Ioana Petric: «Nu-mi place să lenevesc în vacanţe»

15-special-1.-4col-.jpg

Cârcotaşa s-a întors obosită, după două săptămâni pline petrecute în Creta

„După vacanţa aceasta din Creta, aş mai avea nevoie de încă una, să mă odihnesc”, spune Ioana Petric, prezentatoarea emisiunii „Cronica Cârcotaşilor” de la Prima TV. Suntem convinşi că nici în cea de-a doua nu ar sta prea mult să doarmă. Pur şi simplu nu e genul ei. Aşa că şefii nu i-au mai prelungit concediul şi din 13 septembrie o cheamă pe platourile de filmare.

Ioana Petric nu este genul de turist de la „all inclusive”. Ea pleacă din hotel dimineaţa şi se întoarce seara, în fiecare zi trebuie să vadă altceva, să facă altceva. Îi plac aventura, adrenalina. De toate acestea a avut parte şi în ultima vacanţă din Creta. „Am fost în august două săptămâni, împreună cu iubitul meu şi cu alte două cupluri. Nu mai văzusem Creta până acum şi am constatat că e o insulă mai mare decât pare.  Am închiriat o maşină şi în fiecare zi mergeam în alt loc. Căutam plajele cele mai inaccesibile, mai puţin comerciale. Ne-am plimbat mult pe jos, am înotat, am sărit de pe stânci şi am făcut un traseu de opt ore printr-un defileu. Practic, lăsai maşina în vârful muntelui şi coborai prin defileu până la mare, de acolo luai autobuzul care te aducea înapoi la maşină. Solicitant, dar frumos. Noi suntem oricum obişnuiţi cu traseele pe munte, am făcut şi mai grele, am urcat pe vârful Omul, pe Moldoveanu...”, povesteşte Ioana.

15-special-2.-2col-.jpg

Ioana şi iubitul ei sunt împreună de trei ani

15-special-3.-2col-.jpg

Ca să ajungă la plajă, a mers printr-o pădure de palmieri

 

A avut ce vedea în Grecia. În fiecare zi era pe o altă plajă, total diferită de celelalte. „Am fost pe o plajă cu nisip roz, pe o alta ce părea ca o lagună... Cel mai mult mi-a plăcut una ce ieşea dintr-o pădure de palmieri, cu râu ce se vărsa în mare. La majoritatea ajungeam mergând pe jos circa un kilometru”, mai spune cârcotaşa. 

15-vedetete-4.-2col-.jpg

A sărit de pe stânci, de la înălţimea unui bloc cu 5-6 etaje

 

Recunoaşte că s-a pregătit puţin pentru această vacanţă. „De fiecare dată când plec undeva mă documentez foarte bine înainte, citesc păreri, mă uit la poze, apoi îmi fac de acasă trasee pe zile, grupând obiectivele turistice de văzut astfel încât să fiu eficientă”, explică Ioana. Împachetatul pentru două săptămâni nu i-a luat prea mult. A învăţat şi la acest capitol să fie eficientă. „Înainte plecam cu toată casa după mine, dar în timp am învăţat să mă limitez, constatând că nu ai nevoie nici de un sfert din lucruri”. 

Loading...

Citește și