Scrisorile lui Stanca: Dragă Sânziana Buruiană,
Mai ţii minte prima mea scrisoare din cele patru? Cum ne-am cunoscut la redacţie? Cum ţi-am declarat că eşti foarte sexy, dar că îţi mai trebuie ceva pe care mai toate showbâzâitele nu-l au: măsura. Nu-ţi fac teorie citând din eseurile lui Paler. Cu “Măsura şi patul lui Procust”... că dacă aduc vorba despre pat, nu ştiu ce înţelegi...
Dulceaţa mea, te-ai cam acrit! Auuu, unde-i farmecul de altădat'? Naturaleţea aia primă? Candoarea virginală? Senzualismul tău, implicit prin tăcerea buzelor a devenit explicit. E aproape uman faţă de vechea-i angelicitate. Vulgar, fato! Cine te-a învăţat aşa, te-a stricat. Vulgaritatea aduce rating. Dar unul soios. Pentru cocalari şi mârlani. Care prin cumulare dă greaţă.
Respingere. Începi să nu mai ai catifelarea aia a ta de pui abia ieşit din găoace. Ea se face ca un şmirghel, devine răpănoasă ca jegul. Tu chiar nu mai realizezi ce ai făcut cu calităţile-ţi naturale certe? Priveşte-te-n oglindă şi vei descoperi consternată că eşti un - scuză expresia - Dorian Grey feminin. Mioritic. Vezi-ţi trăsăturile cândva fine, atrăgătoare, cum se îngroaşă ca într-o caricatură a fetei care erai: pempantă şi totuşi delicată.
Cum poţi tu să emiţi prin guriţa ta aia sexy, cu buzele alea supersenzuale, să respiri profund făcând să tresalte de-odată ca la un cutremur şi Sânzi şi Ana, cum poţi tu să emiţi dejecţia aia verbală "Du-te-n p...a mea!"? Şi să sari la bătaie?! Până aici ai ajuns cu disperarea promovală? La injurii soioase şi perverse - că totuşi nu eşti mascul din ce se vede - doar ca să faci ratig?
Arde-l-ar focul Gheenei de ratig nenorocit, că a umplut Patria TV de ţigănisme şi mahalagisme! De la Carpaţi la Dunăre şi de la Capatos la Kanal D...
Fapte din care Poetul, care suferă după tine, Sânzi, şi după alte fete cândva diafane, căutând metafore briante, curtenitoare - Poetul zic - e total eliminat. Se sufocă între buruieni şi zoaie... El, care-ţi glorifica relieful, ca pe cel al Patriei, e acum dezamăgit, umilit, trist. Pleoştit. Ca Sânzi şi Ana prin anul 2042. Poetul plânge cu lacrimi din cerneala cu care te-a glorificat ca pe o zeiţă de budoar... îţi dă cu metaforele în craniu şi, ca un pumnal împlântat în inghinali, îşi adresează sieşi ocara ta: "Du-te-n p...a mea de bou!".
Adio Sânzi, adio Ana! Aveţi grijă de Sânziana...!
George Stanca
