Localnicii despre primarul care îl acuză pe Doru Pârv de şantaj: «Nu prea are frică de lege»

Ultima actualizare:

"Posibil să fi fost contactat pentru această problemă. Dar nu mă interesează în momentul de faţă. Trebuie să mă implic în comunitate pentru că acum sunt probleme în comună cu apa. Aceasta a ajuns la consumatorul de electricitate şi trebuie clarificată cât mai repede situaţia. Cât priveşte situaţia de la DNA, dosarul e în anchetă, iar eu am spus că voi răspunde solicitărilor procurorilor”, a declarat în această dimineaţă Moţ, pentru Adevărul de Seară Arad.

În toată această vreme localnicii se împart în două tabere

În vreme ce unii îl susţin pe primul edil al comunei arădene, alţii au ieşit de această dată să-şi arate nemulţumirile faţă de primarul care rar îşi arată faţa printre localnici.

 "E un primar ce nu prea are frică de lege. Ştiu că are o avere fabuloasă. În afara satului şi-a cumpărat un grajd în jurul căruia şi-a făcut căsuţe de lemn, o pescărie şi câteva spaţii unde ţine animale sălbatice”, spune unul dintre localnici.

Aceştia se plâng că tot lângă grajd, primarul şi-a făcut o mică vilă din materialele de construcţie care trebuiau folosite la reabilitarea primăriei.

Cât priveşte averea acestuia, aceasta se ridică la câteva milioane de euro, incluzând printre altele şi opt maşini, o pescărie, mai multe imobile, cârciumă, spălătorie auto, fermă de animale şi păşuni.

Citeşte şi:

Cine este Doru Pârv, omul care l-a adus la DNA pe Dan Diaconescu - VIDEO

Presa străină despre Dan Diaconescu: «Cel mai cunoscut jurnalist TV din România, arestat»

Victor Ciutacu: E aiuritor ce se întâmplă!

Magda Ciumac: În 2014, Dan Diaconescu va fi preşedinte!

Doru Iuga: „E penibil! Criminalii sunt liberi, iar Dan este arestat!”

Dan Diaconescu, subiect de show la propria televiziune

Diaconescu, avere de zeci de milioane de euro! Are colecţie de case şi maşini!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
nicolae moromete desen florian marina
image
image
image
image
image
image
image
vreme furtuna png
femeie loterie loto istock jpg
magazin malle jpg
gunoi freepik jpg
masina sicriu mecum auctions jpg
vaza flori jpg
banner mama luiza melencu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net