ROEXIT. A fost lansată campania ieșirii României din UE

campania_roexit.jpg

campania roexit
Fostul colonel SRI Daniel Dragomir a lansat campania ROEXIT, pentru ieșirea României din UE
foto: Facebook

Referendumul pentru familia tradițională a reușit nu doar să-i dezbine și mai mult pe români, ci a impus și o nouă temă de dezbatere, considerată periculoasă de majoritatea politicienilor de la noi: ROEXIT-ul. Fostul colonel SRI a lansat campania ieșirii României din UE printr-o postare pe facebook apreciată de nume grele din PSD.

Discuțiile despre ROEXIT au apărut într-un context foarte tulbure pentru coaliția de la guvernare. Criticați în plan extern atât pentru referendumul pentru familia tradițională, cât și pentru felul în care intenționează să modifice legile justiției, PSD-iștii par din ce mai atrași de ideea ieșirii României din UE.

Cel puțin asta lasă să se înțeleagă campania lansată luni seară pe Facebook de fostul colonel SRI Daniel Dragomir, apreciată fără rețineri de Codrin Ștefănescu, secretarul general adjunct al PSD.

Inițiativa vine la scurt timp după ce guvernul României a fost criticat dur de vicepreședintele Comisiei Europene Frans Timmermans în legătură cu modificările la legile justiției.

Cine a lansat campania ROEXIT

Cel care a lansat campania ROEXIT este Daniel Dragomir, un fost colonel SRI, condamnat la un an de închisoare cu suspendare în primă instanță, într-un dosar de fals. De asemenea, Daniel Dragomir este anchetat de DIICOT pentru spionarea și hărțuirea fostei șefe DNA Laura Codruța Kovesi în dosarul Black Cube.

Campania ROEXIT, pentru ieșirea României din UE

Dragomir a publicat un text virulent pe pagina pesronală de Facebook la scurt timp după ce guvernanții au fost criticați în cadrul Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE) din Parlamentul European, reunită la Strasbourg, într-o „şedinţă extraordinară” pe tema situaţiei din România.

Iată ce a scris Dragomir pe Facebook:

”Nu credeți că ne-ați furat destul ca să ne mai dați și lecții?
Câteva comentarii la cald după «dezbaterea» de la Strasbourg:
1. Puteți să vă băgați păcăleala aia de MCV și de Schengen undeva.
2. Românii decid singuri ce politică duce România ca stat suveran.
3. Nu vom da niciodată portul Constanța olandezilor. Ghinion.
4. Multinaționalele voastre trebuie să plătească taxe în România și să nu mai scoată profiturile toate afară.
5. Dacă drepturile și libertățile românilor sunt un moft pentru Bruxelles, atunci UE nu mai reprezintă nimic pentru noi. Pe Kovesi și pe Coldea de ce i-ați refuzat la Bruxelles când li s-a dat o ieșire? De buni ce erau? Sunt mai buni ca slugi aici?
6. Jandarmii noștri sunt mai buni decât jandarmii voștri, doar că sunt mai prost plătiți și le face statul paralel dosare la ordin.
7. Este dreptul românilor să aleagă ce scrie în Constituție despre familie. Cum noi nu v-am dat lecții cand ați permis toate prostiile la voi, puțină decență nu ar strica. Vă vede bunul Dumnezeu.
8. Atâta timp cât văd doar firme olandeze, italiene, franceze, germane că iau toate licitațiile și au cumpărat tot în România, iar pe noi ne înjurați că suntem corupți, UE e doar o poveste pentru creduli. Mai ales când voi faceți înțelegeri secrete cu Rusia și vă luați gaz ieftin ca să ne păcăliți pe noi.
9. Plătim ca țară la UE taxe mai mult decât încasăm de la UE ca «fonduri europene».
10. Terenurile noastre sunt bune, resursele noastre sunt bune, banii noștri sunt buni, românii pe care îi exploatați afară va sunt de folos, noi însă vă cam deranjăm. Am plătit miliarde la EADS ca să ne spuneți ca nu avem voie în Schengen? Ghinion.
A cam venit vremea să ne gândim serios la ce este bine și pentru România.
Că pentru salariile și beneficiile domnului Timmermans ne-am cam umilit destul.
Nu credeți că ne-ați furat destul ca să ne mai dați și lecții?
Sună a program politic?
Este.”

Inițiativa a fost apreciată imediat de Codrin Ștefănescu, secretarul general adjunct al PSD, și susținută indirect de liderul PSD Liviu Dragnea, care a declarat că nu are de gând să adopte poziția ”ghiocel” în fața UE. “Chiar nu cred că domnul prim-vicepreședinte Timmermans poate să spună poporului român cum trebuie să voteze la acest referendum. Chiar nu cred că nimeni din spațiul Uniunii Europene poate spune poporului român cum să definească în Constituție căsătoria. Eu zic că trebuie să ne batem pentru aceste drepturi. Și nu trebuie să mai mergem pe ideea de a fi political corect ca să dăm bine la nu știu ce porți înalte. Dacă nu ne gândim serios la viitorul acestei țări și la viitorul acestei națiuni putem să adoptăm și această poziție a ghiocelului. Eu unul nu am de gând să fac asta”, a spus Liviu Dragnea la Antena 3.

Inițiativa a fost însă criticată dur de europarlamentarul Monica Macovei, fost ministru al Justiției, și de Dacian Cioloș, fost prim-ministru și liderul Mișcării România Împreună (RO+).

„Nimeni din România nu a mandatat PSD, pe Liviu Dragnea, pe Viorica Dăncilă sau europarlamentarii acestui partid şi pe cei de la ALDE să provoace retragerea ţării noastre din Uniunea Europeană. Am asistat la luări de poziţii incalificabile pentru un demnitar sau pentru un reprezentant al României. Minciuni şi propagandă pe bandă rulantă din partea PSD cu un singur scop, acela de a-şi scăpa clienţii politici de răspunderea pentru fraudarea bugetului de stat al României”, a declarat Dacian Cioloş într-un comunicat al Mișcării România Împreună.

Ce ar însemna pentru România ieșirea din UE

În eventualitatea unui ROEXIT, situația României nu ar fi deloc una simplă. Toți românii care munces în acest moment în spațiul Uniunii Europene și-ar pierde statului privilegiat de acre beneficiază ca cetățeni europeni. De asemenea, studenții nu se vor mai putea mișca atât de ușor în spațiul Uniunii, iar investitorii europeni ar fi, cu siguranță, mult mai reticenți cu privire la ideea de a-și dezvolta afacerile aici.

 

VIDEO Ce spun vedetele despre "Referendumul pentru familie"

Referendumul pentru familie: la ce întrebare vor trebui să răspundă cei care vin la vot

Loading...

Citește și