Presa internațională despre tragedia de la Piatra Neamț: ”Spitalul a fost mult timp administrat prost"

Ultima actualizare:

    Foto: News.ro
Foto: News.ro

Tragedia de la spitalul din Piatra Neamț, unde 10 oameni au murit pe Secția ATI, a ajuns și în presa internațională. Publicații din Italia, Marea Britanie, Canada și SUA au preluat gravul incident și se întreabă ce influență va avea tragedia asupra sistemului sanitar român.

Pe marginea incendiului izbucnit în Spitalul de la Piatra Neamţ, cotidianul italian La Stampa scrie că România este „una dintre cele mai sărace naţiuni europene şi că suferă din lipsă de personal medical, mai ales în zonele rurale”. Pe aceeaşi linie merge şi publicaţia Al Jazeera, care titrează că ”România este o ţară de 19 milioane de locuitori şi una dintre cele mai sărace din Uniunea Europeană. Sistemul său de sănătate deteriorat suferă de o penurie severă de medici, în special în oraşele mici.”, scrie hotnews.ro.

ABC News: ”Spitalul a fost mult timp administrat prost, cu opt manageri numiţi de guvern”

SkyNews îl citează pe managerul spitalului, Lucian Micu, care a povestit că medicul erou are arsuri pe 40% din corp în încercarea de a-i salva pe pacienţii din camerele cuprinse de flăcări. Pe lângă descrierea evenimentului, ABC News subliniază că „Spitalul Regional de Urgenţă Piatra Neamţ a fost mult timp administrat prost, cu opt manageri numiţi de guvern”.

Incendiul de la Piatra Neamţ a readus în atenţia publicaţiei canadiene TorontoSun şi incendiul de la Colectiv din 2015. Jurnaliştii amintesc şi de protestele în masă în timpul cărora românii cereau mai multă responsabilitate din partea Statului.

AP Europe: ”Tragedia va contribui la decizia electoratului”  

BBC World tratează posibilele cauze ale incendiului şi îl citează pe ministrul Nelu Tătaru care presupune că focul s-a răspândit rapid fiind alimentat cu oxigen din proviziile utilizate pentru intubarea pacienţilor.

AP Europe tratează subiectul şi dintr-o perspectivă politică şi spune că guvernul s-a străduit să reducă consecinţele economice ale pandemiei coronavirusului prin reducerea cheltuielilor sociale, iar moartea tragică a pacienţilor dintr-un spital public COVID-19 va contribui la decizia electoratului.

Reţeaua de media Irandeză RTE scrie că incendiul de la Piatra Neamţ este cel mai grav incendiu din România după octombrie 2015, când un afişaj pirotehnic a provocat un incendiu într-un club de noapte din Bucureşti şi care a produs 64 de morţi. 

Citește și: 

Incendiu puternic la secția ATI din Piatra Neamț. Au decedat 10 pacienți, iar un medic este în stare gravă

Cine sunt cei 10 pacienţi care au murit în incendiul de la secţia ATI a Spitalului din Piatra Neamţ

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mircea Fechet, ministrul Mediului și Nicolae Ciucă, președintele Senatului, participă la evenimentul de lansare a Sistemului Garanţie-Returnare RetuRO la un supermarket din București. FOTO Inquam Photos / George Călin
image
image
image
image
image
image
preturi peste, slatina, olt   foto alina mitran (9) jpg
munte pixabay jpg
caine pixabay jpg
pensie jpg
restaurant 1284351 1280 jpg
vegetables 790022 1280 jpg
cirese pixabay jpg
dalmatian pelican 5791386 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net