Sunt celebru, scoate-mă de aici":"Nu am cum să mănânc în două minute ditamai penisul de cămilă!"

Ultima actualizare:
Cântăreaţa a fost la un pas să vomite tot la "Sunt celebru, scoate-mă de aici"
Cântăreaţa a fost la un pas să vomite tot la "Sunt celebru, scoate-mă de aici"

Ruby a intrat ultima la provocarea junglei din finala "Sunt celebru, scoate-mă de aici". Cântăreaţa ştia ce o aşteaptă şi a fost hotărâtă să mănânce toate felurile de mâncare pe care i le vor pune organizatorii în faţă ca să adune şi ea patru stele aşa cum au reuşit ceilalţi doi colegi ai săi.

Deşi s-a supus unui risc uriaş, pentru că bubule de pe faţă le-a căpătat tot în urma unui cocktail dubios, Ruby nu a refuzat să se aşeze la masa cu ciudăţenii. 

A încercat să mânânce în două minute primul fele de mâncare: creier de vită, doar jumătate de porţie. I s-a întors stomacul pe dos, însă a primit o stea. Al doilea fel de mâncare i-a pus capac. I-au fost aduse sarmale din fufulii de porc.

"Sunt celebru, scoate-mă de aici": Ruby a fost supusă la o masă de coşmar

Nu a rezistat prea mult în faţa farfuriei şi chiar dacă a mâncat organele nu a primit steluţa pentru că nu a terminat şi varza care le învelea. Descurajată şi cu teama că nu îşi va învinge greaţa, Ruba a cedat la celelalte feluri de mâncare. A primit o farfurie cu un penis de taur şi una care conţinea anus de struţ. 

"Aş fi vrut să iau mai mult de o stea, dar nu pot să mestec un ditamai penis de cămilă în două minute. Nu puteam să mănânc, pentru că erau prea tari şi nu aveam timp să mestec. Penisul de taur a fost foarte tare. Îmi vine să vomit!", a spus Ruby plânâand după probă. Cântăreaţa şi-a mai îndulcit puţin amarul după ce a fost recompensată cu o masă copioasă în tabără.


    Cântăreaţa a fost la un pas să vomite tot la
Cântăreaţa a fost la un pas să vomite tot la

Cântăreaţa a fost dezamăgită după provocarea de la "Sunt celebru, scoate-mă de aici"
Cântăreaţa a fost dezamăgită după provocarea de la "Sunt celebru, scoate-mă de aici"

În urma stelelor câştigate de cei trei concurenţi, finaliştii s-au răsfăţat cu hamburger, pizza şi la desert cu o felie mare de tort. "Masa asta a fost mai bună decât trei orgasme la un loc", a spus Moroşanu fericit că în sfârşit a mâncat  ceva delicios după 21 de zile.  

"Sunt celebru, scoate-mă de aici": 13 vedete şi-au încercat norocul în junglă

Toate cele 13 vedete au avut aşteptări mari de la "Sunt celebru, scoate-mă de aici". Trei au rezistat mai puţin şi au cerut singuri să plece acasă. Primul a cerut eliminarea Pacha Man, au urmat Mihai Trăistariu şi Gabi Jugaru. Prima eliminată a fost Elena Merişoreanu, apoi a ieşit Elena Lasconi, Alina Plugaru, Vladimir Drăghia, Andreea Moldovan, Luminiţa Nicolescu, care a plecat pe targă, Gina Pistol şi Ruby.   

image
image
image
image
image
image
Mihaela Borcea 7 jpg
image png
2 pepe si raluca pastrama divort 2 jpg jpeg
image png
banner ilinca vandici png
Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu jpeg
celine dion jpg
oana roman jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net