32 de ani de la revolta anticeaușistă a muncitorilor din Brașov

revolta-muncitori-brasov-1987.jpg

Muncitorii brasoveni au fost, in 15 noiembrie 1987, pentru cateva ore, stapanii orasului de sub Tampa din Romania comunista condusa de Ceausescu
Muncitorii brașoveni au fost, în 15 noiembrie 1987, pentru câteva ore, stăpânii orașului de sub Tâmpa din România comunistă condusă de Ceaușescu
Foto: Adevărul/arhivă

În noaptea de 14 spre 15 noiembrie 1987, la Brașov izbucnea revolta muncitorilor de la uzina Steagul Roșu. Sute de muncitori din schimbul trei au refuzat să mai lucreze, după ce au constatat că le-a fost diminuat salariul. În 15 noiembrie, pentru prima oară în dictatura ceușistă, cetățeni ai României comuniste au cântat „Deșteptă-te, române!”, au intrat în sediul Consiliului Județean, devastându-l și arzând portretul lui Ceaușescu. Represiunea a venit rapid și dur, dar revolta muncitorilor brașoveni a fost considerată ulterior preambulul Revoluției ce va pulveriza comunismul, cu tot cu liderul ei „mult iubit”, doi ani mai târziu.

Era sâmbătă noaptea, 14 noiembrie 1987, o zi de toamnă gri ca oricare alta în România lui Ceaușescu. Salariații de la secția 440 Matriţe-Ştanțe, din schimbul de noapte al Uzinei Steagul Roșu din Brașov tocmai își primiseră fluturașul de salariu. Primiseră doar jumătate din bani, iar pe fluturaș, la rețineri scria ”social”. Era perioada în care regimul ceaușist făcea economii la sânge, pentru a plăti datoriile externe ale României, iar pentru asta, erau sacrificați românii de rând, care puteau procura alimentele de bază doar raționalizat, pe bază de cartelă. Muncitorii au încetat lucrul, în semn de protest. Conform rfi.ro, au fost raportați la Securitate, de inginerul responsabil de acel schimb, care era și ofițerul de serviciu. Dimineață, schimbul I s-a alăturat turei de noapte, iar muncitorii au mărșăluit către ”Județeana de Partid”. Pe de altă parte, 15 noiembrie 1987 era o zi de duminică. Şi zi lucrătoare, ca aproape toate duminicile din acea vreme, când Ceauşescu obliga cetăţenii „să strângă cureaua" pentru plata datoriei externe. În plus, un „nou prilej de sărbătoare", pentru că în acel 15 noiembrie se votau deputaţii pentru consiliile populare locale.

Braşovul întreg era "împodobit" cu portretele lui Ceauşescu şi cu mulţimi de steaguri roşii. Lozinci mobilizatoare pentru „a face totul" în scopul fericirii şi bunăstării poporului sufocau marile artere ale orașului de sub Tâmpa. Oamenii nemulțumiți inițial de neplata salariilor întregi au ţâşnit pe porţile fabricii către Primăria oraşului. Iniţial demonstranţii au scandat revendicări sociale: „Vrem mâncare şi căldură!”, „Vrem banii noştri!”, „Vrem mâncare la copii!”, „Vrem lumină şi căldură!” şi „Vrem pâine fără cartelă!”. În dreptul Spitalului Judeţean, ei au cântat imnul revoluţiei de la 1848, „Deşteaptă-te, române!”. Ajungând în centrul oraşului, coloanei de manifestanţi i s-au alăturat mii de muncitori de la fabrica Tractorul Braşov, fabrica Hidromecanica, elevi, studenţi şi alţi locuitori. Din acest moment, protestul s-a transformat într-unul politic, iar oamenii au susţinut ulterior că ar fi scandat sloganuri precum „Jos Ceauşescu!”, „Jos comunismul!”, „Jos dictatura!” sau „Jos tiranul!”. Deja în timpul marşului, printre manifestanţi s-au infiltrat membri ai Securităţii deghizaţi în muncitori, rolul lor fiind acela de a observa şi de a reţine figuri. Alţii au rămas pe margine în ipostază de spectatori, fotografiind sau chiar filmând. Ajunsă în centrul oraşului, mulţimea a luat cu asalt clădirea Comitetului Judeţean de Partid şi sediul primăriei, aruncând în piaţă portretele lui Ceauşescu şi alimente de la cantina Partidului, bine aprovizionată. Pe contestatari i-a întărâtat şi mai tare întâmplarea de-a fi găsit, în sediul Judeţenei de partid, alimente cărora cetăţeanul de rând cu mari greutăți le mai știa gustul: salam de Sibiu, cașcaval, banane, portocale, Pepsi, ciocolată. Răzvrătiţii au spart birouri şi ferestre, i-au „bumbăcit" pe cei care li s-au pus în cale, au aruncat în stradă dosare şi – incredibil pentru acel an și acel context - au incendiat portretul „conducătorului iubit". Muncitorii revoltați nu și-au descărcat furia doar pe mobilier și tablouri, ci l-au agresat și pe primarul Brașovului de atunci, care s-a ales cu arcada spartă, iar un milițian a fost dezbrăcat, iar uniforma i-a fost sfâșiată de mulțime.

muncitori-revolta-brasov-1987.jpg

In 15 noiembrie 1987, miile de protestatari au ocupat principalul bulevard din Brasov, apoi au devastat Consiliul Judetean si Primaria orasului
În 15 noiembrie 1987, miile de protestatari au ocupat principalul bulevard din Brașov, apoi au devastat Consiliul Județean și Primăria orașului
Foto Adevărul/arhivă

S-a cântat „Deșteaptă-te, române!” și a fost ars portretul lui Ceaușescu din Consiliul Județean

Apoi a urmat represiunea. Sute de anchetatori și torționari au fost aduși de la inspectoratele de Miliție și Securitate din toată țara. Au fost arestați peste 300 de protestatari, care au fost torturați în anchete, pentru a stabili în cel mai scurt timp cine sunt „huliganii - dușmanii orânduirii socialiste”. Pe 26 noiembrie 1987, lui Nicolae Ceauşescu i s-a raportat cum a decurs plenara cu activul de partid de la „Întreprinderea de Autocamioane Steagul Roşu Braşov", ţinută cu o zi în urmă.Conform historia.ro, toată conducerea întreprinderii - 15 oameni - a fost destituită şi împrăştiată prin ţară. Directorul tehnic, Ion Anghel, şi şeful biroului plan-dezvoltare, Vasile Luca, au fost condamnaţi la închisoare cu suspendarea condiţionată a pedepsei pentru „penalizări nejustificate" a retribuţiei muncitorilor. Ca în 1977, când pe Ceauşescu îl încolţiseră minerii din Valea Jiului, vinovaţi au fost găsiţi aceia care aplicau „necorespunzător" legile sale. I s-a mai raportat lui Ceauşescu că muncitorii „care au provocat dezordini şi au încălcat legea„ vor fi „mutaţi în alte locuri", iar „responsabilii direcţi vor fi daţi în judecată". Din declaraţiile consemnate se pare că pe Ceauşescu îl supărase mai tare întârzierea cu care fusese informat decât evenimentul în sine. Vina acţiunii acestor „huligani" o poartă, în opinia sa, organizaţia de partid. „Ce fel de spirit de partid, ce fel de comunişti sunt acolo?", îi ceartă el pe demnitarii centrali şi judeţeni adunaţi într-o şedinţă, pe 20 noiembrie 1987.
Numai că, stresaţi după acea întrunire, odată ajunşi acasă, „baronii comuniști” din Dolj au pus-o de-o vânătoare. Fără înştiinţarea şi aprobarea conducerii superioare, aşa cum se făcea. Dintr-un stupid accident, a fost rănit mortal secretarul cu organizatoricul, iar Ceauşescu a dat mai mare amploare acestei „indiscipline" a activiştilor de partid decât grevei de la Braşov, mai consemnează historia.ro. Într-un final, Ceauşescu a pus totul pe seama beţiei, interzicând introducerea alcoolului în sediile întreprinderilor şi ale instituţiilor din România. „Şi cine vine beat, dat afară din întreprindere, că acesta strică producţia, introduce dezordinea!", le poruncea el subordonaţilor săi, pe 11 decembrie 1987. „Multe s-au întâmplat datorită influenţei băuturilor, mulţi au venit beţi şi au introdus şi băuturi în întreprindere". O versiune mai mult decât convenabilă celui care s-a crezut, până la moarte, „cel mai iubit fiu al poporului".

monument-revolta-1987-brasov.jpg

Dincolo de sutele de vieti distruse de represiunea comunista, din amintirea curajului celor care s-au revoltat la Brasov, in 1987, n-a mai ramas decat un modest monument
Dincolo de sutele de vieți distruse de represiunea comunistă, din amintirea curajului celor care s-au revoltat la Brașov, în 1987, n-a mai rămas decât un modest monument
Foto: wikipedia.ro

300 de arestați, 181 de persoane anchetate, dintre care 61 condamnate

Din beciurile Securităţii Bucureşti, cei anchetaţi au fost readuşi la Braşov după două săptămâni, într-o coloană de autobuze speciale; şoseaua Bucureşti-Braşov a fost blocată, nicio maşină neavând permisiunea de a trece pe lângă coloană. Pentru pregătirea procesului a fost trimis la Braşov, pe 2 decembrie, însuşi ministrul de Interne de atunci, Tudor Postelnicu, care deţinea şi gradul de general de Securitate. Procesul propriu-zis s-a ţinut pe 3 decembrie 1987, cu uşile închise şi sub supravegherea atentă a Securităţii şi a secretarului judeţean de partid, Petre Preoteasa. Din cele 181 de persoane anchetate, au fost judecaţi 63 de participanţi la revoltă. Procesul s-a ţinut la Întreprinderea de Autocamioane şi a fost unul înscenat, cu sentinţe stabilite dinainte, asemenea celor din anii '50. „Publicul” a fost admis în sală abia după ce Securitatea a inspectat-o minuţios şi a montat microfoane. Spectatorii la proces au fost atent selectaţi şi verificaţi nominal la intrare, printre ei fiind infiltraţi mulţi securişti. Pe perioada procesului, intrarea în oraş a fost păzită, iar circulaţia în jurul întreprinderii întreruptă. Mai multe unităţi militare din Braşov au fost puse în stare de alarmă, iar în uzină au fost plasate unităţi speciale, pregătite să intervină în orice moment.

Pentru a ascunde ideea că revolta de la Braşov fusese una politică, protestatarii au fost judecaţi pentru tulburarea liniştii publice şi ultraj contra bunelor moravuri; 61 dintre ei au primit sentinţe cuprinse între 6 luni şi 3 ani de închisoare, fără privare de libertate, cu executare la locul de muncă în diferite întreprinderi din ţară, deşi anterior, în numeroase şedinţe de partid, se ceruse chiar pedeapsa cu moartea pentru participanţii la revoltă, pentru a constitui un exemplu. Suplimentar, la proces s-a decis deportarea lor şi fixarea domiciliului obligatoriu în alte oraşe, deşi hotărârile cu privire la astfel de măsuri administrative fuseseră abrogate încă de la sfârşitul anilor '50. Întregul proces a durat doar o oră şi jumătate.

Deportarea muncitorilor condamnaţi s-a făcut în mare grabă. Acestora li s-a permis să-şi ia cu ei doar câteva lucruri, apoi au fost despărţiţi de familii, urcaţi în dube în care se aflau însoţitori din cadrul forţelor de represiune şi transportaţi în localităţile unde li se fixase domiciliul. Muncitorii deportaţi au fost dispersaţi la întreprinderi de pe tot cuprinsul ţării, în oraşe precum Filiaşi, Târgovişte, Brăila sau Bârlad. În aceste localităţi ei au intrat sub supravegherea continuă a organelor de Miliţie şi Securitate locale, fiind obligaţi să se prezinte periodic pentru declaraţii. Ca o primă măsură restrictivă, toţi deportaţii au fost încadraţi ca simpli muncitori la noile locuri de muncă, deşi unii din ei fuseseră maiştri la Întreprinderea de Autocamioane. Securitatea a răspândit în uzine zvonul că persoanele nou încadrate erau informatori, ceea ce a făcut să fie priviţi cu suspiciune de colegii de la locurile de muncă. Muncitorilor le-a fost interzisă întoarcerea în Braşov, soţiile lor fiind obligate să obţină aprobarea de a-i vizita în oraşele în care li se stabilise domiciliul obligatoriu. În paralel, persoane din conducerea Organizaţiei Judeţene PCR din Braşov au executat puternice presiuni asupra soţiilor deportaţilor, pentru a le convinge să divorţeze de aceştia. În general, muncitorii deportaţi şi familiile lor au fost supuşi unor presiuni puternice şi unei supravegheri constante. Unii din cei deportaţi n-au mai revenit niciodată în Braşov, decedând în localităţile unde li se stabilise domiciliul forţat. După 1990, în ciuda dovezilor și mărturiilor existente despre reprimarea brutală a revoltei, nu a existat niciun process, nimeni nu a fost tras la răspundere. Mai mult, personaje importante dintre anchetatorii comuniști și ofițerii de Miliție și de Securitate care s-au ocupat de cercetarea  - adesea violentă – a muncitorilor, au devenit chiar parlamentari și demnitari ai statului român. Dar, pentru istoria comunismului, revolta de la Brașov va rămâne unul dintre rarele momente de răzvrătire fățișă a unui grup social de cetățeni români împotriva dictaturii comuniste, indiferent de motivele inițiale ale protestului, dar și o avanpremieră la ce avea să urmeze în decembrie 1989.

Loading...

Citește și

  • Românii au şansa de a afla ce s-a întâmplat în decembrie 1989, datorită noilor probe deţinute de procurorii militari. Dosarul Revoluţiei conţine elemente noi care vorbesc despre diversiuni pe toate planurile, în vederea stârnirii maselor împotriva regimului Ceauşescu.

  • revolutia romana-raniti-morti-dosarul revolutiei

    La 29 de ani de la Revoluție, încă se mai caută adevărul. În Dosarul Revoluției, procurorii au dispus citarea a 5.834 de persoane vătămate, părţi civile sau succesori ai acestora. Mai au de dat declarații circa 1.300 de persoane, deci nici anul acesta nu vom afla ”cine a tras în noi, după 22?”

  • Astăzi de împlinesc 29 de ani de când s-a aprins flacăra revoluţiei române, la Timişoara! Sunt 29 de ani de când românii s-au ridicat împotriva unui sistem totalitar. S-au opus ordinelor criminale venite de la Bucureşti, executate de câţiva indivizi zeloşi care nu au înţeles că un mort, un rănit sau un arestat pot scoate în stradă mii de oameni. Timişoara este vârful de lance care a schimbat soarta României.

  • nicolae ceausescu

    Nicolae Ceaușescu ar fi avut 100 de ani în acest an, dacă nu ar fi fost executat în ziua de Crăciun, din 1989. După dispariția lui, câțiva dintre cei care au lucrat pentru Nea Nicu au început să povestească. Printre altele, așa am aflat că șeful Republicii Socialiste România avea o mulțime de pasiuni.