De unde face bani Cotabiță după ce a fost în comă

12-13-vvcxvxcvedete-1_0.jpg

cotabita
Slăbit, dar fericit. Aşa arăta Gabi Cotabiţă pe 12 august, când fotoreporterii Click! l-au surprins la plimbare, alături de fiica lui, Aela
Foto Click!

Trei săptămâni de comă şi 69 de zile de spitalizare în total şi-au pus amprenta asupra lui Gabriel Cotabiţă, atât din punct de vedere fizic, cât şi financiar. După revenirea miraculoasă, solistul face acum mai multe proceduri de recuperare, care au secat, se pare, conturile familiei. Fetele lui, adevăraţi îngeri păzitori, au găsit însă o soluţie salvatoare.

Gabriel Cotabiţă (59 de ani), care nu conteneşte să-şi uimească fanii, familia şi prietenii cu puterea şi ambiţia de a lupta pentru recuperarea totală. După patru luni de chin, petrecute la spitalul Floreasca şi la spitalul Elias din Capitală, solistul se află acum acasă, în grija celor dragi şi continuă şedinţele de fizioterapie, kinetoterapie, acupunctură, reiki, psihoterapie şi logopedie, pentru a-şi reveni sută la sută. Dar toate acestea costă enorm, peste 2.000 de lei lunar şi, vorba aceea, banii nu-l dau afară din casă pe solist. Dar cum Cotabiţă are alături trei minunăţii de fete, care l-au vegheat non-stop la greu, tot de la ele vin speranţa şi salvarea. Click! a aflat, din surse bine informate, din anturajul artistului, că Aela, Milena şi Eliza s-au gândit să organizeze un concert caritabil, care ar spori bugetul alocat de familie pentru recuperarea lui Gabriel Cotabiţă.

“Prietenii lui din lumea muzicală au vrut mereu să-l ajute cu bani, dar el e foarte mândru şi doreşte să se descurce singur. Ideea de a organiza un concert la care să cânte soliştii Generaţiei de Aur mi se pare de bun augur. Încasările vor merge către familie şi aşa vor putea şi ei să-şi ajute, într-un fel, prietenul de-o viaţă”, ne-a declarat sursa noastră. Evenimentul se pare că va fi fixat la finele lunii octombrie, în preajma datei de naştere a lui Cotabiţă (n.r. 1 noiembrie), pentru a fi o sărbătoare în adevăratul sens al cuvântului. Sărbătoritul va fi prezent pe scenă, dar nu va cânta, dorind să mai amâne cel puţin câteva luni revenirea în muzică. Gabriel Cotabiţă a fost la un pas de moarte după ce, la data de 8 mai, a suferit un stop cardiorespirator chiar în timp ce făcea exerciţii la sala de sport a unui hotel din Capitală. Medicii sosiţi la faţa locului l-au resuscitat, i-au repornit inima şi l-au transportat la Spitalul Floreasca, în stare critică. Prognosticul medicilor a fost extrem de rezervat, mai ales că artistul nu dădea semne că se trezeşte din comă. După trei săptămâni însă, când nimeni nu mai aştepta minunea, aceasta s-a produs. Cântăreţul s-a trezit, a reuşit să respire singur, a început treptat să mănânce şi să se ridice din pat. Pentru că era nevoie de o nouă etapă de recuperare intensivă, a fost transferat la clinica specializată din cadrul Spitalului Elias, unde a făcut zilnic diverse proceduri: kinetoterapie, fizioterapie, acupunctură, chiar şi logopedie. După 69 de zile de spitalizare, a revenit acasă.

Ședințele de recuperare sunt foarte scumpe

Pe lângă tratamentul medicamentos, Cotabiţă face săptămânal şi recuperare fizică. Însumate, costurile şedinţelor (câte una din fiecare pe săptămână) înseamnă 2.240 de lei lunar.
FIZIOTERAPIE – 100 DE LEI. Masaj, exercițiu fizic, împachetări. Toate acestea îl ajută pe Gabi să-și recapete tonusul muscular după cele 69 de zile de spitalizare.
KINETOTERAPIE – 100 DE LEI. Se foloseşte pentru recuperare medicală şi constă, pe lângă efectuarea unor exerciţii, într-un ansamblu de tehnici aplicate în funcţie de fiecare persoană în parte.
ACUPUNCTURĂ – 60 de lei. Tehnică din medicina tradițională chineză, acupunctura echilibrează funcționarea organismului.
REIKI – 100 DE LEI. Sistem de terapie energetică în care nu se foloseşte energia personală a terapeutului, ci “energia universală”. Metoda l-a ajutat enorm pe Cotabiță, mai ales că artistul e practicant reiki din 2010.
LOGOPEDIE – 100 DE LEI. Este o specialitate care se ocupă cu vindecarea vocii și a vorbirii.
PSIHOTERAPIE – 100 DE LEI. Nu doar trupul lui Cotabiţă are nevoie de vindecare, ci şi sufletul, şi mintea.

12-13-vedxcvcxete-2.jpg

Acupunctura l-a ajutat enorm pe Gabi

 

12-13-vedxczxete-3.jpg

Aşa arată o şedinţă de chinetoterapie într-un cabinet privat
Loading...

Citește și

ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1