Dragă Marcel Pavel,

Citeste tot despre: 

Nu pot să-ți cânt ”ieri a fost ziua taaa”, dar fă și tu un exercițiu de imaginație și zi că azi este ieri și poți cânta, cum eu de fapt îți cânt celebrul, popularul ”Astăzi e ziua ta/Zi frumoasă ca tineee...”. La mulți ani pentru ziua de ieri!

Da, ești un frumos! Ești dotat, dacă nu ales de Dumnezeu care ți-a dat o voce extraordinară, talent la muzică, forță de muncă, ambiție și succes. Adică iubire din partea publicului. Nu zic aiurea ”forță de muncă” fiindcă, muzicant de local fiind inițial, ai reușit să faci canto - la ce-ți mai trebuia or zice unii - ? la Conservator. Adică să ai studii superioare, ceea ce nu e așa de des la noi... Și e o desfătare să te audă omul, cetățeanul când cânți ”O sole mio” sau alte canțonete ori arii celebre... Este apanajul celor ce au ambiție. Și tu ai avut cu caru’. Nu e ușor să fii un solist celebru și solicitat în diferite locuri ale țării și în același timp să și studiezi... Ești un exemplu pentru mulți colegi și colege care, după ce simt gustul succesului, îi sunt suficienți și devin plini de ei, îngâmfați și pe cale de îngrășare din nesimțire.

De altfel, am așteptat ziua ta ca să-ți trimit o depeșă. Fiindcă mă simt oarecum vinovat. Cu ocazia, sau mai precis după Cerbul de aur 2018, am inițiat un soi de serial, cu marile noastre valori. Te-am uitat... Ți-au luat fața clasicii. Apoi, ești un produs post-decembrist. Și, o știi bine, te cunosc din perioada anonimatului. Când muream de necaz că un talent ca tine se pierde prin baruri căntând - e drept, mișto - un repertoriu vast. Muzică ușoară, populară. Lucru care anunța o mare personalitate. Dar o vedeam doar câțiva... 

În 2000 a venit acel festival cu acel minunat cântec scris de Komornyik, ”Frumoasa mea”, care te-a dat cu capul de tavanul succesului spărgându-l, făcându-l țăndări. Ai ocupat piața luni de zile. Mă temeam să pun ceva în priză ca să nu-nceapă să cânte... Te fredonau și surdomuții...  și privighetorile, și fecioarele, și hoții de buzunare, și proștii, și afonii, și membrii plini ai Academiei. Erai ”național” cu tot ce cuprine noțiunea.

E un merit egal și al compozitorului care are geniu la creații și al interpretului care are har divin la voce. Nu te-ai născut chiar din nimic. Ai în spate o familie de muzicanți/muzicieni. În afara mamei pe care o iubești nebunește, tot neamul tău, frații, tatăl cântă la ceva. Prin vara lui ‘66 l-am cunoscut și pe bunicul tău, rapsod popular, Ion Taraș, la restaurantul-grădină ”Hai la noi!” pusă într-un crâng al Câmpulungului Muscel... Apoi, tu ești un poliinstrumentist. Dar, ceea ce se vede cu pregnanță, e vocea ta extraordinară cu care cânți și încânți...

La mulți ani, prietene!

Loading...