«Un pahar m-a lovit în cap şi un ciob m-a tăiat pe frunte»

c112-13-v-5-col-brancu-1.jpg

Cristi Brancu ne-a arătat pe Facebook plasturele care îi acoperă “semnul de bună purtare”

Aşa ceva nu vezi în fiecare zi, în direct! Nu doar concurenţii se accidentează la reality-show-uri sau la concursuri de dans, ci şi prezentatorii. Ultima victimă a fost Cristi Brancu, realizatorul emisiunii “Agenţia VIP” (Antena Stars), care s-a trezit cu un ciob direct în frunte. Din fericire, a scăpat uşor şi a putut să facă haz de necaz.

Ce a început bine s-a încheiat prost. Joi seara, în emisiunea “Agenţia VIP”, Cristi Brancu şi manelistul Asu s-au confruntat la masă, la un joc de cărţi.
Arbitraţi de Bianca Sârbu, partenera de prezentare a lui Cristi Brancu, cei doi s-au distrat de pomină executând pedepsele. Cine pierdea, primea un pahar de apă în cap, însă iată că Brancu, în cele din urmă, a primit şi cioburile, nu doar conţinutul.
“Meserie fără spor de periculozitate. Aseară (n.r. joi), în direct, la provocarea războiului cu apa, Asu a aruncat lichidul şi paharul (din sticlă bună, groasă) totodată. Frunte spartă, un plasture cu sutură. Aventura continuă”, a scris Brancu pe Facebook.

Zoom
Prezentatorul Cristi Brancu s-a ales cu o rană adâncă, după ce manelistul Asu a spart două pahare în emisiunea de la Antena Stars

Contactat de Click!, prezentatorul ne-a detaliat incidentul şi ne-a spus că a fost doftoricit de soţia lui, Oana, pricepută la creme şi la leacuri naturiste.
“De supărare că a pierdut la un joc de cărţi în direct, invitatul meu, manelistul Asu, a aruncat cu două pahare cu apă pe mine. Unul s-a spart de masă, iar un ciob m-a tăiat pe frunte, iar celălalt pahar m-a lovit în cap. Am fost la farmacie, mi-a dat un plasture special, pe care trebuie să-l port. Rana e cam adâncă, m-a doftoricit soţia mea”, a declarat Brancu pentru Click!

Cristi Brancu nu e singurul prezentator tv care ar trebui să ceară spor de periculozitate. În 2008, pe când prezenta “Secret talent”, la Antena 1, Dan Negru a trecut prin clipe de coşmar. Presa mondenă scria, la vremea respectivă, că vedeta a căzut de pe scenă, 3 metri în gol. O salvare a fost chemată imediat, însă medicii au constatat că Negru se alesese doar cu julituri.

Romeo Dediu de la Holograf, rănit cu sabia la «Dănuţ SRL»

În februarie 2010, Romeo Dediu, chitaristul trupei Holograf, a participat la emisiunea “Dănuţ SRL”, prezentată la TVR de Dan Bittman.
Cei de faţă au avut un şoc când au văzut că artistul a fost rănit cu o sabie, în momentul unei cascadorii. Cum s-a întâmplat?

Zoom
2010 – Chitaristul de la Holograf s-a ales cu o rană în creştet

Dediu s-a aşezat pe podea, cu un fruct pe cap, iar unul dintre cascadori l-a lovit cu o sabie, rănindu-l pe muzician în creştetul capului. Tăietura a necesitat câteva copci.
“Într-un număr demonstrativ de arte marţiale, am fost invitaţi ca participanţi, neştiind ce vor face oamenii. Eram convinşi că e vorba de o glumă, de o joacă, nu am crezut că nişte profesionişti folosesc oameni din public (...). Ei şi-au facut treaba, dar nu foarte bine”, a povestit atunci Iulian Vrabete, colegul de trupă al victimei.

Mihai Morar a ajuns la spital după ce a căzut de pe scară

Demonstrație de groază. Așa se poate descrie, pe scurt, tentativa lui Mihai Morar din emisiunea „Răi da’ bună”, difuzată pe 4 noiembrie 2014.
Prezentatorul a vrut să urce pe o scară, în direct, în timp ce povestea ceva.

Zoom
2014 - Prezentatorul şi-a spart capul în direct

Doar că , în scurt timp, Morar a avut nevoie de intervenţia medicilor, pentru că a căzut şi s-a lovit la frunte. “Doamne ferește! Așa căzătură... Am dat direct cu capul”, a spus Morar după ce s-a ridicat. Deși avea deja pe partea dreaptă a feței o rană din care curgea sânge, el a vrut să continue show-ul, însă în pauza publicitară a ajuns pe mâna medicilor.

Alexandra Cepraga şi-a dizlocat umărul la Eurovision

Mama lui Kitty Cepraga a trăit clipe de groază în 2014, la finala naţională Eurovision, de la Braşov.

Zoom
2014 – Alexandra Cepraga a căzut în gol de la un metru

Regizorul muzical Alexandra Cepraga a fost protagonista unui accident grav, pe care nu îl va putea uita niciodată. În timp ce urca  pe scenă, mama actriţei Kitty Cepraga a căzut în gol de la cel puţin un metru şi s-a lovit atât de tare, încât a fost necesară intervenţia SMURD-ului. În urma căzăturii, Alexandra Cepraga s-a ales cu un umăr dizlocat şi mai multe contuzii la nivelul picioarelor.

 

loading...
Loading...