Scrisorile lui Stanca. Dragă Maria Butaciu,

12_maria-butaciu.jpg

Solista a suferit un accident vascular
Citeste tot despre: 

Am auzit că dacă te strig nu mă mai auzi, Marie. Adevărat să fie? Să te ascunzi în cutele eternităţii, să fugi de noi, cei care te iubim? Iată, Fuego, fostul copil care te iubeşte cu evlavie, se roagă de zile bune să vii din nou la noi. La viaţă.

Căci Speranţa nu s-a dus deloc…Viaţă…care insensibilă şi cinică şi-a văzut de ale ei…de curgerea-i impertinentă şi precisă, de dinamica indiferentă ca apa Dunării. Ce faci acolo? Uite că lumea a mai plâns de durere zilele astea, după marele Cristian Ţopescu, cel mai iubit reporter sportiv din lumea noastră, iubit de popor… După Lucian Pintilie, unicul regizor, geniu al Teatrului; Hanibal Dumitraşcu, marele psiholog… S-a pus Pronia pe noi, Marie! Doina Cornea, un exemplu de tărie şi demnitate, pe care ramura laşă a acestui popor (fripturiştii şi oportuniştii) n-a ştiut s-o preţuiască; cărturari ca Ion Dodu Bălan sau Mircea Maliţa! Prăpăd, Marie!

Sper ca tu să rezişti. Să ieşi din izolarea asta, în care soarta te-a trimis; din exilul acesta tenebros. Nu mai vreau ca tu să te duci şi, precum ceilalţi, să locuieşti doar în amintirile mele. Pline deja, ca un cimitir, ca un album cu fotografii. Pline de amintiri. Căci, de ce amintiri, ce turnee, ce tinereţe, ce veselie am avut noi parte?! Şi peste toate numai cântec, cântece. Folclor, folclor autentic. Zic asta fiindcă am eu un model-model adulat de mine: pe Valeria Peter-Predescu… Tu şi ea, deşi nu numai - vă aflaţi printre cei ce nu au trădat niciodată zona folclorică natală. Aţi rămas la voi acasă. Cu precizie matematică, cu înaltă fidelitate… deşi acum se gândeşte altfel… anume că la urma-urmei ce conteză zona folclorică de vreme ce …tot ”româneşte” aţi fi cântat. Lucru cu care nu prea subscriu…că a cânta ardeleneşte e una şi moldoveneşte alta. De aia eu, în cazul celor ce se ţin de zonă, zic că e ”folclor”, iar ceilalţi fac ”muzică populară”…

… Tu, Marie dragă, cu Ardealul tău… Ardealul din sufletul tău… Cu tristeţile adânci din cântul tău… Ştiai că prin glasul tău nu-i numai Sălăiţa, nici numai Salva. Prin glasul tău se aud Mureşuri, Crişuri şi Someşuri, cu toată istoria durerilor noastre. Tu, mai ales tu, ai un tragism ce pare secular, fie şi-n cântul de dragoste. Căci eu, când aud ”Firicel, măi fir de iarbă” - cânt de dragoste, omenesc - am senzaţia că ascult un cântec de ritual dacic. Melodia are ceva din tragismul cumulat al existenţei ardeleanului…

Marie scumpă! Rezistă! Te rugăm! Ne rugăm Cerului! Te aştept să te-ntorci! Să cânţi, să ne cânţi… să cântăm… Bade pălărie nouă, Cui nu-i place dragostea, Firule…şi altă perlă, Povestea cerbului.

Nu te duce Marie… te implor! Deşi ştiu că …”pe tine om de treabă/ pe tine cine ­te-ntrea­bă?” când Domnul vrea să pleci ”pe drum de piatră arsă”… drum fără întoarcere.

Loading...