Gigi Becali cere Penitenciarului Jilava învoire pentru a participa la înmormântarea mătuşii sale

Ultima actualizare:

În cerere, va solicita învoire pentru o zi sau două, în funcţie de cum se aprobă. Avocatul a precizat că cererea va fi însoţită de certifictul de deces al femeii, dar şi de documente care atestă gradul de rudenie dintre Gigi Becali şi Everdichia Becali.

În opinia avocatului, în astfel de situaţii, şi mai ales în raport de persoana condamnatului, penitenciarul nu ar avea de ce să nu aprobe permisia într-o astfel de situaţie.

Potrivit Legii 275/2006 privind executarea pedepselor, persoanelor condamnate, indiferent de regimul de executare, li se poate acorda permisiunea de ieşire din penitenciar pentru participarea "la înhumarea soţului/soţiei, unui copil, părinte, frate/soră sau bunic".Permisiunea de ieşire din penitenciar pentru astfel de situaţii poate fi acordată pe o durată de cel mult cinci zile.

Legea mai prevede că pot fi acordate astfel de învoiri numai deţinuţilor care au o bună conduită şi au dovenit stăruinţă în muncă sau în cadrul activităţilor educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială, al instruirii şcolare şi al formării profesionale.

Totodată, astfel de permisii se acordă persoanelor care prezintă suficientă încredere că nu mai comit alte infracţiuni.

Cererile sunt analizate de o comisie a penitenciarului.

Mama fraţilor Ioan şi Victor Becali - verii lui Gigi Becali - a fost găsită moartă, joi seară, în piscina reşedinţei din Pipera, judeţul Ilfov. Everdichia Becali avea 83 de ani.

Citiţi şi: Becali s-a milogit să vadă Supercupa

Judecătorii l-au refuzat: Gigi Becali nu va avea un regim de detenţie deschis

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
nicolae moromete desen florian marina
image
image
image
image
image
image
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
Regele Charles Kate Middleton jpg
Vitamina FOTO Shutterstock jpg
lapte pixabay jpg
image
vreme furtuna png
femeie loterie loto istock jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net