Elena Udrea oşancă pentru o zi - FOTO

Ultima actualizare:

    Elena Udrea în Ţara Oaşului
Elena Udrea în Ţara Oaşului

Primarul din Certeze, Petru Ciocan, spune că a „măsurat-o din priviri“ pe Udrea, astfel încât costumul făcut de o oşeancă i s-a potrivit „perfect“. Dacă un mod normal un costum se coase în trei luni, o croitorească din Certeze a reuşit să-i facă un astfel de port Elenei Udrea în trei zile.

Costumul oşenesc al Elenei Udrea a fost croit într-un timp record de o artistă populară din Certeze, care face costume de la vârsta de 13 ani. Ana Sas, de 69 de ani, spune că a muncit de sâmbătă şi până luni după-amiază la costumul dăruit Elenei Udrea.

Vezi aici GALERIE FOTO

Galerie foto - Elena Udrea
Galerie foto - Elena Udrea

"Singură l-am făcut, nu îmi place să mai lucrez şi cu altcineva. Am stat de dimineaţă până seara pentru a-l termina. A fost o muncă mai uşoară pentru că acel costum nu avea mărgele şi multe dintre piese le-am cumpărat gata făcute. Pentru alte costume, cu diferite modele se munceşte şi până la trei luni“, a spus Ana Sas.

Femeia spune că este foarte mândră că a putut lucra la acel costum.

"Când am auzit că trebuie să croiesc costumul oşenesc m-am bucurat enorm de mult. Nu ştiu dacă îl va mai purta vreodată, dar sigur va rămâne cu o amintire frumoasă“, a mai spus Ana Sas.

Primit în dar de la primarul din Certeze

Elena Udrea a primit în dar costumul popular de la primarul din Certeze, în timpul vizitei oficiale pe care ministrul Turismului a făcut-o ieri în judeul Satu Mare. Primarul Petru Ciocan spune că a măsurat-o pe Udrea din priviri.

"Am analizat-o puţin şi într-un final măsurile croite i s-au potrivit perfect. I-am făcut acest cadou pentru că vreau să-i arăt că în Ţara Oaşului tradiţia se păstrează în continuare“, a spus primarul din Certeze.

Costumul valorează între 1.000 şi 2.000 de euro. Materialele folosite sunt de ultimă generaţie. "Costumul este făcut din materiale de ultimă modă, noi şi foarte viu colorate“, a mai spus Ana Sas.

Citeşte şi:

Elena Udrea vrea port la Dunăre, în Bucureşti

Elena Udrea, din nou în colimatorul presei străine

Elena Udrea nu şi-a dezlipit eticheta de pe pantofi

Proiecte semnate

Ministrul Dezvoltării şi Turismului, Elena Udrea, a semnat ieri două contracte de finanţare în judeţul Satu Mare. Unul vizează modernizarea ambulatoriului integrat al Spitalului Orăşenesc Negreşti Oaş, iar cel de-al doilea reabilitarea Şcolii de Arte şi Meserii din Turulung.

Spitalul orăşenesc  va primi echipamente de ultimă generaţie pentru ambulatoriu, facilitând astfel accesul la servicii medicale locuitorilor din celor 14 localităţi din arealul zonei Oaşului.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
pensionara amendata pt ca a plantat flori Bzb png
image
image
image
image
image
image
Joe Biden in timpul discursului din 7 martie 2024 Foto EPA EFE jpg
cum să cureţi mobila din lemn jpeg
image png
criza epilepsie jpg
Traficul din Bucureştiul de altădată, în imagini jpeg
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net