De 12 ani, Maria Dragomiroiu le alină dorul de casă românilor din America

Maria Dragomiroiu (64 ani) şi Bebe Mihu (62 de ani), soţul ei, care îi este şi impresar, îşi pregătesc bagajele pentru lungul drum spre America, unde solista este aşteptată de românii stabiliţi peste Ocean. Anul acesta, cântăreaţa va cânta în New York şi în Atlanta, unde promite să susţină, ca de obicei, un chef de pomină. Preţurile biletelor nu i-au speriat pe cei care vor să-şi mai aline dorul de casă.

Celebra solistă de muzică populară nu va pleca singură, ci împreună cu soţul ei, Bebe Mihu. Acesta ne-a  povestit despre concertele pe care le va susţine Maria, de Sărbătorile de Iarnă: ”De data aceasta, Maria cântă doar de Crăciun şi de Revelion şi o săptămână după Sărbători. Este pentru al 12- lea an când suntem în America”. Interpreta cu voce de aur va susţine un program pe artistic pe 24 şi pe 25 decembrie, pentru românii din New York, la Romanian Garden, într-un spectacol intitulat ”Poveste de Crăciun”, cu începere de la orele 19.00. Preţul unui bilet ajunge la 100 de dolari, iar copiii sub 12 ani vor plăti jumătate din sumă. Iar pe 31 decembrie. cântăreaţa va susţine în Atlanta, la ”Hashmite s Banquet Hall”, un program muzical extraordinar, ”Revelionul Românilor”.  Preţul unui bilet ajunge la 160 de dolari, însă pentru copii costă 110 dolari. 

Artista va cânta melodii de petrecere, inclusiv „Cui pe cui se scoate». Artista are cel mai lung  păr din show-biz, aproximativ un metro: „Cu părul este genetic. Nu fac nimic special, decât să îl iubesc. Îl spăl o dată pe săptămână. Când îl spăl, îl dau cu balsam. Promit că voi face un filmuleţ cu felul în care îl spăl şi îl usuc. Îl usuc în cel mult zece minute”, a dezvăluit Maria Dragomiroiu. Artista ştie însă să fenteze trecerea timpului: „Toată viaţa am avut grijă de aspectul meu fizic. Nu m-am dus, decât să nu arăt aşa încât felul în care arăt să îmi dea o stare de bine”, a mai adăugat ea.

În America vor mai cânta, după Sărbători, alţi artişti de renume, printre care cei trei solişti ai trupei 3 Sud Est, dar şi Fuego, Raoul, Zorica Savu şi Mioara Velicu. Primul spectacol al lui Fuego este anunţat în Philadelphia pe 31 ianuarie, pe 1 şi 2 martie la New York, pe 7 şi 8 februarie în California, pe data de 9 februarie în Las Vegas, pe 14 februarie vor fi în Portland, iar pe data de 15 februarie în Washington. Tot peste hotare vor cânta de Revelion şi soţii Alina şi Romeo Negoiasă, care vor susţine programe artistice pentru românii aflaţi într-o staţiune de vis de la Marea Moartă din Israel. În schimb, colegul lor, cântăreţul George Rotaru, singurul artist român care a cântat în casino-urile din Las Vegas va poposi şi el peste Ocean, unde de aproape 30 de ani îşi încântă fanii.

Loading...

Citește și

ClickPoftaBuna.ro 0 ClickPoftaBuna.ro 1