnic. „Concret, duhoarea şi poluarea fonică provocate de animale sunt neîntrerupte, iar în cursul sezonului călduros (aprilie-octombrie) devin insuportabile”, s-au plâns oamenii, care au mai arătat că „nu pot să aerisească locuinţele, nu pot să se odihnească, nu pot să organizeze întruniri de familie, petreceri sau orice alte evenimente în propriile case pentru că le este jenă de disconfortul pe care îl vor resimţi invitaţii”.

Locatarii caselor din apropierea fermei de porci din Sectorul 2 s-au mai plâns că sunt nevoiţi să găsească tot felul de metode pentru a evita contactul cu propriile cămine, iar în timpul verii ajung târziu acasă în mod intenţionat, tocmai pentru a sta cât mai mult timp departe de aceste mirorusi pestilenţiale.

Cum s-a apărat crescătorului de porci

Bărbatul dat în judecată s-a apărat arătând că unul dintre reclamanţi este preot, este cercetat penal pentru evaziune fiscală şi este cercetat de Patriarhia Română, pentru furtul banilor de la enoriaşi, întrucât nu taie chitanţe, lăsând biserica in paragină. Despre un alt reclamant, pârâtul a spus că „este un tip periculos care se ocupă cu trafic de droguri, tigari si prostituţie, a cumpărat în anul 2017 o casa dărăpănată la care a ridicat trei etaje, cu banii din hoţii, fiind prins cu tot felul de escrocherii, în anul 2018, fiind arestat de DNA şi fiind ţinut închis aproape un an de zile”.

Ced a decis instanța

O hotărâre a Consiliului General al Municipiului Bucureşti din 2010 arată foarte clar că „pe teritoriul Municipiului Bucureşti se interzice creşterea sau întreţinerea, în gospodării individuale, a animalelor şi păsărilor pentru consum, piele, blană şi tracţiune, a albinelor, viermilor de mătase şi asimilate acestora, cu excepţia animalelor de companie”. Astfel, instanţa a decis obligarea pârâtului la transportarea porcilor de la adresa din Bucureşti într-un mediu unde acestea pot fi întreţinute în condiţii corespunzătoare nevoilor lor de dezvoltare şi în conformitate cu reglementările legale. În caz de neconformare, judecătorii i-au autorizat pe reclamanţi să transporte porcinele de la casa vecinului, pe cheltuiala exclusivă a acestuia. 

 

Citește și:

 

Noi reguli pentru creşterea porcilor. Ce este total interzis gospodarilor

 

Nebunie totală! Trăiesc cu 81 de animale în casă
 

Loading...

Citește și

  • Îți dorești un animăluț de companie, dar timpul nu îți prea permite să te ocupi cum trebuie de el? Ești o persoană activă care petrece mai mult timp la birou decât acasă? Iată animăluțele care necesită cele mai puține îngrijiri!

  • Cât va trăi prietenul tău necuvântător? Cu siguranţă această întrebare sensibilă te macină şi este util să primeşti un răspuns la ea. Ştii, probabil, că animalele îmbătrânesc mult mai repede, că un an de viaţă canină echivalează cu 7 ani din viaţa noastră, a oamenilor. În aceste condiţii, să nu te mire că pisicii sau căţelului tău i-au albit mustăţile la doar 10 ani.

ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1