Obiceiul la care Regina Elisabeta a II-a nu renunță niciodată de Paște

regina-elisabeta-a-doua-paste1.jpg

Ținuta cu care a mers Regina Elisabeta a II-a la ceremonia religioasă de Paște, organizată la capela St. George a castelului Windsor
Foto Getty Images

O „vânătoare” de ouă de ciocolată prin grădină urmată de o masă copioasă în familie ar putea fi rețeta perfectă de a petrece Paștele pentru cele mai multe familii, însă oare cum se celebrează această sărbătoare printre regalități?

Așa cum ne-a obișnuit deja, familia regala britanică are reguli și obiceiuri proprii când vine vorba de astfel de evenimente, așa că ne-am gândit că nici Paștele nu ar face excepție. Și am avut dreptate! Iată ce face Regina Elisabeta a II-a în fiecare an de Paște! 

Cum petrece Regina Elisabeta a II-a Paștele

Familia regala britanică sărbătorește Paștele, de regulă, la Castelul Windsor, în familie, acest obicei nefiind diferit de cel al familiilor obișnuite. Membrii Casei Regale Britanice au dezvoltat, însă, o tradiție de-a lungul timpului și anume participarea la slujba de Paște organizată la capela St. George. Anul acesta nu a făcut excepție, Majestatea Sa fiind însoțită la ceremonia religioasă de către Ducii de Cambridge, Prințul William și Kate Middleton, Prințesa Anne și fiica acesteia, Zara Tindall, nepoata Reginei Elisabeta a II-a, alături de soțul ei, Mike Tindall.

regina-elisabeta-paste2.jpg

Ce obicei are Regina Elisabeta a II-a în fiecare an, de Paște
Foto Getty Images

Cum anul acesta sărbătorirea Paștelui a coincis și cu ziua de naștere a Reginei, la ieșirea din biserică, aceasta a primit două buchete de flori de la doi copilași ce au așteptat să o întâlnească pe Suverană în fața capelei St. George. De asemenea, pentru a marca ziua sa de naștere, fanfara armatei britanice i-a cântat acesteia un călduros „La mulți ani!”.

 

Obiceiul de la care nu se abate Regina Elisabeta a II-a de Paște 

Deși weekendul de Paște este sărbătorit de Regină printr-o adunare privată, în familie, Majestatea Sa are și câteva îndatoriri. Regina Elisabeta a II-a organizează în fiecare an, în joia de dinaintea Paștelui, un eveniment denumit „Maundy Money”, o ceremonie în care Suverana răsplătește „stâlpii comunității”. 

Regina Elisabeta a II-a alege o catedrală din țară, diferită în fiecare an, pentru a înmâna „monede speciale”, asemenea unor onoruri, pentru recunoașterea contribuțiilor cetățenilor în societate sau privitor la biserică. Această tradiție data de ceva vreme, însă ea a decis să o facă mai cunoscută, încă de la începutul domniei ei. 

regina-elisabeta-flori-paste.jpg

Regina a primit flori la ieșirea din biserică, cu ocazia zilei sale de naștere. Suverana a împlinit 93 de ani
Foto: Captură Youtube

„Vântoarea” de ouă, organizată la palatele regale

„Egg hunt” sau „Vânătoarea” de ouă este un obicei împrumutat din afară, care nu este însă atât de popular în țara noastră. În Marea Britanie se obișnuiește însă ca adulții să ascundă ouă de ciocolată în grădini, iar copiii să pornească în căutarea acestora, de Paște. În anii trecuți, câteva dintre palatele regale, precum Windsor și Buckingham, au avut porțile deschise pentru doritorii de distracție, fiind organizate pe proprietățile lor aceste „vânători” de ouă colorate. Deși Regina nu a participat în mod oficial, cu siguranță că a bucurat inimile a sute de copii cu această activitate. 

 

 

 

 

 

loading...
Loading...

Citește și