Vica Blochina strânge bani pentru bona rămasă fără casă! Locuința femeii a ars din temelii

Ultima actualizare:

Vica Blochina (44 de ani) este în stare de şoc şi încearcă să o ajute pe femeia care a avut grijă de Edan, fiul ei, în ultimii trei ani. Săptămâna trecută, casa Georgetei Matei, din Brebeni, Slatina, a ars până la temelii, în urma unui scurtcircuit.

La faţa locului au intervenit pompierii Detaşamentului Slatina, cu trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă, dar şi un echipaj SMURD, însă nu au reuşit să salveze mare lucru. Acum, femeia nu mai are unde să stea.

"E o femeie excepțională, dar a avut numai necazuri"

Aşa arată acum casa Georgetei
Aşa arată acum casa Georgetei

"În momentul sosirii echipajelor, locuinţa, cu suprafaţa de aproximativ 60 de metri pătraţi, ardea generalizat, iar la casa bătrânească, aflată în continuarea primei construcţii, ardea acoperişul, pe circa 20 de metri pătraţi”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, Alin Băsăşteanu.

Vica încearcă acum să o ajute pe femeia rămasă fără un acoperiş deasupra capului şi face apel la oameni cu suflet mare să doneze din puţinul lor. “Doamna Georgeta parcă e bătută de soartă. E o femeie excepţională, dar a avut numai necazuri. Acum doi ani şi ceva i-a murit un copil, iar zilele trecute i-a ars şi casa. Donaţii, la RO36BTRLEURCRT0531338501 sau RO86BTRLRONCRT0531338501, Banca Transilvania”, ne-a spus Vica.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
pensionara amendata pt ca a plantat flori Bzb png
image
image
image
image
image
image
Snapinsta app 438169653 18437746927013370 2116600309572748650 n 1080 jpg
george burcea andreea balan fetitele ELLA CLARA jpg
foto 2   Florin Calinescu jpg
Mihaela Borcea 7 jpg
image png
2 pepe si raluca pastrama divort 2 jpg jpeg
image png
banner ilinca vandici png
image
actualitate.net
image
actualitate.net