Randi: ”Mi-e dor de o strângere în brațe și un pupat pe obraz cu prietenii”

randi08r.jpg

randi
Randi a început să fac yoga și stretching în perioada în care autoritățile au impus restricții de deplasare
foto: arhiva personală

Randi a lansat o nouă piesă, „Suflete în carantină”, al cărei mesaj este centrat pe ideea că iubirea și emoția pot supraviețui în orice condiții, că „suntem uniți de radăcini invizibile care se numesc sentimente și care ne fac să realizăm acum, mai mult ca niciodată, că nu suntem singuri și ne putem ajuta”, spune artistul.

  • Click!:  Cum a luat naștere piesa?

Randi: Ce suntem dacă nu suflete aduse în același ritm și sentiment de o criză pe toate planurile? Am dorit să subliniez prin abordarea subiectului că suntem cu toții despărțiți de cei dragi, însă sufletele noastre și imaginația pot zbura oriunde și oricând!

  • De ce-ți este cel mai dor în aceste zile?

Mi-e dor de familie și de o masă împreună! Mi-e dor de o strângere în brațe și un pupat pe obraz cu prietenii! E un dor de libertatea noastră.

  • Te ajută această perioadă să compui mai mult?

Mă ajută să fac piese inspirate din ce se întâmplă în lume. Suntem cu toții răscoliți și uneori nu e ușor să te motivezi să lucrezi și să creezi proiecte noi, chiar dacă acum lumea parcă stă în loc…

  • Care sunt lucrurile pe care înainte nu aveai timp să le faci, dar de care te bucuri acum în tihnă?

Am început să fac yoga și stretching, de care aveam mare nevoie! Gătesc mai mult, evident, pentru că sunt și gurmand și am și nevoie de „combustibil”, făcând mult sport. Sunt singur cu gândurile și liniștea mea și asta deschide uși, uneori nebănuite.

  • Ce alte piese mai pregătești?

În această perioadă voi mai finaliza un proiect muzical, de această dată într-o colaborare foarte reușită, prin mailuri și la telefon. E o piesă cu mult sentiment, care va rezona mult în sufletele celor singuri acum, dar vă vom povesti mai multe când va veni momentul. De asemenea, înainte de criză am filmat un clip în Chișinău pentru o piesă care se numește ”Femeia care m-a învins”. Voi reveni și cu aceasta!

  • Ce te inspiră atunci când compui?

Nu știu exact cum și de unde apare inspirația! Dacă ești un artist deschis, atunci inspirația poate să fie legată de un sunet, de o frunză, de valurile mării sau trei cuvinte pe care le auzi în treacăt și pe care începi să le fredonezi în minte, până se transformă într-un refren! Îmi găsesc inspirația în orice poate fi atins, văzut, auzit sau simțit. 

  • Ce ți se pare cel mai greu la perioada asta de izolare?

Nimic! Când realizezi cât de norocos ești că exiști aici, pe pământ, în viață, ceva se schimbă… În orice poți găsi partea întunecată, nemulțumitoare sau negativă, însă cu ce te ajută asta? În acest moment trebuie să acceptăm că așa o să arate firescul de acum încolo. În momentul în care accepți și nu te mai împotrivești schimbărilor, viața devine mult mai ușoară! 

  • Dacă ar fi să vezi o parte bună a acestei perioade, care ar fi aceea?

Pentru mine pe lângă părțile evident negative, sunt multe, mai multe părți pozitive în această situație! Oamenii realizează cât de simple și umane sunt lucrurile care le lipsesc acum și asta înseamnă că se produce o schimbare și un fel trezire la realitatea care contează. Îmi doresc mult să nu uităm de ce ne-a fost dor și ce ne-a lipsit și să nu ne lăsăm duși iar de superficial.

  • Pentru ce îți este cel mai teamă în aceste zile?

Îmi e teamă că lumea o să uite că a avut nevoie de lume!

Citește și:

Randi a lansat piesa ”Suflete în carantină”, inspirată din situația creată de noul coronavirus

Pe Randi îl știe toată lumea, dar uite cum arată tatăl și fratele lui

Loading...

Citește și