Prigoana si Bahmuteanu, primul termen la divort

Ultima actualizare:

    2015. Soții Prigoană se întâlnesc azi, la tribunal, la primul termen al celui de-al cincilea divorț
2015. Soții Prigoană se întâlnesc azi, la tribunal, la primul termen al celui de-al cincilea divorț

Nici vorbă de împăcare între Silviu Prigoană şi Adriana Bahmuţeanu, care au joi, 12 februarie, primul termen de divorţ. Mai precis, la al cincilea divorţ! Cei doi soţi continuă să se războiască, iar omul de afaceri se jură că i-a pregătit un „cadou” grozav.

Silviu Prigoană (51 de ani) pretinde că i-a pregătit soţiei sale, Adriana Bahmuţeanu (40 de ani), o mare surpriză, la cel de-al cincilea divorţ al lor. ”Îi pregătesc Adrianei o mare surpriză. Va fi surpriza vieţii ei! N-a văzut în viaţa ei aşa ceva”, ameninţă milionarul. Omul de afaceri va depune joi o plângere penală împotriva celei care îi este încă soţie.

Declaraţiile lui Silviu Prigoană la emisiunea Click!, de miercuri seara de la Prima TV

2009. După trei divorțuri, Adriana și Silviu își promiteau să nu mai facă circ din viața lor. Erau  fericiți, dar n-a durat mult!
2009. După trei divorțuri, Adriana și Silviu își promiteau să nu mai facă circ din viața lor. Erau fericiți, dar n-a durat mult!

”Îi fac Adrianei o plângere penală la parchet, în care cer să dovedească toate calomniile pe care mi le-a adus, toate faptele pe care pretinde că le-am făcut. Adriana a spus că a găsit două schelete în casa noastră. Noi pe atunci locuiam în Pipera, iar ea era gravidă şi a mers să vadă construcţia casei, în care stăm acum. Se lucra la piscină... Cum poate să facă o asemenea afirmaţie? Dacă ar fi fost adevărat, aş fi informat autorităţile, poliţia, nu preotul. Ori ea spune că nu am vrut să chem popa şi nici să aprindem o lumânare! Numai ea a văzut oase de mort, în visurile ei urâte, când mergea la vrăjitoare!”, susţine Silviu Prigoană. Acesta se arată îngrijorat de afirmaţiile  Adrianei şi vrea să lămurească problema.

Lupta mare este pe custodia copiilor, Maximus (6 ani) și Eduard (4 ani)
Lupta mare este pe custodia copiilor, Maximus (6 ani) și Eduard (4 ani)

”Faptă  gravă. Cunosc legea şi, dacă ar fi fost aşa, aş fi fost pasibil de închisoare, până la 5 ani. Nu vreau să planeze vreo urmă de suspiciune asupra mea! Ea trebuie să facă dovada minciunii, că am găsit oase de mort în casă. Aşa cum trebuie să dovedească şi că am bătut copilul, şi că am dat mită la judecători”, a mai explicat milionarul.

Cât despre vreo înţelegere în faţa judecătorilor, nici gând. Procesul abia începe şi va fi de durată, mai ales că fiecare a cerut custodia celor doi băieţi. 

Scandalul durează din 2003

Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană s-au cunoscut pe vremea când miliardarul deținea postul Realitatea TV, iar Adriana prezenta aici o emisiune tv. S-au căsătorit, pentru prima dată, în anul 2003, iar primul divorț a venit imediat, după luna de miere.

În ianuarie 2004, şi-au jurau din nou credinţă, pentru ca în luna mai să divorţeze. S-au căsătorit iar, în august 2005, dar la începutul lui 2007 a avut loc cel de-al treilea divorţ.

În mai 2009 s-au căsătorit iar, dar liniştea a durat doar trei ani. În vara lui 2012, s-au certat iar și au fost la un pas de divorț. S-au împăcat de Paște, în 2013, când Bahmu s-a întors acasă cu copiii. 

Cel mai recent scandal datează de după Revelion: în inauarie 2015, Adriana a plecat din nou de acasă, decisă divorțeze.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
nicolae moromete desen florian marina
image
image
image
image
image
image
bia khalifa colaj instagram jpg
feli facebook jpg
freya allan jpg
banner Antonela Pătruț png
banner claudia patrascanu png
banner Antonio Pasarelli png
Snapinsta app 438169653 18437746927013370 2116600309572748650 n 1080 jpg
andreea balan si george burcea
image
actualitate.net
image
actualitate.net