Gheorghiță: "Vaccinarea împotriva COVID-19 reduce riscul de deces de 20 de ori"

Ultima actualizare:

    Valeriu Gheorghiță este coordonatorul campaniei naționale de vaccinare Sursă foto: Guvernul României
Valeriu Gheorghiță este coordonatorul campaniei naționale de vaccinare Sursă foto: Guvernul României

Vaccinarea cu schema completă reduce de cel puţin 20 de ori riscul de deces, a declarat, miercuri, preşedintele CNCAV, Valeriu Gheorghiţă, care a precizat că, în momentul de faţă, nu există niciun medicament care să facă acest lucru în cazul infectării cu SARS-CoV-2.

"În momentul de faţă, cel mai bun tratament împotriva COVID-19 este vaccinarea. Nu avem altă soluţie. (...) Vaccinarea cu schemă completă reduce riscul de deces de cel puţin 20 de ori. Nu există niciun medicament care să facă acest lucru în momentul de faţă pentru COVID-19. Persoanele de peste 60 de ani au risc de o sută de ori mai mare să moară din cauza COVID-19, comparativ cu cei din grupa de vârstă 16-39 de ani", a susţinut medicul militar la evenimentul de lansare a Forumului Român Pro-Vaccinare, citat de Agerpres.ro.

Peste 6 milioane de persoane vaccinate cu cel puţin o doză în România

Potrivit acestuia, există o mişcarea anti-vaccinare pentru că "mişcarea pro-vaccinare este timidă". "Pot să vă spun că, uitându-mă la datele legate de vaccinare în România în general şi pe programe de vaccinare, faptul că astăzi sunt peste 6 milioane de persoane vaccinate cu cel puţin o doză în România, în raport cu situaţia României, este un succes. În raport cu ce se întâmplă în celelalte ţări europene şi cu nevoia şi obiectivele pentru care am fi putut să le atingem, evident că nu putem vorbi în aceiaşi termeni, dar gândindu-ne că într-un sezon gripal se vaccinează aproape 10-15% din populaţie, în pandemia de gripă AH1N1 vreau să vă spun că în campania de vaccinare s-au vaccinat maxim 3 milioane de persoane. (...) Această mişcare anti-vaccinare există tocmai pentru că mişcarea pro-vaccinare este timidă şi nu şi-a făcut aşa cum trebuia treaba până în acest moment, pentru că altfel efectul mişcării anti-vaccinare ar fi fost limitat", a arătat Valeriu Gheorghiţă.

Marţi a fost înregistrat cel mai grav bilanţ al pandemiei

Marți, 19 octombrie, autoritățile au anunțat cifre record pentru această pandemie: au fost înregistrate 18.863 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19) și 574 decese (294 bărbați și 280 femei), dintre care 13 anterioare intervalului de referință. 

Şedinţă la Cotroceni, la ora 17.30, pentru a fi decise măsuri restrictive

Preşedintele Klaus Iohannis a convocat, miercuri, la Palatul Cotroceni, responsabilii în gestionarea pandemiei şi a anunţat clar că se pregătesc restricţii pentru limitarea răspândirii virusului. La şedinţa de la ora 17.30 participă prim-ministrul Florin Cîţu, ministrul interimar al Sănătăţii, Attila-Zoltán Cseke, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, dr. Adriana Pistol şi coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare împotriva COVID-19, dr. Valeriu Gheorghiţă.

Citește și:

Bărbat scos cu poliția din avion, în aplauzele pasagerilor, pentru că refuza să poarte mască

Dacian Cioloș, după ziua cu 561 de decese Covid: "Timpul discursurilor politice a trecut, ne ajung din urmă faptele"

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Tanc american M1 Abrams FOTO Getty Images
image
image
image
image
image
image
cum să cureţi mobila din lemn jpeg
image png
criza epilepsie jpg
Traficul din Bucureştiul de altădată, în imagini jpeg
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net