Valentina Pelinel, prima apariție la un eveniment monden după ce a născut

Ultima actualizare:

    Valentina Pelinel este o mămică activăFoto: arhivă personală
Valentina Pelinel este o mămică activăFoto: arhivă personală

Valentina Pelinel (35 de ani) este cea mai fericită de când l-a adus pe lume pe Milan Cristian, adică din 8 iunie, dar nu stă deloc locului. Deși ar putea să se relaxeze cât de mult vrea și să recupereze orele de somn pierdute noaptea, blonda preferă să fie activă și să-și desfășoare viața după cursul obișnuit.

Duminică, 19 iunie, Valentina a fost foarte ocupată. După ce l-a scos pe micuțul Milan Cristian la prima lui plimbare, fostul fotomodel s-a pregătit și de o petrecer de la care nu putea lipsi. Zina Dumitrescu, unul dintre mentorii săi, a împlinit 80 de ani, așa că la Snagov a fost un mare eveniment în cinstea "mamei modei românești".

Apariția Valentinei a fost surpriza serii, căci cu toții se așteptau ca aceasta să fie acasă cu odorul ei, dar blonda a decis să-și rupă câteva ore din timpul său pentru a-i oferi Zinei un buchet de flori și un cadou. Fostul fotomodel a purtat o rochie cuminte, bleumarin, dar a atras toată atenția.

Valentina Pelinel a petrecut alături de Zina Dumitrescu
Valentina Pelinel a petrecut alături de Zina Dumitrescu

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
nicolae moromete desen florian marina
image
image
image
image
image
image
bia khalifa colaj instagram jpg
feli facebook jpg
freya allan jpg
banner Antonela Pătruț png
banner claudia patrascanu png
banner Antonio Pasarelli png
Snapinsta app 438169653 18437746927013370 2116600309572748650 n 1080 jpg
andreea balan si george burcea
image
actualitate.net
image
actualitate.net