«Vacanța Mare» revine sâmbătă după șase ani de ghinion

24-vedzxcxzcete-1.jpg

Radu Pietreanu și Mugur Mihăescu
Radu Pietreanu și Mugur Mihăescu revin în această seară la Kanal D

Fanii personajelor Leana şi Costel îşi freacă palmele de bucurie. Emisiunea „Vacanţa Mare” revine sâmbătă (29 august) pe micul ecran, după o pauză de şase ani. Cei doi protagonişti, Mugur Mihăescu şi Radu Pietreanu, au trăit în tot acest timp din afaceri şi mici proiecte umoristice.

În urmă cu şase ani, gaşca de la “Vacanţa Mare” avea să părăsească postul Kanal D pentru alte provocări. Însă cele legate de televiziune nu s-au concretizat deloc, căci rând pe rând, planurile au picat. În februarie 2014, Radu Pietreanu (51 de ani) şi Mugur Mihăiescu (48 de ani) ar fi trebuit să revină pe sticlă cu un show de comedie la Antena  1, «Vacanţa Mare - Bătălia generaţiilor», însă emisiunea regizată de Iura Luncaşu nu a mai fost difuzată, deşi actorii filmaseră episodul-pilot.

Reluările emisiunii transmise de Kanal D au avut însă parte de audienţe mari, astfel că şefii turci au decis să-i ia din nou în “barcă” pe Leana (Mugur Mihăescu), Costel (Radu Pietreanu) şi Axinte (Florin Petrescu). Zis şi făcut. Gaşca revine de sâmbătă, de la 21.30, la Kanal D, cu noi personaje jucate de Andreea Doinea, Letiţia Vlădescu, Tibi Neuronu etc. Filmările primelor 8 episoade din cele 18 au avut loc în studiourile de la Kanal D, unde s-au construit noi decoruri. “Ne era dor să ne întoarcem la TV cu noi întâmplări din familia Pîrţag”, ne-au spus, la unison, Leana şi Costel.

Radu a făcut stand-up comedy

Actorul Radu Pietreanu nu a renunţat la muzică şi umor, căci a avut parte de multe turnee alături de “CNP”, trupa lui de stand-up comedy. El a lucrat cuTibi Neuronu şi Cristi Priză.

Mugur s-a ocupat de afaceri

În pauza de TV, Mugur Mihăescu a ţinut-o tot într-o vacanţă, cel mai mult în SUA, şi a trăit binişor din afacerea pe care o deţine în Centrul Vechi. Localul “Irish Pub” a fost plin în fiecare anotimp.

Loading...

Citește și

  • Mugur Mihăescu, Mugur Mihăescu, Mugur Mihăescu

    Celebrii Leana, Costel și Axinte s-au reunit, miercuri seară, într-un bar din Regie. Nu a fost vorba de o nouă reprezentație „Vacanța Mare”, ci de o întâlnire la ceas de seară între Mugur Mihăescu, Radu Pietreanu și Florin Petrescu, surprinși de fotoreporterii Click!, după multă vreme în formulă completă.

  • Actorul Iulian Ilinca s-a dedicat teatrului după retragerea din "Vacanaţa Mare"

    Iulian Ilinca sau Frankfurt cum este cunoscut de fanii "Vacanţa Mare" s-a dedicat teatrului, după retragerea din trupa de comedie. Chiar dacă a fost component al echipei condusă de Mugur Mihăiescu şi Radu Pietreanu timp de foarte mulţi ani şi a creat o isterie naţională cu celebra replică "Te sparg, să moară mama!", se pare că scena teatrului este locul unde acesta se simte cel mai bine.