Trist! Copilul Valeriei de Monaco a împlinit 11 ani tot pe un pat de spital

Ultima actualizare:

    Lucas a fost sărbătorit de părinţi şi de personalul medicalfoto: arhiva personală
Lucas a fost sărbătorit de părinţi şi de personalul medicalfoto: arhiva personală

Aniversările din ultimii doi ani nu mai sunt nici pe departe fericite pentru Lucas, fiul Valeriei de Monoco, micuţul fiind diagnosticat cu leucemie, afecţiune pentru care se tratează în Franţa. Copiii de vârsta lui lipsesc din salonul de spital, iar animatorilor nu le este permis să intre la el ca să-l înveselească. Tortul şi urările părinţilor, care îl iubesc nespus, sunt singurele detalii care îi mai amintesc băiatului că este ziua lui.

E greu pentru un părinte să îşi îngrijească copilul atunci când are o banală răceală, dar ce să mai vorbim de cazul lui Lucas, care de doi ani stă numai în spital, iar feţele medicilor i-au devenit extrem de cunoscute şi unitatea medicală, locuinţă permanentă! Părinţii îi oferă însă toată dragostea de care are nevoie pentru ca el să se facă bine. Diagnosticat cu leucemie, care i-a recidivat, băieţelul este tratat de câteva luni cu citostatice în Franţa. Anul trecut, Lucas se afla la un centru de recuperare şi părea că se află pe drumul cel bun. Începuse să meargă şi să vorbească, dar şi să mânânce singur, dar minunea nu a durat prea mult. În această vară rezultatul analizelor i-a îngenuchiat pe părinţii lui, care au văzut negru pe alb că boala de care au crezut iniţial că micuţul lor a scăpat, s-a întors şi atacă nemilos. Tristeţea li s-a întipărit pe chip, dar oricât de tare ar suferi, ei fac eforturi ca să fie puternici pentru cel mic. Lucas simte însă că părinţii lui sunt dărâmaţi şi parcă nu mai are putere să zâmbească. Pentru el este al doilea an când îşi aniversează ziua de naştere pe un pat de spital.


    Luca a împlinit 11 ani şi a mâncat tort la spitalfoto: arhiva personală
Luca a împlinit 11 ani şi a mâncat tort la spitalfoto: arhiva personală

"Am avut mari emoţii anul acesta. Medicii francezi au decis ca Lucaa să fie supus unei intervenţii de montare a unui cateter, care s-a făcut, însă, cu anestezie generală. Practic, de ziua lui, copilul meu a fost în sala de operaţie, dar a fost extrem de curajos, iar forţa lui ne ridică moralul şi nouă. Am sărbătorit la o zi distanţă, ca să ne asigurăm că totul este bine cu el", ne-a mărturisit Valeria de Monaco.

Luca se află de mai bine de un an în Franţa

După ce a fost diagnosticat cu leucemie şi tratat în România câteva luni, Luca a intrat în comă din care şi-a revenit cu greu. Aflat la terapie intensivă, copilul a contractat un virus herpetic şi a luat mai multe bacterii intraspitaliceşti care i-au pus serios viaţa în pericol. Medicii francezi s-au luptat pentru el şi au reuşit imposibilul. La scurt timp după ce a fost adus la Spitalul din Marsilia, mai exact la două săptămâni, Luca a fost detubat şi a reuşit să respire singur. De atunci a continuat să facă progrese, dar de câteva luni situaţia lui s-a schimbat din nou, iar medicii sunt rezervaţi în privinţa şanselor ca el să-şi revină.       

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Enzo chefi la cutite jpg
don pepe colaj captura video jpg
bia khalifa colaj instagram jpg
feli facebook jpg
freya allan jpg
banner Antonela Pătruț png
banner claudia patrascanu png
banner Antonio Pasarelli png
image
actualitate.net
image
actualitate.net