Profesor dat afară din restaurant pentru că e homosexual. Ce daune a primit după ce a dat în judecată localul

restaurant-moara-de-foc.jpg

Restaurantul Moara de foc
Foto: dezvaluirea.ro

La cinci ani după ce a fost pus într-o situație umilitoare într-un restaurant, un profesor universitar din Iași a obținut în instanță daune morale în valoare de 10.000 de euro. Cadrul didactic a reclamat că patronul localului a refuzat să-l mai servescă după ce s-a aflat că este homosexual.

Profesorul Daniel Tudora de la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași a fost în centrul unui scandal în vara anului 2016. Atunci, profesorul a fost dat afară din restaurantul ”Moara de foc” din cauza orientării lui sexuale. DEși mergea în acel local de mai bine de opt ani, bărbatul a fost pus într-o situație neplăcută în momentul în care s-a aflat că este homosexual, scrie clujust.ro. Daniel Tudora susține că devenise ținta glumelor ospătarilor.

”Reclamantul susține că fapta a fost săvârșită la data de 5.09.2016și a constat în refuzul reprezentanților pârâților de a-i acorda acces la serviciile de restaurant din restaurantul ”Moara de foc” din Iași. Reclamantul arată că a mers în restaurant la orele 19 unde avea întâlnire cu o cunoștință dar șeful de sală B i-a sugerat să părăsească locația iar când a cerut explicații i s-a spus că ”șefii au decis” și nu mai vrea să audă ”discuții despre homosexuali”. Reclamantul a precizat că merge de mulți ani în restaurant și nu a mai avut astfel de probleme. Reclamantul a mai arătat că în luna iunie 2016 o altă cunoștință a sa a auzit discuții între angajați din care rezultă că patronul i-a sfătuit să îl provoace pentru a avea motiv să îl dea afară din restaurant.”, se arată în hotărțrea instanței.

Localul, amendat cu 5.000 de lei    

Daniel Tudora a depus o plângere la Consiliul Național de Combatere a Discriminării, care a amendat localul cu 5.000 de lei. În apărarea sa, patronul restaurantului a declarat că profesorul i-ar fi făcut avansuri unui ospătar.

Profesorul a susținut că a fost pus într-o postură dificilă față de persoanele care l-au însoțit la restaurant în ziua cu pricina deoarece orientarea lui sexuală nu era subiect de discuții. Mai mult, a spus că i-a fost afectată carieră de profesor universitar după ce cazul a apărut în presă. ”Din declarațiile martorilor audiați rezultă că reclamantul, ca urmare a incidentului din 5.09.2016 a fost afectat, a mers la psihilog și a urmat un tratament împotriva stărilor de anxietate (… ) Martorii declară și faptul că reclamantul a devenit mai retras și s-a întâlnit mai rar cu anumite cunoștințe sau prieteni spre deosebire de perioada anterioară în care avea o viață social activă. Urmare a medicației pe care o lua, susține martorul, a devenit mai apatic și mai retras.”, se mai arată în documentul respectiv.

Tribunalul Iași a obligat societatea care administrează restaurantul "Moara de Foc", din Iași, să achite daune morale în valoare de 10.000 de euro profesorului Daniel Tudora, considerând că suma este o despăgubire echitabilă pentru prejudiciul produs.  

 

Citește și: 

 

Mama lui Leonard Miron, reacție dură când a aflat că fiul ei homosexual: "Eram de 14 ani cu Miguel"

 

Emil Rengle, dezvăluiri despre orientarea sexuală: «Mi-aș fi dat viața să fiu normal»

Loading...
 
 

Citește și

  • adi constantin homosexual hairstylist vedete ilinca vandici

    A făcut dezvăluiri fără perdea despre viaţa lui intimă. Adi Constantin, hairstylistul vedetelor, a recunoscut că este homosexual. Deşi mai mult de jumătate de zi şi-o petrece la salon printre personale publice, tânărul a povestit cum este în intimitate. El are o relaţie de opt ani cu un bărbat.

  • elton john ricky marin heil patrick harris tiziano ferro

    Deși vehement criticată de unii, homosexualitatea nu mai este un subiect tabu. Așadar, din ce în ce mai multe persoane recunosc că orientarea lor sexuală nu este hetero. Printre cele mai celebre cupluri de homosexuali din lume pe primele locuri se află, fără doar și poate, cântărețul Elton John şi David Furnish și actorii Neil Patrick Harris şi David Burtka Neil, care și-au oficializat deja relațiile.