Reacțiile colegilor după moartea Denisei Manelista. ”Dumnezeu a vrut-o mai devreme”

800x0_14957715267a3f48da.jpg

Colegii din industria muzicală a Denisei Manelista sunt îndurerați și au avut puterea de a scrie câteva cuvine în memoria acesteia

Veste cumplită că Denisa Răducu sau Denisa Manelista s-a stins din viață duminică, 23 iulie, a îndurerat inimile colegilor de breaslă. Maneliștii cu care a colaborat sau oamenii din industria muzicală pe care îi cunoștea și care o cunoșteau s-au arătat afectați de tragicul eveniment.

Mai mulți colegi e breaslă și oameni din muzică au vorbit la tv sau au scris mesaje emoțioante pe paginile lor de pe site-urile de socializare.

”Off, Deni meu, ce gol imens și ce tristețe am în suflet… să te odihnești în pace, sincere condoleanțe familiei”,a scris Minodora pe pagina ei de Facebook, cea care s-a arătat extrem de afectată pe toată perioada în care Denisa s-a luptat cu nemiloasa boală.

”Dumnezeu să te odihnească! Cele mai frumoase colaborări ale mele au fost alături de acest înger pe care Dumnezeu l-a vrut prea devreme lângă El!”, a scris cu durere Nicolae Guță pe Facebook. Denisa și Nicolae au avut o mulțime de colaborări reușite, cei doi făcând un duo pe care toată lumea îl admira și îl aștepta cu alte melodii.

Florin Pește, unchiul Denisei și cel care a ajutat-o pe aceasta să capete notorietate în lumea manelelor, este cu moralul la pământ de la aflarea veștii. Cu toate că nu a declarat nimic și nu a publicat niciun mesaj pe pagin lui de Facebook, acesta și-a schimbat pozele de profil și copertă cu imagini de doliu.

”E trist, nici nu am cuvinte la durerea pe care o simt acum. Ce rost mai au banii când viața omului s-a stins. Îmi pare rău, Dumnezeu să o ierte și condoleanțe familiei”, a spus Elena Merișoreanu în direct la tv.

Denisa Manelista a fost diagnosticată în urmă cu câteva luni cu carcinom hepatocelular, o tumoră la ficat deja metastazată și pe care o purta în corp încă din copilărie. Tumora dezvoltată în zona fictului s-a extins și i-a cuprins toate organele din zona abdomenului. Cântăreța a luptat din greu și a încercat tot felul de metode prin care își putea salva viața. Cu sprijinul familiei, Denisa a mers și la o clinic de specialitate din Viena,  acolo unde medicii au supus-o unui tratament de ultimă generație. Denisei i s-a injectat în artera care alimenta cu sânge tumora un material care permite blocarea completă a vasului de sânge. Practic, tumora este o formațiune de celule bolnave care se alimentează cu sânge, ca oricare alt organ din corp, iar prin această metodă medicii au încercat să împiedice dezvoltarea ei. chiar și așa, corpul slăbit al manelistei nu a putut face față.

Loading...

Citește și