Silviu Prigoană: ''Nu sunt de acord să studieze la o unitate religioasă!''

Ultima actualizare:

    Adriana are  mari probleme  cu soţul ei  din cauza  celor doi  băieţi ai lor
Adriana are mari probleme cu soţul ei din cauza celor doi băieţi ai lor

Adriana Bahmuțeanu (40 de ani) și Silviu Prigoană (50 de ani) continuă războiul, iar de data aceasta victimele neînțelegerilor dintre ei sunt cei doi copii, Maximus (6 ani) și Eduard (3 ani).

Cum nu-și mai vorbesc decât prin intermediul notificărilor, Adriana  i-a solicitat în scris lui Prigoană să se hotărască dacă minorii vor continua să frecventeze complexul instituțional Lauder Reut, acolo unde au mers și anul trecut.

Răspunsul omului de afaceri a fost unul negativ.

“Nu am fost și nu sunt de acord ca copiii noștri să studieze într-o unitate de învățământ cu caracter religios, cu atât mai mult cu cât religia predată în acea unitate de învățământ este o religie străină familiilor noastre ortodoxe. Referitor la şcoala în care vor fi încadrați copiii noștri, aceasta va putea fi stabilită de mine, numai după ce voi obține custodia acestora, în fața instanței de judecată competente”, a precizat Prigoană.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
teren de fotbal jpg
image
image
image
image
image
image
Mihaela Borcea 7 jpg
image png
2 pepe si raluca pastrama divort 2 jpg jpeg
image png
banner ilinca vandici png
Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu jpeg
celine dion jpg
oana roman jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net