«Despot era ars, căra un tânăr ars»! Mărturia-șoc a unui cameraman

Ultima actualizare:

    Adrian Despot se afla și el la concert când a izbucnit incendiul din Club Colectivfoto: Arhiva Personală
Adrian Despot se afla și el la concert când a izbucnit incendiul din Club Colectivfoto: Arhiva Personală

Zeci de jurnaliști s-au adunat vineri seara (30 octombrie) în zona clubului Colectiv din București. Reporteri și cameramani s-au deplasat la locul tragediei pentru a transmite primele imagini și informații despre incendiul izbucnit în local.

Acesta este și cazul cameramanului Ionescu Mario. Acesta a fost solicitat de colega lui să meargă la fața locului pentru a realiza un material despre tragedie. Ulterior, cele trăite de caman la fața locului au fost relatate pe o rețea socială.

„Acum, la peste 35 cde ore de la momentul în care colega mea reporteră m-a sunat agitată, aproape plângând, că arde un club din incinta fostei fabrici Pionierul, după doar câteva ore de somn, simt nevoia să povestesc ce am trăit în noaptea de 30 octombrie! Am ajuns în jur de 22.37 de minute, odată cu mașina de pompieri și două ambulanțe, mai erau una sau două la fața locului, dar «gemeau» de trupuri arse. În cea din fața maternității Bucur, și prima victimă de care am dat cu ochii, era amicul și colegul Ștefan Dan! Era ars pe mâini, pe piept, pe gât, pe față (ceea ce părea o fostă barbă era o urmă de păr ars)! Am întrebat «cum ești?», răspunsul lui a fost primul șoc: «Eu sunt ok, îmi revin, dar Teo nu știu dacă scapă, fierbea pielea pe ea», am avut un moment în care m-am pierdut... «Teo, fierbea pielea pe ea» îmi răsuna ca un tunet în urechi! Colegul Remus care era cu Ștefan m-a trezit... «du-te și filmează acolo drept în față, nu sunt destule salvări», a spus el, «au venit după 20 de minute, e carnagiu, sunt mulți morți!». Instinctiv am plecat! Am avut parte de un nou șoc, oameni, care păreau vecini cu localul, cărau, alături de alți oameni arși, trupuri pline de sânge, de carne arsă, pe care îi înșirau pe asfalt cât mai aproape de salvările care de acum curgeau și umpleau piațeta.  O tânără blondă îi ghida către salvări și implora oamenii de pe ambulanțe să ia cât mai mulți! Am ajuns în gang, unde m-a întâmpinat Adrian Despot, era ars, plin de negreală pe ochi , căra un tânăr ars, a început să urle la mine să las camera și să car oameni! M-am blocat și mi-au dat lacrimile( "ce meserie ingrată am" a fost primul gând și mi s-a făcut scârbă de mine). Am căutat o încuviințare de la colega reporteră! Plângea! Prietenii ei erau înăuntru... nu răspundea nimeni la telefon! I-am zis să se adune, să stea lângă mine că am nevoie de ea să se concentreze! Am întâlnit un nou coleg Junior (Alex Banu), era bine, agitat, în stare de șoc, l-am luat în brațe "Teo e rău!". Am continuat să filmez cum ieșeau de acum ca pe bandă oameni arși pe brațe! A apărut colegul de la Antena și am început să filmăm în tandem! Din curte a apărut un grup de oameni, localnici, cu un tânăr, care părea a fi avut un tricou negru, nu am înțeles care era tricoul care era pielea. I-am urmat către locul unde l-au pus pe asfalt, cred că era al 6-lea, al 7-lea! Aici am remarcat un trup de fată... părul roșcat cu șuvițe de roșu mai deschis și negru mi-a atras atenția! Am rămas nemișcat în partea de sus nu mai avea haine... îi rămăseseră doar blugii pe picioare, nearși, de la două palme deasupra genunchilor! Medici, asistente de la Bucur resuscitau oameni trei trupuri mai încolo! Băiatul a începul să aibă convulsii apoi s-a oprit inert. Am lăsat camera jos și i-am luat pulsul, nu mai avea! Am început să-l masez și să urlu după ajutor, în trei secunde un șofer de ambulanță a început să facă masaj cardiac! Colega mea a venit și m-a rugat să facem stand-up-uri! Pompieri, polițiști, localnici... mutau mașini pe brațe din calea salvărilor! Abia atunci am realizat că piațeta era plină! Colegi de presă erau peste tot... poliție, pompieri, salvări cât cuprizi cu ochii, hărmălaie de nedescris, urlete... indicații! Am înregistrat primele reacții... (voxuri) toți spuneau la fel de la o artficie... în 30 de secude..., iad..., morți...! Nu pot să tac... am văzut dezorganizare cruntă! Structuri care ar fi trebuit să se coordoneze nu știau unii de alții! Era panică mare și elementul uman era copleșit de imaginea dezastrului! într-un final s-a insituit un perimetru... evident grija cea mai mare a poliției locale și a jandarmeriei era presa! Au ieșit certuri, îmbrânceli! Atunci am filmat primele trupuri acoperite în totalitate de folie, de pături, lungiți pe euro paleți! Am înțeles că sunt morți! Au început să apară alte echipe de filmare, colegi, ne-am împărțit! Am reușit să îmi dau seama că trecuseră 40 de minute! Piațeta era de acum un șir de ambulanțe care veneau-plecau! Gata, iureșul a trecut! O țigară și un moment de contemplare! Wow ce DEZASTRU! Primele cifre zvonite: 40 de morți 200 de răniți!! Era de acum miezul-nopții! Dezgustarea și revolta au pus stăpânire, câtă dezorganizare și ce greu s-au mișcat! Nu pot să nu remarc personalul de la Bucur care au ieșit cu tot ce aveau, cu păturici de copii, cu ser, bandaje; localnicii care s-au luptat să scoată victimele din interior, care mai apoi erau pe post de stativ de perfuzii, pe care polițiștii din excez de zel încercau să-i îndepărteze de victime, iar ei țineau cu îndârjire perfuziile! Am plecat către spitale! Am constatat că îmi tremură tot corpul! Colega mea dădea telefoane și se interesa de soarta victimelor! încă eram în stare de șoc! Sunt multe imagini care nu se vor șterge din minte! Timpul le va așeza lângă celelate tragedii la care am fost martor, maternitatea Giulești, autocarul cu ucraineni de pe A2! Condoleanțe familiilor, forță celor ce luptă încă!”, a scris Mario Ionesco pe profilul personal de pe o rețea socială. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
percheziileadevarul png
image
image
image
image
image
image
Mihaela Borcea 7 jpg
image png
2 pepe si raluca pastrama divort 2 jpg jpeg
image png
banner ilinca vandici png
Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu jpeg
celine dion jpg
oana roman jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net