Scrisorile lui Stanca: Dragă Sergiu Nicolaescu,
"Vreau să vă mulţumesc pentru aceşti patru ani minunaţi pe care i-am petrecut împreună, în care dumneavoastră mi-aţi dăruit stimă şi consideraţie, simţăminte pe care şi eu vi le datorez. Mai am puţini ani de trăit şi mi-am dorit să-i termin în profesia mea, pentru acest lucru nu am participat la alegeri.
Vreau să vă spun un sincer «La revedere!» şi vreau să vă spun în acelaşi timp «La mulţi ani!» şi sărbători fericite", a spus Nicolaescu de la tribuna Senatului, în ultima şedinţă a actualei legislaturi, fiind aplaudat de cei prezenţi".
M-au impresionat aceste câteva vorbe, bine simţite cum zice ardeleanul, spuse la despărţirea de colegii din Senat. De aceea am ţinut să le am pe toate în acest text. Ele sunt un soi de trist discurs de adio. Străbătut de un tragism abscons, intrinsec, bine machiat de marele actor care zace în marele regizor Nicolaescu. Un speech rostit la despărţirea de politică. Ce aş avea eu de comentat, ar fi acel oprimist "la revedere". Pe care ţi-l doresc din tot sufletul să se realizeze... Fiindcă mie, un ins uneori sumbru şi depresiv de Sărbători, mi s-a părut mai degrabă o alocuţiune de adio. Spusă politicii şi politicienilor. Pe care, în cazul multora dintre ei - persoanele „de faţă" se exclud - îi numesc "politruci". Un politician adevărat în afară de politică, jocuri, tactici şi strategii mai trebuie să ştie măcar reperele esenţiale ale istoriei neamului...
Căci el, netotul, politrucul, ISTORIE face acolo unde crede că suge nişte avantaje personale sau face carieră, ca un neavenit. Da!, prin retragerea dumitale din Senat şi politică, s-a pierdut un om care cunoştea bine istoria României, fiind implicat în multe filme de temă şi un om care ţinea cu cultura. Pentru că, pur şi simplu venea din ea. Aşa cum mai e cazul//cazurile, în timp, unor Al Piru, Ioan Alexandru, Adrian Păunescu, Leonida Lari, Grigore Zanc, Ştefan Cazimir, Vadim Tudor, Mircea Diaconu şi poate ale altora care acum scapă nevolnicei mele memorii. Să dea Dumnezeu să rămân eu cu confuziua-n buzunare şi să nu fie "la adio", ci pur şi simplu "la revedere". Şi, bun revenit în lumea fascinantă a filmului. Din tot sufletul meu. La mulţi ani!...
Mulţi, mulţi, mulţi...
George Stanca pamflet
