65 de ani de la moartea lui George Enescu. Click iti spune 10 lucruri pe care nu le știi despre cel mai mare muzician al României

Ultima actualizare:

    George Enescu este singurul parlamentar român de după al doilea război mondial care a refuzat să-și preia mandatul
George Enescu este singurul parlamentar român de după al doilea război mondial care a refuzat să-și preia mandatul

A marcat muzica lumii și este român. George Enescu, cel de la a cărui moarte se împlinesc luni 65 de ani este una dintre emblemele națiunii noastre. Click! îți spune 10 lucruri mai puțin cunoscute despre marele muzician.

Despre George Enescu s-au scris cărți și s-au țesut legende. Muzica sa nemuritoare va fi studiată de-a lungul istoriei și mereu se va spune că ea aparține românului George Enescu. Sunt însă lucruri mai puțin știute despre el și asta încercăm noi, cei de la Click! să prezentăm.

1.George Enescu s-a născut la 19 august 1881 în satul Liveni Vârnav din Botoșani. A fost al optulea copil și singurul care nu a murit până la vârsta de 14 ani.

2.La vârsta de 3 ani a avut prima experiența muzicală, despre care spune că i-a schimbat viața.”A auzit întâmplător un taraf care interpreta muzică lăutărească și impresionat de ceea ce auzise, copilul George Enescu a încercat a doua zi să imite instrumentele: vioara printr-un „fir de aţă de cusut pe o bucată de lemn” ţambalul cu ajutorul  unor beţe de lemn, iar naiul, suflând printre buze”. (Amintirile lui G. Enescu, de B. Gavoty),

3.A fost alintat de familie cu numele de Jurjac

4.Primul instrument primit a fost la 4 ani, o mică vioară cu trei coarde. Supărat că nu este luat în serios şi că nu a primit o vioară adevărată, Jurjac a aruncat jucăria în foc. Abia după ce primeşte vioara mult visată, începe să cânte după ureche, pe o singură coardă, cu un singur deget, melodii auzite în sat.

5.La 5 ani, puiul de moldovean George Enescu compunea prima piesă pentru vioară și pian intitulată”Țara românească”.

6.În 1899 dobândește Marele premiu al Conservatorului din Paris; în același an își cumpără o vioară Stradivarius (și cu ajutorul unei subscripții publice din țară).

7.A absolvit în 1894 Conservatorul din Viena, în 1929 devine membru al Academiei de Arte Frumoase din Paris iar peste doi ani e ales rector al Academiei de Muzică din București. În 1932 devine membru al Academiei Române.

8.A înfiinţat şi condus, la Paris, două formaţii de muzică instrumentală: un trio cu pian (1902) şi un cvartet de coarde (1904). Împreună cu cele două formații a concertat în Germania, Ungaria, Spania, Portugalia, Marea Britanie şi SUA.

-9. În noiembrie 1946, George Enescu a devenit deputat de Dorohoi pe lista Blocului Partidelor Democratice.”Blocul Partidelor Democratice era o organizație politică dirijată de comuniști. Enescu a devenit atunci coleg de Parlament cu Ana Pauker sau Gheorghe Gheorghiu-Dej”, a declarat istoricul Adrian Cioroianu

10. După ce a câștigat alegerile, George Enescu nu s-a prezentat să-și ia în primire mandatul și a plecat din țară cu soția sa. Cei doi au ajuns întâi în SUA după care au plecat la Paris, unde George Enescu și-a continuat cariera muzicală. El a murit la Paris în mai 1955 fără să renunțe vreodată la pașaportul său pe care scria Republica Populară Română

Citiți și

George Enescu s-a născut într-o zi de 19 august. Soția sa și-a turnat acid pe față de dorul lui

132 de ani de la inaugurarea Ateneului Român

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Furnici jpg
image
image
image
image
image
image
ploaie primavara shutterstock 1660946191 jpeg
Ministrul finanțelor Marcel Boloș vizitează Trezoreria Municipiului București și Trezoreria sector 3, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
autostrada moldovei a7 jpg
moschee mensa musa jpg
image png
traian basescu
scoala de politie campina absolvire jpeg
istanbul pixabay jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net