Serial Click! Curtea Veche – prima reședință domnească a Bucureștiului

curtea-domneasca-centrul-vechi.jpg

Curtea Domneasca din zona Centrului Vechi a cunoscut perioada de maxima inflorire in timpul domnitorului Constantin Brancoveanu
Curtea Domnească din zona Centrului Vechi a cunoscut perioada de maximă înflorire în timpul domnitorului Constantin Brâncoveanu
Foto:Shutterstock

Devenită punct de atracție mai ales pentru străini, Curtea Veche este, așa cum îi arată și numele consacrat azi, cea mai veche reședință domnească din București. Palatul Voievodal este pomenit în acte pentru prima oară în vremea lui Vlad Țepeș într-un hrisov din 20 septembrie 1459, act ce reprezintă și prima menționare a orașului ce va deveni capitala unică a Țării Românești abia în 1660. Ruinele palatului au fost transformate în muzeu, dar, la ora actuală, se află într-un proces de consolidare și restaurare ce va dura, cel puțin pe hârtie, până la sfârșitul anului viitor.

Dacă ne-am fi plimbat prin zona Centrului Vechi – așa cum îi spunem acum – pe la începutul secolului 18, în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu, am fi găsit un ansamblu strălucitor de construcții și grădini ce se întindea pe aproximativ 25.000 de metri pătrați. Sau, dacă ne uităm pe o hartă ca și când am privi dinspre Splaiul Independenței de azi, teritoriul acelei Curți Domnești era cuprinsă într-un perimetru delimitat de râul Dâmbovița, la sud, de strada Lipscani, la nord, apoi de străzile Smârdan și Șelari, la vest și de actualul bulevard IC Brătianu, înspre est. Bucureștiul nu a fost prima capitală a Țării Românești, ci abia a patra.

Prima, în primele decenii ale secolului 14, din vremea în care abia întemeiata formațiune statală era condusă de Basarab I, presupusul fiu și urmaș al legendarului Negru Vodă, a fost Argeș - denumirea veche a Curții de Argeș - apoi, pentru câteva zeci de ani, Câmpulungul, pentru ca reședința domnească să revină din nou la Curtea de Argeș spre finalul aceluiași secol 14. Dar, tot cam de atunci, avea să se ridice Curtea Domnească din Târgoviște, ce urma să rămână capitala Țării Românești vreme de peste 250 de ani, chiar și după înălțarea Bucureștiului la acest statut, în paralel cu acesta.

În „orașul lui Bucur”, abia Mircea cel Bătrân (domnitor între anii 1386 – 1418) se pare că ridică o mică cetățuie, un turn de pază, mai degrabă, chiar pe locul în care, aproape o jumătate de secol mai târziu, Vlad Țepeș avea să emită actul de care pomeneam la început, prin care aveam să aflăm – ca atestare documentară oficială -  de existența orașului de pe malurile Dâmboviței. „Castelul", cum i se spunea Palatului Domnesc, a fost reconstruit și lărgit de către Vlad Țepeș ca o curte domnească cu o suprafață de aproximativ 900 metri pătrați, protejată de ziduri construite din piatră de râu și bolovani prinși în mortar. În octombrie 1465, Radu cel Frumos, nedemnul frate și rival al lui Țepeș, își alege și el ca reședință domnească această cetate ce se va constitui drept un centru economic important unde se strâng negustori și meșteșugari.

După ocupațiile lor sau după orașele de unde se aduceau mărfurile (Lipsca/Leipzig - Germania, Gabrovo-Bulgaria etc), se vor da numele ulițelor din această zonă centrală. Conform unui document din 1480 aflăm că cetatea purta numele „Cetatea Nouă de Scaun București”. Curtea Domnească va cunoaşte transformări substanţiale si în timpul domniei lui Mircea Ciobanul care, după 1550 îi va da amploare construind un palat cu pivniţe vaste, căruia îi va adăuga Biserica Domnească (1558-1559), cunoscută și ca Biserica Sf. Anton, purtând hramul Bunei-Vestiri, rămasă până astăzi cel mai vechi lăcaș de cult din oraș păstrat în forma sa inițială.

curtea_veche-restaurare-pana-la-sfarsitul-2020.jpg

Curtea Veche arata, la ora actuala, ca un santier, fiind intr-un proces de restaurare ce va dura pana la finalul anului 2020
Curtea Veche arată, la ora actuală, ca un șantier, fiind într-un proces de restaurare ce va dura până la finalul anului 2020
Foto: Gabriel Peneș

La 1660, Bucureștiul a devenit capitala unică a Țării Românești

După aproape două secole de la ridicarea la statut de capitală a principatului, în paralel cu Târgoviște, Bucureștiul rămâne singura capitală. În 1660, domnitorul Grigore Ghica este forțat de turci să abandoneze Curtea de la Târgoviște, localitatea fiind socotită primejdioasă prin amplasarea ei mai depărtată, dar mai apropiată de munți și de Transilvania. Curtea Veche devine și mai mult decât până atunci nucleul de unde Bucureștiul avea să se dezvolte, cucerind noi și noi pământuri de dincolo de limitele inițiale. Epoca lui Constantin Brâncoveanu avea să fie perioada de glorie a Curții Domnești. Se extinde până la suprafața ei maximă, de 25.000 metri pătrați și cuprindea palatul propriu-zis, pe care Brâncoveanu l-a refăcut complet, Biserica Domnească, case cu saloane de recepție, cancelariile domnești, grajduri (pe locul unde avea să  fie construit Hanul lui Manuc), corpurile de gardă, turnul de veghe și grădinile. Perdele de mătase și covoare orientale împodobeau sălile și culoarele, iar candelabre aduse din occident asigurau lumina Palatului.

Dar sfârșitul tragic al Brâncoveanului din 1714 avea să însemne și începutul sfârșitului pentru Curtea Domnească. Palatul său este neglijat și devine practic nefuncțional după incendiul din 1718 și, mai ales, după cutremurul din 1738. Apoi, războiul ruso-austro-turc din 1768-1774 ruinează definitiv Curtea Domnească din Bucureşti, pe care domnitorul fanariot Alexandru Ipsilanti va fi silit să o abandoneze. El va ridica, în schimb, noua Curte Domnească, una lipsită, însă, de noroc, urmând să intre în istorie drept „Curtea Arsă”. În acest timp, Curtea Veche și-a păstrat fascinația inclusive asupra generațiilor de azi. Mai rămâne ca procesul de restaurare în care se află, început în vara lui 2018, să se termine la timp și cu bine. Cel mai vechi monument medieval din Capitala țării merită asta…

 

Citiți mâine despre Curtea Arsă

Loading...

Citește și

  • Cladirea Cafenelei Vechi rezista de aproape 240 de ani, dar in prezent sta cu usile inchise in lipsa unui intreprinzator capabil sa-i puna istoria in valoare

    Azi, poate să pară o banalitate să bei o cafea. Însă până spre mijlocul secolului 17, așa băutură nu se pomenea în Țara Românească. Și nici în Europa. Dar și când a pătruns la noi, i-a cucerit pe toți, Așa se face că prima cafenea a fost deschisă în București înainte de a apărea în Paris sauViena , în 1667. Dar a dispărut în timp. Însă clădirea ce adăpostea Cafeneaua Veche, deschisă la 1781, mai dăinuie și azi, la capătul străzii Covaci, spre Piața Sf. Anton, rămânând cunoscută drept cea mai veche cafenea atestată din Capitală.

  • Casa Melik, cea mai veche casa de locuit din Bucuresti, a fost construita pe la 1770, adapostind acum Muzeul Theodor Pallady

    Dacă în alte privințe mai există dispute printre specialiști, în legătură cu cea mai veche casă de locuit, încă existentă, din București, există o opinie împărtășită de mai toți: aceasta este Casa Melik, din Strada Spătarului, 22. Ridicată pe la anul 1770, ba chiar, spun unii, chiar 1760, casa găzduiește, încă din 1971, Muzeul Theodor Pallady, adăpostind impresionanta colecție de artă a soților Serafina și Gheorghe Răut, inclusiv multe dintre operele lui Pallady, unul dintre cei mai importanți pictori moderni români.

  • Pe strada Covaci la numarul 3 unde era crasma La Iordache functioneaza acum o berarie

    Pentru români, micul - sau mititelul – a devenit un adevărat simbol național. Statisticile arată că doar de 1 mai, românii pun pe grătare aproape 30 de milioane de mici, iar consumul anual ajunge la 20 – 25.000 tone, adică 440 milioane de mici pe an. Dar povestea micului românesc a început de undeva. Mai precis de pe strada Covaci nr.3, în Centrul Vechi al Bucureștiului de acum 150 de ani, în cârciuma numită „La Iordache”, unde lipsa mațelor pentru cârnați s-a întâlnit, într-o seară, cu inspirația „botezătoare” a unui ziarist, client fidel al localului. Așa a rămas până azi povestea acestui „kilometru zero” al micilor autohtoni.

  • Dudul alb, batran de peste 300 de ani, se afla in coltul dinspre strada al curtii Bisericii de pe Batistei

    Multă vreme, onoarea de a fi considerat „cel mai bătrân copac din București” i-a aparținut unui platan masiv, ce străjuia Podul Cotroceni, a cărui vărstă era estimată la peste 300 de ani. Unii vorbeau chiar de 500 de ani. Anul trecut, însă, în luna mai, o vijelie l-a pus la pământ, autoritățile fiind nevoite să îl taie. „Urmașul” lui în ale bătrâneții pare să fi rămas „Dudul din Batiștei”, un dud alb din curtea Bisericii Batiștei ce a fost contemporan inclusiv cu domnitorul Constantin Brâncoveanu, acum peste trei secole.