Soliştii de la «Random Band» au fost elevii lui Szobi Cseh

Ultima actualizare:
Szobi Cseh  a murit în 2014
Szobi Cseh a murit în 2014

Cei care au participat miercuri seara la party OK! Rooftop Party organizat de revista OK! Magazine au asistat şi la un concert special oferit de ”Random Band”.

Dintre cei şapte membri ai trupei s-au remarcat fraţii Stanca, Viorel (28 de ani) şi Sorin (29 de ani), alături de Cristina Nuţă. În copilărie, înainte de a se apuca de muzică, fraţii Stanca au ajuns la „Asociaţia Gladiator” a regretatului actor şi cascador Szobi Cseh, unde  au practicat diverse sporturi ajutând şi alţi copii cu probleme.


    Szobi Cseh  a murit în 2014
Szobi Cseh a murit în 2014

„Am ajuns acolo şi am practicat diverse sporturi, am ajutat şi noi, eram firi atletice. Am făcut sport cu oameni specializaţi, care veneau acolo. La un moment dat părinţii noştri ne-au întrebat unde tot mergem şi când au auzit despre cine e vorba nu le-a venit să creadă. Şi ne-au întrebat dacă ştim cine e Szobi Cseh alias „Buză de iepure” sau Florin Piersic, iar noi habar nu aveam. Mai târziu am început să cântăm, însă amintirile de atunci au rămas în memoria noastră”, ne-a povestit solistul Sorin Stanca. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
florin piersic facebook jpg
image
image
image
image
image
image
banner Anamaria Ferentz png
Banner Prodan Reghe Ferrari
irinel columbeanu jpg
Justin, Hailey Bieber divorț jpg
Florin Piersic scaled e1692821158751 jpg
banner mihai albu png
radhu cumbia jpeg
Gheorghe Visu (State de România) şi Carmen Tănase (Flăcărica) au fost soţi timp de şapte ani, în ”Regina” şi în ”Inimă de ţigan” jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net