Referendumul pentru familie: la ce întrebare vor trebui să răspundă cei care vin la vot

Ultima actualizare:

    Românii sunt aşteptaţi  iar la urne
Românii sunt aşteptaţi iar la urne

Referendumul pentru redefinirea familiei în Constituţie se va desfăşura în zilele de 6 şi 7 octombrie, a anunţat premierul Viorica Dăncilă, solicitând instituţiilor implicate în organizarea lui să dea dovadă de reponsabilitate. Dăncilă a subliniat că referendumul nu este împotriva „minorităţilor sexuale”, ci reprezintă doar un efect al unui demers cetăţenesc.

Premierul a cerut, de asemenea, partidelor din opoziţie să nu mai fac apel la boicotarea referendumului şi să se poziţioneze clar faţă de el. Ordonanţa de Urgenţă privind organizarea referendumului pentru redefinirea familiei în Constituţie a fost adoptată marţi în şedinţa de Guvern, costul total al organizării ridicându-se la aproape 164 de milioane de lei. Întrebarea la care vor răspunde alegătorii cu „da” sau „nu” este „Sunteţi de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament?”.

„Sunt întrunite toate condiţiile legale pentru organizarea referendumului pe această temă. În şedinţa de astăzi vom adopta actele necesare pentru buna desfăşurare a referendumului pentru revizuirea Constituţiei. Pentru ca cetăţenii să se poată exprima, referendumul va avea loc pe parcursul a două zile, 6 şi 7 octombrie. (...) Cert tuturor instituţiilor implicate în organizarea referendumului să dea dovadă de maximă responsabilitate”, a declarat marţi premierul Viorica Dăncilă, la începutul şedinţei extraordinare de Guvern.

Dăncilă a subliniat că referendumul nu este organizat ”împotriva minorităţilor sexuale”, ci este doar efectul unui demers cetăţenesc. 

 De asemenea, premierul a cerut partidelor din opoziţie să nu mai facă apel la boicotarea referendumului şi să se poziţioneze clar faţă de acesta, aşa cum ar fi onest.

 „Referendumul nu este unul împotriva minorităţilor sexuale, aşa cum speculează unii, ci este efectul unui demers cetăţenesc. În locul apelurilor pentru boicotarea referendumului, ar fi mai onest dacă partidele şi-ar asuma o poziţie clară. Partidul pe care îl reprezint şi-a arătat sprijinul faţă de acest referendum şi cred că este cel mai adecvat răspuns”, a mai spus Dăncilă.

Curtea Constituţională a stabilit luni că legea de revizuire a Constituţiei adoptată săptămâna trecută de Senat, în calitate de for decizional, şi care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie  respectă dispoziţiile constituţionale referitoare la revizuire. Decizia CCR va fi comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi va fi publicată în Monitorul Oficial, împreună cu Legea de revizuire a Constituţiei.

Plenul Senatului, în calitate de for decizional, a adoptat în 11 septembrie, cu 107 voturi "pentru", 13 voturi "împotrivă" şi şapte abţineri, proiectul legislativ care îşi propune revizuirea articolului 48 din Constituţie, în sensul că familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat şi o femeie, şi nu între soţi, aşa cum este în prezent.

Liderii grupurilor ALDE şi UDMR au spus că fiecare dintre senatorii lor vor vota după cum le dictează conştiinţa, PNL şi PSD au spus că susţin proiectul, iar USR s-a declarat împotriva modificărilor.

“Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”, se arată în propunerea de modificare a art. 48 alin. (1) din Constituţia României.

De asemenea, o altă modificare introduce la acelaşi articol un nou articol II, cu următorul text: "Revizuirea Constituţiei se supune aprobării prin referendum, organizat potrivit dispoziţiilor art. 151 alin. (3) din Consituţia României, republicată".

În 1 septembrie,  liderul PSD, Liviu Dragnea, anunţa la finalul şedinţei Comitetului Executiv Naţional al PSD că referendumul privind redefinirea familiei în Constituţie va avea loc în 7 octombrie. 

Camera Deputaţilor a adoptat, în mai 2017, iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei. Coaliţia pentru Familie a strâns trei milioane de semnături pentru revizuirea Constituţiei privind definiţia familiei.

Referendumul din anul 2003 pentru revizuirea Constituţiei s-a desfăşurat tot pe parcursul a două zile, din cauza riscului de a nu se atinge pragul necesar de prezenţă pentru validarea acestuia.

image
image
image
image
image
image
medic jpg
foto1 viol jpg
ce te impiedica sa ai mai multi bani 1536x864 jpg
bani divort1 jpg
Kate Middleton în negru, GettyImages (1) jpg
legume fructe vitamine naturale jpg
roman bogat cantacuzino1 jpg
Rares Bogdan FOTO Facebook
image
actualitate.net
image
actualitate.net