Doctoriţa şpăgară de la Pensii, încă 30 de zile de arest!

Ultima actualizare:

Medicul specialist din cadrul Comisiei de Evaluare şi Expertiză Medicală a Casei Judeţene de Pensii Botoşani, acuzat că ar fi luat mită de la mai multe persoane cu grad de handicap, a fost adus, ieri, sub escortă din arestul Poliţiei, la Tribunalul Botoşani.

Doctoriţa a cerut şi recuzarea judecătorului Florin Cotoi pe motiv că acesta o duşmăneşte, dar cererea a fost respinsă. Ca atare, judecătorul Cotoi, acuzat de doctoriţă că o duşmăneşte, a trimis-o după gratii pentru încă 30 de zile. Potrivit procurorilor, doctoriţa nu a fost afectată de decizie, dar a făcut recurs.

Medicul botoşănean este acuzat că ar fi primit mită de la peste 150 de persoane pentru a le elibera certificate medicale care să ateste incapacitatea de muncă, în baza cărora ar fi obţinut pensie pe caz de boală.

Cine refuza era pus pe drumuri cu lunile ori primea aviz negativ. "A 12-a pensie este a mea", ar fi obişnuit să spună, dar cerea şi whisky, brânză, sau carne. Avea zile în care câştiga aproape 10.000 de euro, arată investigaţia.

Procurorii au organizat un flagrant, în urma unui denunţ făcut de una dintre persoanele venite la comisie pentru evaluare. Anchetatorii au găsit în casa femeii peste 100.000 de euro.

Citeşte şi:

Şi-a luat 12 case şi terenuri din şpăgile bolnavilor

Doctoriţa şpăgară a obţinut 100.000 de euro din pensiile bătrânilor

 «Mi-a cerut 200 €  ca să mă pensioneze»

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Tanc american M1 Abrams FOTO Getty Images
image
image
image
image
image
image
vreme furtuna png
femeie loterie loto istock jpg
magazin malle jpg
gunoi freepik jpg
masina sicriu mecum auctions jpg
vaza flori jpg
banner mama luiza melencu png
vaccin gripa jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net