Ce se întâmplă cu buletinele de vot ștampilate pe prima pagină. Decizia BEC

buletin-vot.jpg

buletin de vot stampilat pe prima pagina
Unii președinți de secții de votare au ștampilat buletinele de vot pe prima pagină, și nu pe ultima, cum prevede legea
foto: Facebook

Biroul Electoral Central (BEC) dezbate în ședință extraordinară subiectul ștampilelor puse de unii președinți ai secțiilor de votare pe prima pagină a buletinelor de vot, situație în care buletinele ar urma să fie anulate.

Update 14.20 Buletinele de vot pe care ștampila de control este aplicată pe prima pagină nu sunt considerate buletine nule, a precizat duminică vicepreședintele Autorității Electorale Permanente Marian Muhuleț. Acesta a citat art 49, litera f din Legea 33/2007 care precizează motivele de nulitate pentru buletinele de vot: „sunt nule buletinele de vot pe care nu a fost aplicată ștampila de control a secției de votare, buletinele de alt model decât cel legal aprobat, buletinele pe care nu a fost aplicată ștampila "VOTAT" sau la care ștampila este aplicată pe mai multe patrulatere; votul este valabil în cazul în care, deși ștampila aplicată a depășit limitele patrulaterului, opțiunea alegătorului este evidentă; buletinele de vot nule nu intră în calculu lvoturilor valabil exprimate”.

BEC va emite după o ședință o recomandare, cel mai probabil pentru a nu fi anulate aceste buletine, susțin surse din Biroul Electoral Central, citate de Digi 24

Alianţa 2020 USR PLUS a sesizat că ştampila de control a fost aplicată greşit pe buletinele de vot pentru referendum în mai multe judeţe, dar şi în unele secţii de votare din Bucureşti, şi cere Biroului Electoral Central dispună măsuri pentru corectarea acestor situaţii şi pentru considerarea ca valide a voturilor deja exprimate.

Citește și:

Alegeri europarlamentare 2019. Prezență mare la vot la ora 13.00. Câți au votat în București

Alegeri europarlamentare 2019. Incidente la secţiile de votare

Incident la Constanţa: Mama primarului Făgădău, prinsă cu 5 buletine de vot

„Alertă! În secţiile de votare din mai multe judeţe din ţară şi din municipiul Bucureşti buletinelor de vot pentru referendum li s-a aplicat ştampila de control pe prima pagină, faţă de prevederile legale, care dispun să fie pe ultima pagină. Semnalăm că acest lucru poate duce la invalidarea unui număr semnificativ de buletine pentru referendum. Considerăm că eroarea aparţine birourilor electorale judeţene, sau de sector, ori preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de vot. Delegaţii Alianţei 2020 USR PLUS au sesizat deja birourile secţiilor de vot şi birourile electorale judeţene, respectiv, BEC. Cerem cu fermitate Biroului Electoral Central să dispună măsuri pentru corectarea acestor situaţii şi pentru considerarea ca valide a voturilor deja exprimate”, a transmis, duminică, Alianţa 2020 USR PLUS.

Potrivit acestora, în lipsa unei decizii a BEC pentru corectarea situaţiilor semnalate şi a dispunerii unei interpretări unitare este probabilă anularea unui număr semnificativ de buletine de vot, care poate duce la invalidarea referendumului.

Loading...

Citește și