Nuami Dinescu a colindat ţara, în căutarea tradiţiilor româneşti

Ultima actualizare:

    Nuami si Tanti Paulina
Nuami si Tanti Paulina

Nuami Dinescu a vizitat cele mai frumoase locuri din Maramureş şi Oltenia şi a rămas extrem de încântată de tradiţiile locului.

Proiectele de vară ale actriței Nuami Dinescu sunt cele care îi aduc cea mai mare mulțumire sufletească, după cum spune chiar ea. Aflată  în echipa postului de televiziune online „Tradiţie şi Sănătate TV” (TS TV), Nuami a străbătut Maramureşul și a vizitat cele mai frumoase locuri din Oltenia și Muntenia.

“M-am alăturat acestui proiect, fondat de de fizicianul Ancu Dincă, inventatorul bio-foto-modulatorilor, întrucât dorim să oferim publicului un spaţiu pus în slujba omului şi a stării de bine a acestuia, unde se întâlnesc cei care preţuiesc valorile româneşti autentice, cei care promovează bunul gust şi respectul faţă de tradiţie”, a explicat Nuami.

Nuami si celebra coloana a lui Brancusi
Nuami si celebra coloana a lui Brancusi

Emisiunile difuzate de www.traditiesisanatate.ro vor prezenta metode de întreţinere a sănătăţii, oferite atât de medicina alopată, cât şi de cea complementară. Totodată, ele vor încerca să dezvăluie înţelesul, chiar şi cel ascuns, al obiceiurilor populare, al portului tradiţional, al gastronomiei sau al cultivării plantelor sau creşterii animalelor.

Pentru început echipa TS TV s-a oprit în partea de nord a ţării, în comuna Bârsana, unde Nuami a stat de vorbă cu badea Gheorghe, unul din ultimii făuritori de opinci, dar şi cu Tudor Bârsan, un maestru al cioplitului, care le-a dezvăluit tainele realizării celebrelor porţi maramureşene. 

A urmat o vizită în Valea Stejarului unde l-au filmat pe Moş Pupăză, cel care spune povestea vieții și a morții, cioplind frumoase piese din lemn şi porţi monumentale. La rândul ei, Paulina Moldoveanu din Dragomireşti le-a vorbit despre vopsitul lânei şi prelucrarea acesteia în cusături şi ţesături la război. Înţelesul stâlpilor funerari din cimitirul vesel din Săpânţa şi modul în care este perpetuată această tradiţie a fost desluşit de meşterul Dumitru Ion Pop.

Nuami la Curtisoara
Nuami la Curtisoara

Au ajuns apoi în Targu Jiu, unde au vizitat Ansamblul sculptural Constantin Brâncuși și Muzeul Judeţean Gorj, precum şi  Casa memorială Constantin Brâncuși, din  localitatea sa natală, satulHobița. La  Muzeul Arhitecturii Populare din Curtişoara au stat de vorbă cu muzeograful Albinel Firescu, un adevărat pasionat de istoria locului. Acesta a explicat despre importanţa conservării culei Cornoiu, una dintre puţinele existente, restaurate și corect puse în valoare, precum şi  despre mica bijuterie arhitecturală, biserica Sf. Ioan Botezatorul. In atelierul din incinta complexului muzeal Curtişoara au asistat la o demonstrație de fabricare a șiței, realizată de către unul dintre restauratorii muzeului. Apoi au ascultat legenda lui Iovan Iorgovan și a muștei columbace, un adevărat flagel al vitelor din zonă, până în secolul trecut.

Nuami la ponoarele
Nuami la ponoarele

Ştefania Prună, preşedinta de la Arta Casnică Tismana, le-a dezvăluit tainele realizării celebrelor ii româneşti, în mijlocul talentatelor lucrătoare din grupul de la Ponoarele, judeţul Mehedinţi.  

Dealtfel Nuami poartă cu mândrie o ie cusută de fetele de la Ponoarele și asortează la ea opincile primite în dar de la badea Gheorghe, pe care acesta le-a executat special pentru ea. 

Nuami si Mos Pupaza
Nuami si Mos Pupaza

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Enzo chefi la cutite jpg
don pepe colaj captura video jpg
bia khalifa colaj instagram jpg
feli facebook jpg
freya allan jpg
banner Antonela Pătruț png
banner claudia patrascanu png
banner Antonio Pasarelli png
image
actualitate.net
image
actualitate.net