Mihai Trăistariu: «La înmormântare, i-am smuls un fir de păr»

Ultima actualizare:
Mama lui Mihai Trăistariu (35 de ani) ar fi împlinit 76 de ani pe 3 octombrie
Mama lui Mihai Trăistariu (35 de ani) ar fi împlinit 76 de ani pe 3 octombrie

Mihai Trăistariu (35 de ani) a reuşit, din nou, să îşi şocheze fanii. De data aceasta, ceea ce i-a surprins pe cei care îl urmăresc pe reţelele sociale nu au fost fotografiile pe care le publică, ci o declaraţie cu privire la decesul uneia dintre cele mai dragi fiinţe din viaţa lui.

Artistul a rememorat, îndurerat, momentele în care aceasta trăia şi a simţit nevoia să îi dedice un mesaj pe o reţea socială. Mama lui Mihai Trăistariu ar fi urmat să împlinească 76 de ani la începutul lunii viitoare, potrivit declaraţiilor cântăreţului.

A publicat un mesaj în memoria mamei lui


    Mama lui Mihai Trăistariu (35 de ani) ar fi împlinit 76 de ani pe 3 octombriefoto: Arhiva Personală
Mama lui Mihai Trăistariu (35 de ani) ar fi împlinit 76 de ani pe 3 octombriefoto: Arhiva Personală

„Mama a fost cea mai mare admiratoare a mea! Pe 3 octombrie ar fi împlinit 76 de ani. Ştia că semăn leit cu ea. La fizionomie, la caracter, la bunătate, la voce, la învăţătură, la ambiţie, la deşteptăciune, la suflet, la nebunia artistică. Mi-a spus-o în nenumărate rânduri şi era megaîncântată să fiu tocmai eu acela care-i duce genele mai departe! Am fost singurul din cei patru fraţi care am făcut acelaşi liceu ca ea: Colegiul Naţional «Petru Rareş» din Piatra Neamţ. Maică-mea era o nebună, o artistă. Cânta mereu prin casă, spunea bancuri non-stop, râdea încontinuu. Ne spunea bancuri porno, eram pe jos de râs. Uneori mă trezeam râzând în timpul orelor de liceu, gândindu-mă ce mamă nebună am şi cum poate ea, ca mamă, să le spună tocmai copiilor ei bancuri porno. Tocmai de aia am iubit-o! Era deşteptăciunea întruchipată! Nu ne-a constrâns de la nimic, nu ne-a interzis nimic, ne-a lăsat liberi. Am avut o copilărie frumoasă datorită ei. Mi-amintesc o poezie spusă de maică-mea: «Păsărică albă-n cioc/ Găurită la mijloc/ Tragi cu puşca nu ia foc/ Păsărica-i cu noroc!»”, și-a început artistul mărturisirea.

„P.S.: Mă gândesc uneori: oare mi-ar fi făcut morală, apropos de exhibiţionismul meu din ultima vreme? Hm... mă credeţi că nu? I-aş fi explicat că aşa stau lucrurile în showbiz de o vreme şi m-ar fi înţeles perfect! Şi ea şi-a dorit o carieră în muzică, pe care n-a reuşit s-o aibă! Când m-a văzut cu Valahia, a avut o perioadă de fericire extremă. Mergeam acasă la Piatra Neamţ şi toată casa era plină cu posterele mele pe pereţi, semn că era cea mai mare admiratoare a mea. Îmi ştia toate piesele pe de rost şi anunţa vecinii, rudele, colegii de muncă atunci când ştia că o să apar la tv”, continuă Mihai Trăistariu confesiunea în amintirea mamei sale.

„Era de-o blândeţe ieşită din comun. A iubit oamenii, drept pentru care a îndrăgit medicina. Când mă uit la poza asta, văd chipul unei vedete de la Hollywood. Şi-a dorit mult să devină artistă. A încercat la «Steaua fără nume», a încercat la Conservator, avea un glas excepţional. Ceva între Elena Cârstea Muttart şi Celine Dion. Cu un an înainte de a muri, îi promisesem c-o să fac un duet cu ea. Bou am fost că n-am înregistrat-o! Ştiţi că, în nebunia mea, la înmormântare, i-am smuls un fir de păr, pe care-l păstrez într-o carte? Atunci când clonarea va fi posibilă, am să fac tot ce-mi stă în putinţă să-mi aduc mama înapoi!”, a scris artistul, pe profilul personal de Facebook.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Enzo chefi la cutite jpg
don pepe colaj captura video jpg
bia khalifa colaj instagram jpg
feli facebook jpg
freya allan jpg
banner Antonela Pătruț png
banner claudia patrascanu png
banner Antonio Pasarelli png
image
actualitate.net
image
actualitate.net