Scrisorile lui Stanca: Dragă Iris,

Ultima actualizare:

    Iris
Iris

Floarea de Iris trece la plante perene: 35 de ani. Vă dați seama, voi nu mai sunteți trupa de suflet a unei generații?

Ci a unei nații!? Eu, care am început cu Cometele lui Cico Pop, Sideralul lui Tudan și Mugur Winkler, Entuziaștii lui Radu Tănase, Sideral Modal-Quartet; cu Sfinxul lui Aldea, Phoenixul lui Covaci, Mondialul, Romanticii, Roșu și Negru al lui Brandes, v-am apucat începuturile. Primele trupe de hard-rock.

Am rămas uluit de vocea lui Cristi. Mergeam pe la Modern Club, adus de Stelian Tănase, să vă ascult în primele formule, nu mai știu, memoria mă încurcă. Apoi, am afirmat despre Cristi că e cea mai mare voce din rockul românesc, opinie la care nu renuț nici acum.

Voi sunteți un brand național. Al rockului. Ați rămas împreună tot timpul, nu v-ați răspândit. Nu ați fugit din țară ca Phoenix - nu e o critică, e doar o constatare - nu ați emigrat ca Aldea, voi ați rămas. Aici. Pe metereze. E sau nu o întâmplare, dar ține de destin. Și destinul a vrut așa: să fiți voi simbolul rock al României.

Recompensa e că, dacă mulți dintre idolii clasici, istorii pentru scena rock, au căzut în uitarea publicului, voi sunteți "vii", cântați. Sugarii vă gungură cântecele, copiii de grădiniță vi le murmură; părinții lor și părinții părinților lor - ca mine - vă știu pe de rost. Asta înseamnă adulație. Sunteți un fenomen ce populează visul coșmaresc al oricărui politician de azi, care se visează adulat de popor. Canci! Care dintre politrucii vremii a stat ca voi, prin geruri și beții, grindine, intemperii, macheli și golănii, sărăcii, aproape de popor, de public?

Autobuze rămase-n nămeți, țepe la bani, hoteluri neîncălzite, activiști cu indicății; băutură scumpă: suta de lei kila de vin de la room-service... Cristi, o să deveniți bunici, dacă nu sunteți, pe scena rock! Și ce ne miră? Coleste-Rolling Stones sunt mai bătrâni ca noi și uite, nu se lasă.

Voi duceți mai departe lupta unei generații - a mea  - care s-a bătut pentru ca niște cuvinte interzise - rock, pop, folk - să fie recunoscute oficial. Suntem " Generația tunșilor de miliție." Credeți că puștii de azi pricep ce vreau să spun? Mi se rupe, nici nu contează! Ferice de ei, sunt liberi și contemporani cu cea mai mare trupă românească: I - iiiii - R - iiiiiii - S!

George Stanca pamflet

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
percheziileadevarul png
image
image
image
image
image
image
Mihaela Borcea 7 jpg
image png
2 pepe si raluca pastrama divort 2 jpg jpeg
image png
banner ilinca vandici png
Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu jpeg
celine dion jpg
oana roman jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net